Taking too long? Close loading screen.

Iașul berii – Cearfisă lăsăm Capra noastră să zburde pe cele Șapte coline împreună cu Zimbrul de altădată?

O bere rece, la vreme de vară, ah, ce privilegiu! Știu, o să spuneți că vara se lasă așteptată, că e frig ca la Londra și că acolo berea nu e chiar sprințară cum ne place nouă… Și-apoi, cum să bei, pe ploaia asta și pe frigul ăsta, o bere rece rece, la limita înghețului? Că doar așa se bea berea, nu? Păi atunci, făcând pase ca soarele să iasă cu adevărat, Cearfisă lăsăm Capra noastră să mai zburde puțin pe cele Șapte coline ale Iașului, în vreme ce noi spunem aici povestea berii Iașului sau a Iașului berii, cum doriți!

Cearfisă aflăm, mai întâi, când a apărut prima bere la Iași? Berea Zimbru…

Ehe, asta-i o poveste de demult, pentru că primul hrisov care atestă Zimbrul nostru năvalnic vine de pe vremea lui Alexandru Mavrocordat Firaris. Adică fugarul (în Rusia Ecaterinei cea Mare!). Domnitor care a stat pe tronul Moldovei un an, nu mai mult – 1785-1786. Parcă anume cât să dea, înainte de a fugi, un hrisov cu foarte multe și neașteptate consecințe.

Și-acum să vedeți domniile voastre ce poznă! Acest hrisov îi acorda lui Herletz, gerah în Iaşi, dreptul de a-și deschide o spițerie ”pi locul ci ar fi cumpărat lângă Bahlui, di la vale de cişmeaua lui Păcurar”. ”O spiţărie la care s-au făgăduit că va ţine purure doftorii bune pentru folosul bolnavilor şi cu mai ieftin preţ decât la alti spiţării.”

Stați puțin să ne lămurim. Așadar: gerah înseamnă felcer. Spițerie înseamnă farmacie. Doftorii înseamnă medicamente. Și-atunci ce legătură au toate astea cu berea despre care ne-am propus să facem vorbire?

Pe cele Șapte Coline se pare că ieșeanul știe foarte bine ce se-ntâmplă-n lumea largă

Egiptenii

Nu vă impacientați, că vă povestesc neîntârziat: omenirea face bere încă de pe vremea egiptenilor. Pentru care, de la faraon la scrib, deci chiar pentru toată lumea, fără discriminare, licoarea asta amăruie era un element fundamental în dieta zilnică. Eu cred că de aceea se și conservau atât de bine, erau îmbălsămați și cu bere.

Renașterea

Dar unde mai pui că, moștenind poțiunea magică a cervoisei de la galii lui Obelix și Asterix, de prin Renaștere deja, berea înlocuiește și apa. Și de ce n-ar fi fost așa? Căci sigur era mai bună la gust. Și, încă și mai sigur, era mult mult mai sănătoasă decât cele două molecule de hidrogen neoxigenate de care ecologilor vremii nici măcar nu le prea păsa.

Secolul luminat

În sfârșit, făcându-mi mica investigație pe site-ul berariiromaniei.ro, iată ce mai aflu, oameni buni! ”La sfârșitul secolului 17, alocația săptămânală pentru elevii de toate vârstele din orice școală din Anglia consta în 2 sticle de bere pe zi”. Ce cornul și laptele, frate, the beer rules! Așa că să ne mai mirăm alături de Benjamin Franklin? Atunci când constată că, pe la sfârșitul secolului 18, tot în Albion, fiecare angajat consuma… O clipă, să văd dacă am suficiente degete… O halbă de bere la micul dejun. Una în loc de gustarea de ora 11. Alta la prânz. Apoi încă una la ora 6 (la Five o`clock se bea ceai, bleaks!), și, în sfârșit, ultima după muncă, înainte de cină. Un program foarte strict, nu-i așa? La care putem imagina că se mai adăuga și berea din timpul nopții, când omului i se făcea, firește, sete! Oare această permanentă îmbibare umedă să-i fi sugerat lui Franklin necesitatea inventării paratrăsnetului?

Franklin, Benjamin – of,of,of englezii ăștia…

So, does it ring your bell? Înțelegeți de ce, prin toate pub-urile englezești, vedeți seara, după ieșirea de la birou, omuleți adunați ciucure în jurul unui butoi… de bere? Tradiție veche, nu glumă! Dacă până și tatăl lui Shakespeare era degustător de bere – și să știți că nu-i o glumă, e o meserie, ale conner se numește. Nu vă mai spun decât atât – o degusta nu neapărat bând :)))

Acum sper că vă este muuuult mai limpede de ce felcerul nostru Herletz propunea cele mai bune doftorii în spițeria lui. Și, de asemenea, cum s-au brodit lucrurile de o spițerie a devenit, încetul cu încetul, una dintre cele mai vestite fabrici de bere ale Moldovei și apoi ale Principatelor și ale României! Iașul berii!

Iașul berii făcea Zimbrul sănătos

Domeniul Zimbrului nostru

Dar acum haideți să vedem pe unde-și zbârlea coama Zimbrul nostru. Despre al cărui domeniu tot Firarisul Mavrocordat a lăsat cu limbă de fugă așa: ”să nu surpe nimeni această zidire, ci mai vârtos s-o întărească, pentru a Domniilor Sale cinste și veșnică pomenire.” Îndemnuri înțelepte, urmate și de niște blesteme care puneau punct afurisesc hrisovului. A fost, ca atare, de la sine înțeles că nimeni nu s-a mai atins timp de veacuri nici de hrisov și nici de ceea ce acesta ctitorea. A rămas până nu demult ascuns în umedele și recile hrube ale fabricii dintâi. Ca o garanție că nimeni nu va încălca dorința domnească, sous peine de mort!

Unde se zbârlea Zimbrul nostru, deci? În josul dealului Muntenimii de Sus. Lângă cișmeaua Păcurarilor. Profita de apa curată a izvoarelor ce cădeau către valea Bahluiului, mană cerească pentru o bere de calitate. Credem că pictorul Octav Băncilă va fi fost, la vremea lui, tare fericit să viețuiască chiar sub zidurile străvechi ale Berăriei lui Herletz!

Locul misterios unde stă poate încă ascuns hrisovul lui Mavrocordat

Berarul Nicu Nanu

Și uite-așa, mai vârtos întărind-o, după spusele Firarisului, făbricuța a devenit din ce în ce mai cochetă. Îl avea, pe la sfârșitul secolului 19, ca proprietar pe Nicu Nanu. ”Și-a mărit beciurile, și-a refăcut clădirile, a primit maşini, printre care și o uzină electrică, şi-a schimbat reţetele”. Totul pentru ca Zimbrul să fie fericit, aprig și vînjos. Pe la 1896, ziarul Ecoul Moldovei chiar se mândrea trâmbițând sus și tare că ”Berea de la Zimbru nu se poate osebi de berea Pilsen.” Unde mai pui că Nicu Nanu a deschis, în curtea interioară, sub oblăduirea hrisovului cel înspăimântător, o grădină frumoasă, ”iluminată electric, fremătând de lumea atrasă de muzica militară, în timp ce berea blondă, atunci scoasă din gheţărie, se revărsa în halbele cu capac.” (Vasile Diacon, fost director al fabricii).

Ce-am făcut noi, epigonii, din Iașul berii?

Dar ți-ai găsit să dureze ceva la noi… Călcând în picioare hrisovul lui Mavrocordat, urmași hrăpareți ai oamenilor generoși de altădată au reușit să dea gata și spițeria lui Herlez și berăria lui Nicu Nanu. Astfel, în 2009, mândria și bucuria ieșenilor amatori de bere s-a prăbușit. Devorată de lăcomia unor căpcăuni care-au lăsat în urmă doar un morman de moloz. Ca niște guri înțepenite într-un strigăt disperat, beciurile au mai rămas, se pare, încă grăitoare, împrumutând glasul fantomei domnitorului. Care fantomă se încăpățânează să nu fugă din Iașul berii și să nu uite berea Iașului.

Și, cum încăpățânarea binevoitoare dă întotdeauna roade, iată că, astăzi, voința hrisovului și-a găsit o nouă triplă realizare. O Căpriță de-a noastră, mai zveltă decât zimbrul de-altădată, dar tot la fel de plină de năstrușnicie și de bucuria de-a trăi, spune așa:

Cearfisă să mă reapuc să zburd pe cele Șapte coline ale orașului meu?

Din fericire și în ciuda celor care i-au dorit declinul, Iașul și-a redobândit cartea de vizită de oraș, între altele, și al berii. Grație efortului unor artizani care, cu răbdare, multă investiție și curaj, au creat câteva branduri recunoscute, astăzi, la nivel național. Capra noastră, Cearfisă, Șapte coline…

Pe malul Bahluiului, făbricuța domnului Ionel Păsărică ne invită, în ciuboțele roșii, la stâna de iezi artizanali. Hrăniți cu ghimbir, cardamom, ienupăr, coriandru, pelin sau salvie, după rețete lucrate cu Raymond Franciscus de Saegher, maestru berar din Belgia.

Pe drumul Tomeștiului, Cearfisă a lui Cătălin Vișan pune o întrebare simplă. Dar care-i definește pe toți copiii năzdrăvani și creativi. Cearfisă facem în așa fel încât ”berea noastră să ajungă ușor la oameni”? Cearfisă facem în așa fel încât berea noastră să fie un succes? Pentru noi, pentru Iași, pentru toți cei care iubesc berea?

Cei de la Șapte coline, în sfârșit, au șapte coline de responsabilitate. Dovadă că, în 2005, atunci când standardele lor de artizani respectuoși față de calitate nu au fost atinse, și-au întrerupt producția. Au reluat-o, știind că pot susține ”atenția deosebită acordată fiecărui detaliu, precum și măiestria berarilor într-o bere corectă și plină de personalitate.”

Așadar, iată că, după un deceniu de îndoială și furie, Alexandru Mavrocordat Firaris probabil că e din nou fericit. Hrisovul lui a dus berea mai departe, întru cinstea Domniilor Lor, artizanii berari!

Dar noi, noi unde zburdăm în Iașul berii, în căutarea berii Iașului?

Unde? Cred că toată lumea știe – dar să le spunem și celor care abia acum descoperă Iașul! Pe vremuri era Café Alexandre, Grădina Primăriei sau, mai popular, La Greci sau La Bacalu. Era mai ales Bragadiru, un fabulos Car cu Bere pe care Iașul l-a pierdut iremediabil…

Astăzi, avem Beer Zone, Atelierul de Bere și, noul sosit în arenă, asemeni lui Freddy Mercury pe scenă – Radio Gaga English Pub! Așa că lăsați berea să curgă, spuma ei să vă înveselească și amăreala ei să vă amintească de cât de frumoasa e viața!

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7,8,9, 10, 11, 12 – paginile de facebook ale berarilor
Sursa foto 13, 14, 15





Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.