Astăzi, blogul meu primește cu bucurie mărturia unuia dintre reprezentanții cei mai interesanți, emergenți, efervescenți ai Iașului noilor generații. Adrian Munteanu. Fondator și Trainer NLP & Hipnoză la Mindgrasp. Iașul lui Adrian este, neașteptat pentru un tânăr atât de tânăr, unul plin de sinestezii, de senzualitate și, mai presus de toate, de o atracție care l-a adus de peste mări și țări înapoi. Precum un fir al Ariadnei. Sau un cântec de sirenă. Ceea ce rămâne un mister care îl pătrunde de o stare de bine și de… acasă.
E bine că scriu și vorbesc cât de cât mai interesant decât fac poze, căci altfel nu știu ce s-ar fi ales de capul și de munca mea. Dar am vrut să pornesc de la aceste imagini., care surprind, oricât de stângace, ceva din miezul geografiei mele afective – frânturi din Copou, în Iașul meu.
Firul Ariadnei
Curând se-mplinesc 4 ani de când m-am întors aici. Am făcut facultatea în State. Am urmat un program de studii la Paris. Am petrecut 2 ani la București și aproape 2 la Londra (nu consecutiv, dar orișicum)… Și, peste tot, m-am poticnit în fața șanselor. Pe care unii le-ar apuca cu ambele mâini (chiar și cu dinții) sau prin care altora le-a înflorit potențialul. Sigur, am avut nevoie să ajung în fiecare loc în parte ca să învăț niște lecții fundamentale și deprinderi de viață. Și, de asemenea, am mai avut nevoie să ajung în fiecare loc ca să-mi dau seama că cel mai acasă mă simt la Iași.
Nu neapărat în România, luată pe de-a-ntregul (slavă Somnului, m-am regăsit stingher și prin suficiente colțuri ale matriei )…, ci la Iași. N-aș putea să explic exact ce anume are locul acesta. E ca și cum ai pune note de subsol la o glumă de interior – drept dovadă că mulți și-au luat zborul de-aici spre zări mai calde. Îmi place, totuși, descrierea lui Dan Alexe. Care evocă atmosfera culturală ieșeană aparte din anii ‘80, unde, depune el mărturie, se împleteau note molatece de alcool, lirism și senzualitate. A propos, o idee despre aceasta ne-o dă poezia amicului său de pahar și de povești, Emil Brumaru (că tot s-au împlinit de curând 3 ani de când ne-a părăsit pentru “rezervația de îngeri”). E o senzație pe care aș numi-o tandrețe șpanchi, sau melancolie șugubață.
Doamne, nu mă istovi/ Fără rost, du-mă-n lumina/ Caldă-a miezului de zi,/ Mîngîie-mi fața și mîna,// Caută-mi prilej de casă/ într-un rai, să stau la masă/ Lîngă blid, coapsă voioasă/ Mișcîndu-se sub mătasă,// Pînă roua-mi va prii/ Iarăși, dulce ca smîntîna./ Doamne, nu mă părăsi,/ Mîngîie-mi sufletul, mîna… (Emil Brumaru – Rugăciune laică)
Iașul meu
La absolvirea liceului, scriam despre anii petrecuți la EmineMscu (deși aș fi putut la fel de bine scrie despre oraș pe de-a-ntregul) că mi-au fost de consistența jeleului. Ca lumina mierie ce se scurge printr-o boabă dulce-acrișoară. Dar nu-i nicidecum o stare nouă, sau recentă. În Eseurile sale, Cioran povestea că a petrecut 2 zile la Iași în 1936. Și tristețea orașului i s-a părut atât de zdrobitoare, încât nu i-a putut rezista decât îmbătându-se constant în cimitir (bit of a drama queen, really). Eu, acum, locuiesc la doi pași de bojdeuca lui Creangă. Partner in emo crime cu bunul său prieten și poet nepereche. Prieteni care au colindat aceste 7 coline, împleticindu-se împreună pe șapte cărări – unul mai hâtru și mai melancolic decât celălalt… Or dinamica dintre ei cred că redă perfect spectrul de stări pe care ți-l așterne generos Iașul.
Fiecare vârstă a orașului a interpretat această temă cu propriile-i variațiuni, întinzându-și apoi partitura peste vraful celorlalte. Aparent discordante, ele cumva merg surprinzător laolaltă și aduc pe rând câte-o savoare aparte, ca straturile unei prăjituri. Și parcă niciunde nu se vede și se simte asta mai clar decât în zumzetul subtil al Copoului, pe care l-am pomenit de la-nceput. Pe care urmele eclectice ale atâtor epoci l-au lăsat parcă și mai însiropat.
Subiectivitate
Desigur, tot ce-am scris mai sus e o evaluare subiectivă. Aceleași locuri care mie mi s-au adâncit în memorie saturate de emoție, ca pecetea pe ceara fierbinte, i-ar face pe mulți să ridice din umeri, dacă nu din sprânceană. Când, însă, The National au concertat la Summerwell în 2014, solistul lor a explicat cum trupa are o legătură personală cu România. Căci bunicul a doi dintre membri era originar din Iași. Și nu știu câtă lume, asemeni mie, și-a șoptit atunci în barbă “deci de-acolo le curge prin muzică curentul ornat și greu de tristețe!”
https://www.youtube.com/channel/UCeiRyLo_Q9q4tlv9aaQJF5w
Ce vreau să zic e că, de cum am revenit la Iași, în 2019, am simțit că m-am racordat la sursă. E ca și cum mi-aș trage seva de-aici, pentru ca apoi să-mi întind ramurile și spre alte zări. Nu vreau să zic că Iașul ar fi perfect – nicidecum. Sunt multe de făcut, desigur (ca peste tot, de altfel), dar tocmai asta-l face atât de entuziasmant. De la întoarcere am simțit în Iași un freamăt creator. Care m-a ambiționat și m-a asigurat că sunt în locul potrivit. În miezul unde se-ntâmplă ce trebuie, iar ce va urma va fi și mai bun.
Da, subiectivitate, și totuși, Iașul meu…
Încă o dată subliniez, Iașul acesta e valabil 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓶𝓲𝓷𝓮. Și împărtășesc despre asta pentru că fiecare are propriul element în care se-nviorează și strălucește cel mai tare. Umblând prin locurile dragi ale orașului, eu mă încarc cu stări care, atunci când sunt la treabă, mă inspiră și mă energizează. Ca, de pildă, atunci când am aterizat înapoi în Retro Cafe. Parcă poposisem într-o a doua cameră de zi, unde aveam să stau la povești cu forever regulars cât 1001 de nopți. Atunci, cu un ghiont de la Mădălina și de la Maria, am descoperit că Retro poate fi cadrul cald și comod cel mai potrivit în care să-mi primesc oaspeții atelierelor introductive. Pentru ca, în intimitatea pereților colorați, lumea să-și descopere intimitatea minții, propriile cotloane de cuget încărcate cu emoție.
Lucru pe care vă invit să-l faceți și voi. Așa că, pe 22 ianuarie, la Retro, vă aștept și pe voi cu drag la Life on Purpose – Atelier Cadou pentru Scop și Direcție Personală, ca să vă deslușiți firul auriu al scopului în viață, din care să vă hrăniți apoi și să #worksmart la ce contează cel mai mult pentru fiecare. Între altele, cine știe, chiar pentru Iașul vostru, al fiecăruia dintre voi…
Check it out: https://tinyurl.com/5fswehnr Și apoi înscrieți-vă aici: https://forms.gle/RSGEyJV4F5ibWqdg7
Memorise the bathwater/ Memorise the air/ There’ll come a time/ I’ll wanna know/ I was here/ Names on the doorframes,/ Inches and ages,/ Handprints in concrete/ At the softest stages…
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
