Lui Alicel, de ziua ei, Dariei și lui Mihai
Vine Moș Nicolae! Desigur, doar dacă ați fost cuminți. Și dacă, așa cum spune obiceiul din bătrâni, vă veți fi lustruit bine pantofii și-i veți fi pus sub ferești, alături de un pahar de vin roșu pentru Moșu și de niște turtă dulce pentru ca bietul său măgar să nu se culce, obosit și împovărat de miile de kilograme de zaharicale pe care copiii, de orice vârstă, le așteaptă în seara de 5 decembrie, a ajunului.
A doua zi, a Moșului, cu buzunarele pline de acadele și de cofeturi, e vremea să ieșiți din casă. La plimbare, dacă nu e prea mare frigul și nu plouă în loc să ningă. La cumpărături pentru Crăciun, dacă nu cumva ideile de cadou vă vin doar în ultima clipă. La târgul de iarnă, unde parfumul de vin aromat cu scorțișoară, merele glasate și castanele coapte vă îmbie la noi nebunii, chiar dacă roata și dughenile de iarmaroc nu prea sunt pe placul domniilor-voastre. Sau, în sfârșit, în vizită la toți Niculaii și Niculinele pe care le cunoașteți. Asta dacă nu cumva vă rezumați la mesaje trimise de pe telefon, din căușul fotoliului domestic. Atâtea posibilități la care mai vin și eu cu una, imaginară…
Eu vă invit să mergeți cu mine la… circ. Da. Un circ din alte vremi. Mai puțin sofisticat decât Cirque du Soleil. Mai puțin acrobat decât Circul chinezesc din Londra. Mai puțin strălucitor decât Cirque Fernando, cel atât de iubit de Degas. Unul, însă, care a încântat sute de copii din Iași, aducându-le emoție, înfiorare, veselie și admirație uluită.
Haideți să-i cunoaștem pe cei de la Circul Sidoli
A fost odată ca niciodată la Iași un italian pe nume Theodor Sidoli. Îndrăgostit de cai și tare priceput la îmbunarea lor, îndată a fost năimit de familia Cantacuzino-Pașcanu la manejul de la Popești. Să se ocupe de herghelia domeniului, spre bucuria copiilor și a nepoatei Olga, mai ales. Așa începe povestea primului circar din România. Fondator al circului românesc. Fondator al artelor circului în România. Și al unei întregi familii pasionate de călărie, dar mai ales de magia spectacolului cailor bine dresați. Cezar și Franzini, cei doi fii Sidoli. Primul, după cum ne spune Rudolf Suțu – ”jockey neîntrecut în figurile grele și primejdioase”. Al doilea – ”jongleur de forță”. Cele patru fiice Sidoli – Luiza, Serena, Clotilde și Medeea – călărețe încercate. Apoi, ginerele Stracai, dresor ca nimeni altul. Și, nu în cele din urmă, micuțul Stracai, nepotul lui Theodor, călăreț al unui năstrușnic ponei.
Părinți și copii erau fascinați de eleganța și semeția trăpașilor de la Circul Sidoli. Și nu puteau nicicum rezista tentației de a călca oricât de des cu putință pragul marilor reprezentații High-Life. Ca, de pildă, Pamfil Șeicaru, care cu nostalgie își aducea aminte:
”Circul care m-a impresionat mai mult a fost al lui Sidoli (…). Cai dresați galopau sau se ridicau pe picioarele dindărăt, când bătrânul Sidoli, care purta un barbișon ca Napoleon III și mustăți lungi cu vârful ascuțit, pocnea din biciul lui lung. În pauze îi vizitam grajdurile ținute curat, ca paharul. Școalã înaltã de cãlãrie fãcea fiica proprietarului, frumoasa Alma (!) Sidoli, care ne plãcea mai mult când apãrea în tricou trandafiriu si fustuliță de baletistă, sãrind prin cercuri pe care era întinsă hârtie de mătase. Dintre cei doi frați Sidoli, cel mai mic, Francesco, era jongler călare, iar cel mai mare, Cesare, călărea în costum de jocheu fãcând cele mai extravagante figuri. Numai un negru, zidit ca un Adonis, îl întrecea, cãci el sãrea din arenă direct în picioare pe cal.”
Unde mergem la Circul Sidoli în Iași?
Odată hotărâtă înființarea circului în Iași, sigur că familia Cantacuzino-Pașcanu i-a pus lui Theodor la dispoziție manejul său de pe strada Gându, pe întinderea unde, mai târziu, avea să apară un frumos cinema – Elisabeta. Un loc cum nu se putea mai potrivit, în preajma și a manejului Mavrocordat. Și, unde mai pui, a bodegii unde se întâlneau cei mai buni crescători și dresori de cai ai Iașului. În frunte cu francezul… Maître Cheval.
Așezat, așadar, în vecinătatea Academiei Mihăilene și a Bisericii Talpalari, în chiar centrul unui efervescent Iași de sfârșit de secol 19, circul se transformase într-o adevărată sărbătoare a veseliei și emoțiilor. O atracție strălucitoare a orașului. Căci era imposibil să ratezi noile numere de anvergură ale vestiților, de acum, călăreți Sidoli. În picioare, atârnați cu capul în jos, călărind doi cai deodată și mânând, în același timp, trei înaintași, executând figuri de gimnastică, dar călare.
Nu e de mirare că potcoava avea să fie aleasă drept simbol al Circului, încununâd silueta unei piramide ecvestre. Circul Regal.
Moș Nicolae și Moș Crăciun trec obligatoriu și pe la Circul Sidoli
Astfel, a merge la Circul Sidoli devenise, încetul cu încetul, o tradiție sine qua non, mai ales la vremea sărbătorilor de iarnă. Și aceasta pentru că, mai cu seamă atunci, familia Sidoli introducea noi numere spectaculoase, aparținând unor circari extraordinari, de multe ori veniți de prin toate colțurile pământului. Și care, toți împreună, au format și educat, în România, prima generație de artiști de circ în adevăratul sens al cuvântului.
„În zilele sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, de ar fi fost sala circului Sidoli de două ori mai mare ca a Colosseumului din Londra și tot nu s-ar mai fi găsit loc liber. (…) Nici nu se putea altfel. Toată lumea mergea la circ în sărbătorile Crăciunului. Chiar dacă s-ar mai fi dus poate cineva la vreun spectacol: la teatru sau la cinema, la circ trebuia însă să meargă numaidecât. Așa au apucat toate generațiile de când Theodor Sidoli a venit pentru prima dată cu circul lui la Iași și București.” (Revista Historia, pe Historia.ro)
Mama, Tata, spuneți repede, ce-o să vedem azi la circ?
”Nu știm nici noi, puiule, ce ne pregătește familia Sidoli, dar abia așteptăm să descoperim…”
Far West la Circul Sidoli
”Doamnelor și Domnilor, astăzi, în mod miraculos, Franzini vă va arăta că, uneori, pistoalele cow-boy-lor nu sunt deloc periculoase.” Și, într-adevăr, tânărul fiu al lui Theodor apărea pe cal cu trei pistoale pe care le arunca în aer, sus sus de tot, după care le prindea negreșit și, tot călare, ”trăgea focurile deodată de la toate trei”. (Rudolf Suțu – Iașii de odinioară)
Harrison în travesti
”Doamnelor și Domnilor, anul acesta, trupa Circului Sidoli s-a îmbogățit prin prezența vestitului clovn englez Harrison, perechea desăvârșită și năstrușnică a preacunoscutului vostru prieten italian Tardini. Astăzi, special pentru voi, dar mai ales pentru Tardini, englezul nostru Harrison va îmbrăca un tutu de balerină și va încerca să se țină cât mai mult în șaua calului.” Și clovnul șugubăț se făcea că-și pierde mereu echilibrul și cădea în poala cui se nimerea, chiar și – Vade retro, Satana! – a arhimandritului Răileanu, Rector al Seminarului Veniamin Costache. Că doar așa e la circ, după cum ne povestește Rudolf Suțu.
Circul Sidoli sub apă!!!
”Cel mai ciudat număr vă așteaptă astăzi, dragi spectatori mici și mari – circul sub apă! Unde ați mai auzit domniile-voastre despre așa ceva?”
”Într-o pânză impermeabilă cât ținea arena, printr-un mecanism se revărsa apa necesară. Se așeza un pod pe ambele margini ale arenei, peste care treceau artiștii circului deghizați în tot felul. Se aruncau în apă păsări, apărea deodată un rechin, mai departe o luntre. Și-și făcea apariția în mijlocul circului, unde apa era la o adâncime destul de mare, clovnul Harrison, înotând și având în mână un cortel mare, în timp ce toate acestea erau arătate sub focul bengal puternic care-și schimba foarte des culorile.” (inegalabilul Rudolf Suțu)
La Circul Sidoli, toată lumea e jocheu
”Pe voi, copii, care sper că v-ați înfundat buzunările cu acadelele lui Moș Niculae de la intrare, astăzi, tânărul Sidoli-Stracai, nepotul meu cel nespus de drag, vă va invita să călăriți poneiul său drăgălaș. Nu aveți a vă teme – căluțul e ”legat de o frânghie prinsă într-o rotiță de plafon”, ținută strâns de însuși domnul Stracai, cel mai de seamă dresor de cai.” (Din nou, Rudolf Suțu)
Gravitația și imponderabilitatea
”Unde ați mai văzut domniile-voastre să se adune, sub aceeași cupolă, gravitația cea mai grea și aerodinamismul cel mai imponderabil? Legile fizicii sunt puse astăzi la lucru doar la Circul Sidoli! Și doar pentru că e Moș Niculae!”
Și numai ce apărea, într-un tropăit de oaste a lui Hamilcar, George Mateescu cu trupa lui de elefanți, imenși și gătiți ca de paradă. O adevărată armată avant la lettre din Cărțile Junglei!… Copiii aplaudau înfiorați, gândindu-se că au aterizat, ca prin minune, în cartea lui Rudyard Kipling.
Dar nici bine nu le venea sufletul la loc pe pământ, că-și și ridicau privirile uluite în văzduhul cupolei circului, unde soții Stroici se legănau, două păsări fără aripi, zburând de la una la cealaltă, adunându-se într-un pas de deux aerian care, sfidând gravitația, smulgea din piepturile spectatorilor strigăte de spaimă și de ușurare…
Poate așa s-a îndrăgostit și Henri Coandă de zbor și avioane, căci, având un corp agil și sportiv, elevul de la Liceul Militar din Copou se gândea că ar putea încerca să devină și el, măcar în timpul liber, acrobat trapezist la Sidoli. Nu de alta, dar, la admiterea la Academia Militară, la capitolul rezistență fizică, avea de dat și o probă de… salt la trapez!
Parada Regilor la nunta Cenușăresei
”Dragi copii, astăzi, de Moș Crăciun, voi veți fi actori în arenă! Cine are îndrăzneala să vină sub luminile rampei va primi rolul unui rege al Europei, invitat la nunta preafrumoasei Cenușărese din poveste… Brava, domnișorică, mata ai să fii Regina Victoria! O, cavalere, brava, mata ai să întruchipezi un rege de pe vremuri, plin de sine ca un soare! Vei fi nici mai mult nici mai puțin decât Ludovic al XIV-lea. Îți dăm acușica și perucă. Poftiți, poftiți, mata o să fii Ecaterina cea Mare, iar matale, mititelule, Napoleon, că nici el nu avea prea mulți centimetri. Brava, copii!
”Când sosea… Regele Carol al nostru, întreg circul se scula în picioare, muzica intona Imnul Regal și aplauzele publicului nu mai sfârșeau.” (Același Rudolf Suțu)
Ce s-a ales de Circul Sidoli?
Urmașii lui Theodor Sidoli au făcut tot ce au putut să ducă mai departe moștenirea uriașă a strămoșului lor. Dar, încetul cu încetul, Circul a obosit. Poate și pentru că modele se schimbau și lumea evolua către alte forme de divertisment, între care circul semăna tot mai mult cu un elefant de grădină zoologică. Oricum, mutat, în cele din urmă, pe Ulița Rusească, pe strada ce mergea din Piața Unirii către Ulița de Sus, adică Bulevardul Independenței de azi, avea să piardă orice strălucire. În ciuda eforturilor don quijotești ale unui ultim cavaler al vremilor de odinioară – Albert Ghika.
Cumpărând localul Circului Sidoli de pe Strada Rusă, acest generos reprezentant al boierimii cu blazon a încercat să adune o trupă de artiști de circ care să reînvie magia de odinioară. Or prințul nu numai că a subvenționat-o, dar, mai mult chiar, ”ieșenii au văzut pe Albert Ghika prezentând caii la Circul Sidoli, dând prin aceasta atracțiune mai mare spectacolelor”. (Rudolf Suțu)
Timpul însă nu mai avea răbdare. Ritmul lui era din ce în ce mai trepidant. Așa că, într-un târziu, sub firma Circului Sidoli s-a deschis un cinematograf, apoi o sală de reuniuni. Dar, părăsite și acestea la un moment dat, ruina și uitarea s-au așternut cu totul peste vechea și minunata poveste cu cai și elefanți, clovni și acrobați. Și cu un erou genial, Theodor Sidoli, îndrăgostit de caii înaripați, de meseria de circar și de oamenii cărora le punea arta sa la picioare.
”Bătrânul circ acum se duce, îngropând cu el numele aceluia care şi-a plimbat celebritatea spectacolului pe tot cuprinsul ţării. (…) e prea trist un oraş fără circ. Nu vi se pare? Nu, desigur că nu, fiindcă veţi spune că avem o sută de arene sportive, de cinematografe, de piscine, de teatre, de cabareturi. Şi totuşi, e pustiu oraşul fără circ. Întunecat, ca o viaţă fără copilărie.” (Ziarul Dimineața, 1933, anul închiderii circului Sidoli)
Ș-am încălicat pe-o șa și v-am spus poveste-așa…
Povestea mea de Moș Niculae, însă, nu se poate încheia în culorile triste ale dispariției unor bucurii desuete și demodate. Bucurii care rămân, totuși, vii, chiar și așa, atârnate ca un glob auriu în vechiul brad al trecutului. Și aceasta pur și simplu pentru că, atunci când Moș Niculae zboară, ca și Moș Crăciun, printre nori, pe măgarul lui bătrân, el, de fapt, împlinește un număr excepțional de acrobație trapezistă. Pe o mârțoagă răpciugoasă, poate, dar care sigur a mâncat jăratic din focul care strălucește în fiecare suflet al vostru. În ajunul dulce al zilei de 6 decembrie, să fiți iubiți!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Rudol Suțu – Iașii de odinioară
