Iașul ascunde în paginile sale de aur multe povești de dragoste, al căror gust dulce-amărui-acrișor încântă chiar și papilele cele mai pretențioase. Așa că, sigur, pasionații de biografii și istoricii pot alege fel și chip de istorii captivante despre îndrăgostiți de Iași pe care cetatea ajunge să-i iubească și ea irevocabil. Eu, însă, îmi rezerv astăzi dreptul de a o invita să-și spună povestea pe una dintre iubitele orașului acestuia falnic și frumos, curtat adesea cu pasiune, dar, la rândul lui, mare și distins cavaler. Povestea se cheamă Iașul unei Moldovence c-un Cuptor.
Iașul unei Moldovence
Unele povești de dragoste încep, ca șampania, spumante și proaspete, dar se răsufla repede. Altele durează mai mult, dar se fac, în timp, scorțoase si bătrânicioase. Puține, însă, se transformă într-o iubire cu adevărat statornică și fructuoasă. Dar, cum vorba multă-i sărăcia omului, să ne întoarcem la istoria despre Iașul unei Moldovence sau despre o Moldoveancă și Cuptorul ei. Ca să vedem dacă există pe lumea asta și povești proaspete ca șampania care să dureze fără să devină bătrânicioase, ci doar, pur și simplu, statornice.
Cuptorul a ajuns pentru prima dată la Iași în mai 2012, nu în 2013, cum se tot spune. Atunci când Moldoveanca a venit la Registrul Comerțului să-i ridice certificatul de naștere. La Iași, pentru că, deși cu origini moldave de pe malul Nistrului, tinerețea și-o petrecuse pe malurile Bahluiului. Timp de aproape un an cu certificatul în sân, Moldoveanca a cercetat străzile Iașului, oamenii, negustori și mușterii, comercianți și artizani, ba chiar și eclipsele de lună și de soare. Și, când toate vor fi fost cântărite și chibzuite, a aruncat zarurile. A obținut de la Marele Oficial o tolbă cu 10.000 de euro, a făcut negoț cu niște pământuri ale familiei. Și așa, a deschis primul Cuptoraș, în spate la Billa. 15 Februarie 2013 a fost ziua mare a inaugurării. Când s-a tăiat pănglicuța. Și când Iașul a îngenuncheat la picioarele iubitei sale, devenind Iașul unei Moldovence.
Un fapt notabil este că acest Cuptor a fost, chiar de când a văzut lumina zilei, iubit, iar oamenii pe care i-a întâlnit, deloc întâmplator, în drumul său inițiatic și-au arătat generos sprijinul întru clădirea și creșterea sa. Le plăceau, cu siguranță, poveștile Cuptorului, dar, mai ales, valorile, zestrea și sufletul Moldovencei.
Iașul unei Moldovence c-un Cuptor
– Dragă Cuptor al Moldovencei, singur te-ai crescut așa mare și frumos în 10 ani?
– Singur? Cum singur, cine face ceva singur pe lumea asta? De sus, pe calea cerului, or fi venind ele multe, dar importante sunt rădăcinile. Pentru mine, cele de la Soroca, ce mi se trag din mame, bunici și surori. Ca și cele din pământul ăsta al Târgului Ieșilor. Nu-i loc să înșir aici numele celor ce au grăit de bine, au venit cu un sfat sau o vorbă bună și au dus vestea despre mine mai departe. Mulți au fost și mulți sunt încă. În fiecare zi. Dar, pe calea celor 10 ani, în povestea Iașului Moldovencei au tot apărut mai ales ajutoare. Oameni, unul și unul – harnici și vrednici. Acum sunt 74 de albinuțe și bondari. Oameni buni, Oameni. Care împletesc strâns povestea Cuptorului cu povestea Iașului.
A primi și a da
Or, când știi ca ai primit atâta ajutor pe drumul către inima orașului, ai dorința și datoria de a dărui înapoi. Astfel, încă de la început, am sprijinit acțiuni pentru Iași. Pentru Fundația Comunitară Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, pentru Salvați Copiii, la inițiativele pline de suflet ale cărora am pus și noi umărul, mai ales cu prăjituri si plăcinte. Au crescut și fundațiile, am crescut și noi, ca un aluat.
Cei 10 ani rotunzi de azi ne surprind, astfel, într-o legătură, mai departe strânsă, cu Fundația Comunitară Iași prin Fondul Ideilor bine coapte în fapte. Vom monta acușica 2 mese de tenis de masă pe esplanada din Nicolina-CUG. Vom face o clacă pentru a pune bănci în grădina botanică.
Cât despre Asociația Iași.Travel și Atelier Spre, ei ne-au invitat la plimbare prin jurul cuptorașelor noastre. Și, uite-așa, am făcut deja tururi ghidate prin Centru, pe Copou, prin Podu Roș. Următorul, al patrulea, la care vă îmbiem ca la plăcinte înainte, va fi în ultima duminică din Octombrie. Un tur în care vom afla povești despre Cimitirul Eternitatea și cartierul Tătărași și vom explora zona Ateneului. O să mai fie Păcurariul și, pentru că am prins gustul, nu ne oprim. Facem, facem, facem. Uneori tăcem si facem, alteori cântăm si facem, dar cel mai des suntem și facem. Simțim și facem.
Povestea Cuptorului în Iașul unei Moldovence
Cum este, deci, Cuptorul Moldovencei? Simplu. Și mai cum? Blând. Și mai cum? Generos. Și mai cum? Cald și bun. Ca acasă. Cu ingrediente naturale? Doar. Căci, de când am deschis, am avut acest crez: să coacem doar bunătăți pe care să le poată mânca și copiii Moldovencei. Fără margarină, fără premixuri, fără prostii și lucruri nesănătoase. Și, de la acest crez, nu ne abatem orice-ar fi. 10 ani mai târziu, aceeași calitate, dată de ingrediente simple și de rețetele bunicelor, mamelor ori vecinelor. Ceea ce face că, acum, avem 65 de produse în vitrinele celor 9 cuptorașe, pe care ni le-am dorit să fie aproape de ieșeni, în fiecare din cartierele mari ale orașului. Păcurari, Hala Centrală, Podu Roș, Alexandru, Tătărași, Valea Lupului, SuperCopou, CUG, Bucium – la Carrefour Felicia.
Prăjiturile copilăriei
Iașul Moldovencei a redescoperit, cu bucurie, prăjiturile copilăriei cu cremă de vanilie, ciocolată sau frișcă din smântână. A descoperit gustul de altădata, doar pentru că Amandina e Amandină și eclerul – ecler. Fără compromisuri. Și apoi plăcintele, ah, plăcintele… Cine le mai face așa, cu brânză și mărar, cartofi, varză sau ciuperci proaspete, trase în tigaie cât să se împrietenească perfect cu ceapa? Or mai fi și alții, dar noi le facem de 10 ani. Și le facem cu gândul de a-i hrăni și bucura pe ieșeni. Aceasta e rețeta strașnică pe care n-am ascuns-o niciodată. La Cuptor, a fost dintotdeauna vorba de respect, tradiție, bucurie și comunitate – cuvinte cu greutate si însemnătate, ca un jurământ.
Prăjituri venetice
E drept că, din când în când, mai călătorim și mai vorbim și pre limba altor rețete venetice. Concepem cele mai frumoase și dichisite candy-baruri, cu tot felul de dulciuri, care mai de care mai ochioase: pavlova, cake-pops-uri, minitarte si bomboane, pahare cu mousse-uri franțuzești și bezea elvețiană. Dar, invariabil, ne întoarcem la simplitatea bucătăriei de acasă. Pentru că niciun farafastâc franțuzit nu e ca prăjiturile de casă, mâncate în copilărie. Or noi din astea coacem. De casă. Cu unt, nuci, mac, ciocolată, smântână, miere de albine și mult drag.
Prăjituri peste ani
Tosca, Albinuța, Prăjitura Soacrei sunt mini-prăjituri din folclorul urban, pe care le fac mamele acasă, iar, când nu-au timp, vin și le iau de la noi. Pentru că au încredere. În 10 ani, am avut răstimpul să facem tortul de nuntă al mirilor și, nouă luni mai târziu, tortul de botez al puiului lor și, acum, primul tort, în clasa întâi, al piciului școlar pentru colegii lui. Aceasta înseamnă că suntem și noi acolo, în casele oamenilor, atunci când sărbătoresc viața. Ceea ce ne onorează și ne emoționează profund.
Sfârșit de poveste ori început al unor noi capitole?
Așa sucit cum e textul ăsta și împletit de la cap și pân-la coadă, tot așa e și povestea Cuptorului, împletită cu Iașul, ieșenii și viața noastră din Târg. Si nici că se termină. Ghemul Moldovencei mai are multă ață, iar firul poveștii e când de in, când de lâna, cânepă sau mătase, țesut în culorile anotimpurilor, tot timpul schimbătoare, într-un dans firesc al vieții.
Din 2013, așadar. Cuptorul Moldovencei. Patiserie. Cofetărie. Copilărie. Plăceri nevinovate din ingrediente curate. Ieșean, de drag și de loc. Și Nicoleta Hrițcu, Moldoveanca Cuptorului. O femeie aprigă, dar mereu zâmbitoare, plină de idei și deschisă la ideile altora. O premiantă a Iașului și României – dacă vreți să aflați de ce și cum, citiți articolul din link.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa. Că de n-ar fi nu s-ar povesti.
