mascaron, termen de arhitectură, provenit din italienescul mascharone, la rândul lui provenit din arabul mascara – bufonerie. Doamnelor, folosiți, așadar, cu măsură ceea ce, în lumea machiajului, se numește ”mascara”!
Îmi place nespus, seara mai ales, să privesc indiscret la ferestrele caselor și, dincolo de ele, la viața oamenilor care le luminează. De aceea, sunt fericită când, lăsând la o parte obișnuințele vechi ale perdelelor și draperiilor sau când jaluzelele geloase și pizmașe nu sunt trase, pot pătrunde și participa la freamătul din odăile în care lumea s-a mutat din afară în lăuntru. Magnum, modicum, universul mare, universul mic. Aceleași legi, același mers al timpului. Dar altă libertate și alte înfățișări. Îmi place atât de mult, încât îmi ține cald la suflet.
Sigur, știu ce-mi veți spune. Această curiozitate puțin impudentă nu e deloc sănătoasă. Ține de-un anume voyeurisme nepermis. Și vă dau întru totul dreptate. Ba chiar m-aș bucura să vă spun că, de nenumărate ori, Mama a privit la mine… sever? Dar aș minți, căci, de nenumărate ori în plimbările noastre, Mama a scrutat cu mine împreună petecul de lumină al ochilor caselor. Deci înțelegeți de unde am moștenit această grea meteahnă. Or, dacă Mama nu mă dojenește, au grijă s-o facă, imperceptibil, niște capete ițite la ferești. Care, invariabil și impasibil, mă privesc de fiecare dată când îmi arunc privirea vinovată. Mascaroane și măști, măști și mascaroane. Voi le-ați observat?
Chipuri apotropaice
Lumea arhitecturii a invitat dintotdeauna aceste figuri decapitate să ia loc și să vegheze fie pe cheia de boltă, într-un mic fronton deasupra ferestrelor, fie pe bârna care întărește rezistența lor atunci când sunt foarte mari și generoase. Există orașe în lumea aceasta în care mascaroanele și măștile se numără cu miile. Precum la Paris sau Bordeaux, de pildă, unde au fost catagrafiate nu mai puțin de 3.000.
De când le-am descoperit, m-am întrebat la ce bun aceste chipuri pe care, uneori, nici nu le băgăm de seamă? Răspunsul e că, de fapt, ele sunt reminiscența unor vremi în care fricile omului erau prezente la fiecare pas, pentru că necunoscutul începea la lungimea unui pas. Ceea ce face că spiritul închis în capetele acestea aponderale dă glas unor invocații apotropaice. Alungă răul, ține departe deochiul și funcționează cu forța unui mic totem.
Să nu le confundăm, însă, măști și mascaroane. Cele dintâi – capete de bărbat sau femeie – reprezentau, cu profundă adorație, divinitățile, elementele fundamentale ale universului, Timpul cu toate atributele sale. Mascaroanele, dimpotrivă, sunt jucăușe, pline de ghidușii, chipuri încărcate uneori de ridicol, alteori de mult grotesc. O fantezie descătușată, care izgonește, terapeutic, spiritele răuvoitoare.
Măști și mascaroane la Iași
Iașul a fost, cândva, plin de măști și mascaroane. Din care, în urma remodelării caselor vechi, a reamenajării sau reconstruirii lor complete, au rămas atât de puține, încât a le căuta înseamnă să devii un nou Diogene înzestrat cu o lumânare răbdătoare. Astăzi, pentru că știu că sunteți curioși, vă ofer o colecție de măști și mascaroane, din cele pe care eu le cunosc, iubesc și mângâi cu gândul speriat că poate vor dispărea… Priviți-le privindu-vă de fiecare dată când treceți prin fața vreunei casei, în vreme ce, fără să le simțiți prezența, pătrundeți cu nonșalanță în micul cosmos pe care îl păzesc.
P.S. Până și nabateenii din deșertul Arabiei își puneau mascaroane deasupra intrării în mormintele lor. La Hegra, de pildă. Iată!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
