Am spus mereu și o voi repeta fără oboseală. Pentru om, mai ales pentru cei care au responsabilitatea față de comunitatea lor, precum decidenții Iașului, de pildă, forța exemplului e capitală. Întru asumarea acestuia, însă, mulți factori au a se intersecta. O știință personală a discernământului. Un context favorabil și încurajant. Un mediu în care masa critică înclină balanța către conținutul exemplului de urmat. Rezistența în fața contra-exemplului. Sigur, atunci când ai convingerea că ești în fața unei pârghii de progres și evoluție pentru individ și comunitate.
De aici pornind, reflecția mea se concentrează pe două constatări legate de comunitatea noastră. Constatări devenite niște truisme în ultima vreme. Și care ridică multiple întrebări. La care răspunsul de bun simț ar fi, cred eu, extrem de simplu. Și anume, adoptarea exemplului unor comunități care sunt dovada vie a unor bune-practici. Doar că ce e simplu, uneori, e tare complicat…
Decidenții Iașului și o nefirească strategie
Decidenții Iașului au permis, în chiar ființa orașului, apariția unor mari retaileri. Pe care toată lumea-i știe foarte bine. De la Dedeman și Leroy Merlin până la hypermarketuri suprapuse peste marketurile, necesare, de cartier, ale acelorași firme. Conducând, de pildă, turiști străini dincolo de centrul Iașului, spre mănăstirile de pe dealuri, mulți dintre ei se miră. La ei, astfel de mari suprafețe sunt așezate la marginea orașelor. Le răspund cu o glumă – românul e comod. Dar nu-i așa. Ieșeanul, cel puțin, a fost învățat prost să fie comod. Fără ca, de altfel, cineva să-l întrebe vreodată, printr-un referendum, dacă e, cu-adevărat, astfel. Și dacă, de aceea, chiar îi place ca spațiul orașului lui să fie umplut cu parcări pline de mașini de marfă, cu depozite nesfârșite sau cu hale urâte și dedicate zeului consumului de tot felul.
Întrebarea mea cred că devine superfluă. Nu-i așa că decidenții Iașului, oricare vor fi fost ei, ar fi putut hotărî ca, la Cotnari, în Nicolina, pe Bulevardul Primăverii, în CUG sau Tudor Vladimirescu, cartiere populare și foarte populate, locurile ocupate de acești mastodonți să devină niște parcuri largi, generoase? De care ne plângem că ducem lipsă acută? Astăzi, lângă Gara Internațională, există un spațiu ce a fost cândva un părculeț. Acum e de închiriat… În spatele Dedeman și, mai nou, Jumbo, pe Bulevardul Primăverii, există astăzi un teren imens. Care le va fi, oare, viitorul?
Un contra-exemplu
Coincidență semnificativă, tocmai am aflat că Iași.Travel face, pe 24 Septembrie, un tur foarte interesant într-un cartier deloc iconic, dar model. Podu Roș, Nicolina, Cotnari. Când am vrut să aflu, mirată, de ce această zonă este considerată model, răspunsul lui Cosmin Ceucă, extrem de pertinent, a fost iluminator.
“Este vorba despre primul cartier (cvartal) planificat de la zero, în anii 1960, care respecta modelele teoretice de amenajare a teritoriului. Bulevarde în jur, străduțe mici între blocuri. Obligatoriu creșă, grădiniță și școală elementară în fiecare cvartal, liceu la 2-3 cvartale. Spații verzi generoase, multe alei. Acest model a fost stricat dupa 1977 prin îndesire. Blocuri înghesuite pe spațiile verzi, uneori chiar blocuri turn, ducând practic la scăderea calității vieții. Îndesirea, combinată cu lipsa zonelor amenajate pentru parcări (deși curentul în epocă era clar de plin avânt al motorizării), a dus la situația de astăzi. Zona fusese anterior ocupată de case și grădini, mai exact mahalaua Lipovenească, zonă care a fost efectiv rasă complet.”
O dovadă că trecutul nu e chiar complet denigrabil. Case și grădini înainte de comunism. Spații verzi comunitare în cartierele model comuniste. Turnuri, hypermarketuri, beton și sticlă astăzi. Ce evoluție păcătoasă!
Decidenții Iașului și o mare neputință
Concertele ocazionate de Campionatul Mondial de e-sport au determinat nenumărate discuții. Unele, subiective, care țin de conflictul dintre generații și gusturi. Altele, obiective, care au incriminat hotărârea decidenților Iașului de a le organiza în plin centru al orașului. Și e drept că Armin van Buuren a răsunat în fiecare casă. Chiar dacă amplificatoarele erau direcționate spre a evacua sunetul pe culoarul Uliței Mari. Criticile au fost întemeiate. Concertele mari nu au loc in inima cetății. Fie și numai pentru că nu pot aduna atâta lume câtă ar fi de dorit.
Dar atunci cum să faci, atâta vreme cât orașul nu are unde ține concerte de mare anvergură? Negreșit, el are nevoie de o arenă. Pe care decidenții Iașului o promit de ani și ani. Într-atât încât a devenit un basm sau, mai degrabă, o basnă. Dar, până când basna va deveni, poate, realitate, stau și mă întreb… De ce orașul nu are măcar o sală de spectacole precum Templehof sau Albert Hall din Berlin sau Londra? Mi se va răspunde că cele două nume invocate aparțin unor capitale. Și că, unde mai pui, Albert Hall este un obiect sacru și de patrimoniu. Omagiu adus de o Victoria îndrăgostită preaiubitului ei Albert. Sigur, așa e.
Dar să vă povestesc cum l-am ascultat eu pe Mark Knopfler de la Dire Straits, la Lyon. La Halle Tony Garnier, undeva spre ieșirea din oraș. Într-o sală enormă, reamenajată simplu, dar confortabil, bine conectată cu orașul, într-un peisaj trist periferic reînsuflețit. Or ce sunt Halele proiectate de Tony Garnier? Un fost abator. Pur și simplu. Iată de ce stau și mă întreb… De ce nu putem și noi folosi și amenaja spațiile generoase, părăsite, ale fostului nostru patrimoniu industrial? De ce decidenții Iașului, oricare vor fi ei, nu ar putea instala în halele de altădată un teatru experimental, un concert hall, un spațiu expozițional non-conformist? De ce preferă să le dărâme, când ele sunt ale noastre și nu așteaptă decât să le redăm o nouă tinerețe?
Un contra-exemplu
Tocmai am aflat că Artipic Association și Fundația Cărturești organizează între 22 și 24 Septembrie Bridge Delivery Iași 2023. Graffiti, grafică, muzică, ateliere de tot felul pentru mici și mari, mâncare. În micuțul parc de lângă pasarela lui Băncilă. Dar, surpriză de proporții, și în ceea ce a mai rămas din spațiul Fabricii de Țigarete. O inițiativă de recuperare excepțională, acest mic festival pentru hipsterii Iașului, pentru tineri și lumea lor.
Amelia Gheorghiță, PR al evenimentului, ne povestește că, “anul acesta, timp de trei zile, vor avea loc mai multe activități la care publicul poate participa în mod gratuit. În Parcul „Octav Băncilă” – ateliere de dans, pictură, artă urbană și sport. Concerte, instalații de artă, spectacole de video mapping. Tururi ghidate și activități pentru copii, de la jonglerii cu lumini și foc până la ateliere de percuție.
Cât despre zona Fabricii de Țigarete, aceasta va fi dedicată artei urbane. Publicul se va putea bucura de muzică și de arta graffiti a zeci de artiști muraliști din țară, pe care va avea ocazia să-i vadă la lucru, pictând aproximativ 600 metri pătrați.”
Cum ar fi, însă, dacă și spațiul enorm creat de Hubrica în curțile fostei Fabrici de Mobilă s-ar deschide publicului? Cea mai mare galerie de grafitti din sud-estul Europei, extravagantă, gata pregătită pentru evenimente… Cred că Iașul i-ar fi recunoscător retailer-ului Kaufland dacă l-ar redărui comunității… Cum ar fi dacă halele ruginite ale CUG-ului ar primi o nouă destinație, în loc să rămână părăsite, până când niște investitori puternici le vor dărâma?
Concluzie optimistă
Sunt convinsă că, dacă decidenții Iașului ar putea susține o astfel de campanie de fructificare a ceea ce ne-a rămas din odiosul comunism, dacă ar purcede la revitalizarea unui patrimoniu urât, dar salutar pentru rezolvarea unor probleme aparent insolubile ale orașului, dacă ar înțelege că oamenii au nevoie, în orașul lor, de spații prietenoase și odihnitoare, care, în plus, ar propune și noi oportunități de deschidere către evenimente proeminente și artiști de marcă, aceasta ar însemna cu adevărat o îmbunătățire profundă a vieții comunitare.
Decidenții Iașului sunt așteptați să răspundă întrebărilor noastre cu un răspuns simplu, cel al faptelor…
