Ce straniu, Teodor Corban, că, în zorii zilei de marți, 17 ianuarie, o mierlă cânta în plină iarnă…
Înainte de orice, un oraș este oamenii săi. Cei care trudesc, fiecare în felul său, la ființa spațiului care-i cuprinde, dăruindu-i părți din ființa lor, uneori până la sacrificiu. Unele orașe, printre care și Iașul, sunt cu asupra de măsură consubstanțiale cu oamenii care le-au făcut. Chiar și atunci când, din nefericire, ele nu-și mai aduc aminte și nu se mai gândesc pios la ei, odată mutați în Câmpiile Elizee, și mai ales nu-i prețuiesc și nu-i văd cu adevărat, atât cât sunt o prezență vie.
Doi mari ochi albaștri. Un timid înalt și stângaci. Un moldovean care se străduia să nu deconspire dulcele accent natal. Un revoltat și un modest. Un actor. Un star de cinema. Căruia teatrul i-a creat un destin, iar cinematografia un stil actoricesc. Care, lucid, știa că totul e efemer, de la dragostea publicului până la imaginea care lovește retina. Care, blazat, știa că joacă în fața unui public în mare parte needucat și fără discernământ. Paradoxal în reacții. Aplauze fulminante, în picioare – lucru pe care îl detesta, desființate, anulate, în afara sălii, de judecăți de valoare neiertătoare și superficiale, coapte la lumina nenumăratelor sesiuni de consultare a ecranelor în timpul spectacolelor. Un chip luminos, cu priviri mustind de umor și replici pe care neamțul le-ar defini ca mereu lach fertig. Un tată și un bunic fericit. Un om. Un ieșean.
Câți dintre semenii săi ieșeni cunosc numele lui Teodor Corban? Câți îl știu ascuns îndărătul pseudonimelor pe care i le-au adus rolurile din teatru și cinema? Costandin, ca să-l luăm pe cel mai celebru?
https://www.imdb.com/video/vi3974019609/?playlistId=tt4374460&ref_=tt_ov_vi
Câți l-au remarcat îndărătul spoturilor publicitare ?
O mierlă a cântat în plină iarnă…
Actorul Teatrului Național din Iași, Teodor Corban, a murit. Într-o zi de marți, cu trei ceasuri rele. Chiar în zori. Când o mierlă cânta în plină iarnă. Teo Corban a murit. Și râsul său nu a putut înfrânge boala, dar sigur a înfrânt suferința. Acum, Iașul strigă durerea unei mari pierderi. Cu toate acestea, ieșenii nu l-au cunoscut îndeajuns. Ieșenii nu l-au prețuit îndeajuns. Și aceasta pentru că oamenii decenți și modești nu îmbie la onoruri. La surle și trâmbițe.
Când, însă, cineva de talia și de valoarea lui Teodor Corban moare sub ochii tăi, abia atunci înțelegi că nimic nu a fost îndeajuns pentru a profita de energia fenomenală a făpturii sale. De sfiiciunea conținută, dar foarte pământeană a prezenței sale. De partea de contribuție pe care, în viață, a depus-o la temelia semnificației pe care o scrie comunitatea căreia i-a aparținut cu loialitate. Aceea a Iașului și ieșenilor.
https://www.facebook.com/dora.morhan/videos/6298617080156672
Ceea ce rămâne este un cântec de mierlă în plină iarnă, un cântec care poate că însoțește drumul îngerilor zâmbitori.
