Trebuie să vii dinafara orașului ca să-ți dai seama de una dintre originalitățile sale. Una despre care am mai vorbit, atunci când v-am povestit despre steaua în cinci colțuri pe care o înscriu în geografia Iașului cinci biserici-mănăstire. Biserici fortificate. Ziduri înăuntrul zidurilor cetății. Și turnuri. Turnuri campanilă, orologiu, fântână, catacombă, clopotniță.
Așa că, azi, vedete vor fi 6 turnuri. Unul mai înalt, mai frumos, mai plin de zveltețe, mai trainic decât altul.
Primul din cele 6 turnuri – Campanila dispărută a lui Vasile Lupu
Unde, oare, ar fi putut mai bine așeza Vasile Lupu stema Moldovei și pisania acelei rugi înălțate Pantocratorului sub numele de Trei Ierarhi decât pe zidul unui turn falnic și elegant, pe măsura bijuteriei pe care o ținea bine ferită de ochii hulpavi ai lumii? “Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată, eu, robul stăpânului Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi închinător al Treimei, Io, Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei, şi cu Doamna noastră Tudosca şi cu dăruiţii de Dumnezeu copii Ioan Voievod şi Maria şi Rucsandra, am zidit această sfântă rugă în numele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Şi s-a sfinţit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147, mai 6.”
Așa stătea scris pe campanila înaltă de 30 de metri, în ale cărei odăi se odihneau, înainte de a răsuna mândru, 8 clopote mărețe și, lucru de mirare, un orologiu. Primul orologiu public din Țările Române.
A fost odată ca niciodată… 
Trei din opt
Orologiul
„Deasupra porții este turn pentru clopote și pentru orologiul orașului, care este din fier și cu roate mari. Clopotele sunt atârnate deasupra pe grinzi de lemn. Mașinăria orologiului umple jumătate dintr-o cămăruță; ea are o vargă de fier care trece prin acoperiș și ajunge sus până la vârful clopotului celui mare, către care este aplecat un ciocan din fier de mare greutate. Când vine timpul să bată ceasul, o bucată mare de lemn iese din arcul turnului, având două resorturi prin care se pun în mișcare clopotele cele mici, ceea ce se numește «armă», pentru a atrage atenția populației că urmează a se bate orele.… Ciocanul se ridică deodată și, căzând pe marginea clopotului, produce un sunet ce se aude în tot orașul.”
(Paul de Alep, în Călători străini despre Țările Române, vol. VI, partea I)
Stema
Cât despre stema lui Vasile Lupu, și ea încastrată în turn, Doamne, că tare mai era ciudată! Priviți mai întâi capul ei de bour. Șade cu limba la vedere și coarnele aproape împreunate, cu grija de a ține apărate steaua cu șase colțuri a luminii și vasiliana coroană domnească. Bourul, cu trupul lui bicisnic, pare, apoi, să plutească, printre două roze mistic înflorite, deasupra unei cruci mirosind a busuioc. În sfârșit, patru zgripțuroi însemnează cele patru puncte cardinale și sunt de-a dreptul înfricoșători, și ei cu lungile lor limbi scoase-afară, cu ghearele-ascuțite și toți acoperiți de solzi. Câtă încifrare și cât mister…
Sigur, pojarurile, vitregiile vremilor i-au lăsat turnului campanilă urme triste și păcătoase. Sigur, suflete miloase l-au mai îndreptat pe ici, pe colo, înfrumusețându-l, au zis ele, mai ales cu un turban cam fistichiu și foarte rococo. Dar, chiar și așa, ce păcat că André Lecomte du Nouÿ, restauratorul patrimoniului românesc preferat de familia regală, nu și-a respectat promisiunea de a-l reconstrui după ce-l va fi dărâmat cu totul….
Al doilea turn – cel după care se măsoară longevitatea
Să trăiești cât Turnul Goliei, spune orice român, de pe întreg cuprinsul țării. Deși Turnul Goliei e la Iași… Dar cine să nu-l știe, zău așa, cu statura lui de 50 de metri! Aceasta înainte să se dărâme, spre tristețea și supărarea egumenului Meletie, și să-și piardă 20 de metri din trufie. Oricum ar fi, să reziști, totuși, în picioare, nesmintit, după secole de vijelii ale istoriei, este un lucru grozav tare. Căci, numai dacă vă veți lua la trântă cu cele 120 de trepte ale scării în melc ce duc în vârful crenelat al turnului nostru, veți înțelege forța de care trebuie să te bucuri pentru a ține piept vitalității lui.
Vitalitate adăpată, e drept, dintr-o apă a vieții, pe care bunul Ghica al III-lea i-a turnat-o la temelie. O apă pe care o păzea cândva, în cișmeaua ei, un leu (sau poate un animal de bestiar) mereu cu băgare de seamă, în ciuda ochilor jucăuși. O apă care face încă și azi să înflorească frumos florile arcelor invoalte ale turnului și grădinile înmiresmate ale mănăstirii.
Oricum, e aproape sigur că, la început de secol 19, un desenator francez, Auguste Raffet, descins la Iași împreună cu aristocratul rus Anatoli Demidov, Prinț de San Donato, în misiunea lor de cartografiere a meleagurilor ucraineano-polono-moldavo-muntenești atât de iubite de Generalissimul Grișa Potemkin, a găsit energia și suflul pentru a se lua la trântă cu Turnul Goliei. Din înaltul căruia a măsurat corect perspectivele ce i se deschideau asupra unui oraș aflat la capăt de lume. Pe nume Jassy.
Turnuri încruntate și aspre – oare pentru că ascund misterioase catacombe?
O relicvă, acum, stingheră, lipsită întru totul de zidurile-i împrejmuitoare, ale cetății pe care era cândva așezată. Răpuse de bătrânețe, fortificațiile s-au năruit demult, lăsând în urmă un turn aspru și sever, în care orice încercare de a intra aduce fiori. Fiorii morții și ai catacombelor pe care le ascunde. Dar și fiorii goticelor legende pe care orașul le-a țesut în jurul ăstor locuri blestemate de tristul destin al unui domnitor făr’ de noroc – Miron Barnovschi. Trădat de lacomul său dușman, nimeni altul decât intrigantul Vasile Lupu.
Decapitat la Stambul, execuția Domnului Barnovschi, ctitor și al Mănăstirii Bârnova, și al măiastrei Dragomirna, s-a însoțit de fapte misterioase. Dacă se spune că, în ziua morții, calul lui Vodă ar fi căzut dintr-odată la pământ și ar fi murit de durere, la Iași, petrecerea din viață a Domnului a fost vestită, în Biserica ce-i poartă numele, de o crăpătură adâncă apărută chiar pe chipul său de pe peretele de închinare. Așa cel puțin povestește cronicarul Miron Costin.
Poate și de aceea turnul bisericii stă astăzi închis și singuratec, copac nelovit de trăsnet, în dangătul celor trei clopote ale sale. Cu piatra lui străveche și acoperișul fantasc, pare că ia în brațe minunea bisericii neprihănit de albe și a pridvorului – licornă imaculată. Un turn neînduplecat, păzind de balauri o preafrumoasă fată!
Turnuri invoalte și grațioase
Turnul acesta, îl vezi de departe, aruncat pe cer, zvelt și parcă nepăsător la ploi, ninsori sau soare pârjolitor. Mereu cu capul ridicat, neînfricat și tare tare mândru. Ni se arată ca o siluetă din ce în ce mai subțiratică, care, sfidând gravitația, se uită la noi de sus, de la ferestrele renascentist zâmbitoare.
Turnul Bărboiului, al Moruzzeștilor, apoi al Sturdzeștilor e atât de frumos încât îți taie respirația. Cine, așadar, nu și-ar dori să se cuibărească în odăile lui și, ascultând bătaia orologiului și trecerea tihnită a clipelor, să stea uitat în biblioteca lui Conachi, multă vreme adăpostită acolo. Sau să cerceteze stelele, din lanterna înzestrată cu luneta poetului. Sau să caute cu smerenie, printre frunzele de tutun și fulgii de săpun parfumat, comorile dăruite bisericii de frumoasa Elena Suțu. Acele manuscrise sau incunabule care povestesc despre o lume nobilă și dispărută…
Turnuri mărețe și misterioase
Un turn masiv stă în adormire pe linia de demarcație dintre orașul de jos și cel de sus, orașul domnesc și orașul burghez, al veselei protipendade. În adormire, pentru că-și așteaptă răbdător rândul spre a fi reîmprospătat, reclădit, spre a-și redobândi demnitatea. E impunătorul turn al Spiridoniei, cu acoperișul lui de forma pălăriei de papură a intransigentului Sfânt al cizmarilor și ciubotarilor.
Cișmelele
Pe soclul astăzi atât de degradat al acestui prim monument al Moldovei care a primit recunoașterea de edificiu istoric, roagă să fie remarcate două inscripții, dintre care una într-o exotică și frumoasă caligrafie arabă. Aparțin, și una și cealaltă, aceluiași generos și nefericit domn Ghica Vodă al III-lea, aducător de apă curentă într-un Iași încă ne-civilizat și igienizat.
În română, Ghica ne spune că ”Fântâna lui Siloam, scăldătoare lui Solomon,/ Pâraile făcătorului de minuni Spiridon/ Izvorăsc sănătate într-a bolnavilor lăcaş/ Desfătare, viaţă tuturor în Iaş.” În turcă, domnul ce avea să fie decapitat în 1777 și înhumat la Spiridonie devine un adevărat poet, Hafiz sau Saadi al metaforelor: “Acei cărora le este sete se mulţumesc văzând această cişmea cu două ţevi, din care curge apa ca şi din cei doi ochi ai unui iubit şi vor pomeni că Grigore bey a făcut fericit oraşul Iaşi aducându-i această apă dulce ca mierea, 1765.”
Pentru noi, cei de azi, dulce ca mierea ar fi să vedem cele două pisanii puse înapoi la loc de cinste. Și să ne desfătăm că, din străfundurile cișmelei, țâșnește iar, ca din ochii unui îndrăgostit, apa – răcoare în dogoarea verilor de foc.
Orologiul
În sfârșit, orologiul de sub arcele cornișelor… Cel după care îți puteai potrivi ceasornicul din buzunarul de la vestă… Nu mai are nici toate acele, nici cadranele întregi. Nici măcar lacrimi nu mai are să-și plângă tristețea, amuțit și înțepenit de rugina uitării oamenilor și a orașului. Nădăjduiește, înfipt în zidul turnului, să-și găsească un ceasornicar priceput – ca cei englezi sau francezi care l-au tocmit la începuturile timpului. Care să-i redea glasul orelor, în corul ornicelor orașului – de la Palat, de la Mitropolie ori de la Bărboi.
Turnuri ca o fereastră spre cer
Ultimul turn din povestea de azi e întruchiparea unei frumuseți romantice de domniță mândră și reîntinerită. Căci Dumnezeu a făcut astfel încât să-și regăsească strălucirea și grația. Așa că, din înaltul elanului său cochet, colonetele-i ionice și bulbul clasic rusesc par a sfida timpul, scrutând orizontul și coborând, din când în când, privirea peste oameni și lucruri. E drept că iazul pitoresc, cu bărcile sale solitare, a dispărut demult. Mormintele s-au năruit peste uitate figuri de logofeți și prințese. Poarta eșafodului din fericire nu se mai deschide. Dar măicuțele robotesc printre flori și livezi, făcând mai departe din mănăstirea Frumoasa o frumoasă crăiasă eliberată din turnul vrăjit al uitării.
Iași – orașul bisericilor. Dar și Iași – oraș al turnurilor, despre care ar mai fi câte ceva de povestit. Eu spun, însă, să mai lăsăm câteva și pentru o altă dată…
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 9
Sursa foto 10
Sursa foto 11
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
