Cinel, cinel, cine este Păstorel?

aprilie 2, 2023

Eroul acesta al Iașului, aparent atât de vesel, are un bust în oraș. Unul singur. Dar așezat exact acolo unde trebuie, așa cum tare i-ar fi plăcut epigramistului cu mintea ca un mosorel. Deci, cinel, cinel, unde este Păstorel?

2. Acest menestrel înțepător și neiertător, să fi iubit, oare, el vreodat cu adevărat? O fi scris el și vreun catren sau vreun sonet în care limba de viperă să se înmoaie în miere și să nu mai împrăștie fiere? Cinel, cinel, care-a fost iubirea lui Păstorel?

Iubirea cea dintâi… după care nu mai iert nimic

3. Poetul ușurel să fi fost, oare, un David cu o praștie, încercând, în joacă, să doboare Goliathul înfumurării, imposturii, nefirescului și prostiei? Cinel, cinel, cum e râsul lui Păstorel?

4. Brumărel și tulburel, măscăriciul nostru Vălătuc a fost vreodată cu adevărat treaz? Cinel, cinel, ce era vinul pentru Păstorel?

Cinel, cinel, unde este Păstorel?

Alexandru Osvald Teodoreanu, alias Păstorel, marele nostru epigramist, scriitor, gastronom și oenolog, și avocat de nevoie, nu putea să-și așeze bustul în orașul familiei sale decât în preajma unui loc mitic al acestuia. Și anume, în fața Hanului Bolta Rece. Unde, de la umbra unui copac, ne îmbie să intrăm și să bem, or, la așa o convocare, nu există decât un singur răspuns: ”Invitat fiind la cramă,/ Am răspuns, ca bun creştin,/ Printr-o scurtă telegramă:/ „Vin!“ La ieșire, același Păstorel ne însoțește trist din priviri și ne spune: ”Aroma vinului trecut/ Încet la cap se suie,/ Era pe când nu s-a băut,/ Azi l-am băut şi nu e.”

Cinel, cinel, care-a fost iubirea lui Păstorel?

Menestrelul Păstorel nu a scris niciodată ca un romantic dulceag. Cred că s-ar fi înecat în propria-i bragă, pe care ar fi spălat-o, nu cu grasă de Cotnari, ci cu râuri de vin aspru… A fost și a rămas mereu un simpatic măscărici Vălătuc. Ceea ce nu înseamnă, totuși, că sufletul lui nu a vibrat și la altceva decât la Fete-ască… Așa că prietenii povestesc că singura iubire a sufletului lui Alexandru Osvald, pe vremea când încă nu era Păstorel, a fost o ieșeancă îndrăzneață și frumoasă. Fiică a Veturiei și a eminentului doctor ginecolog Emil Pușcariu.

Margareta lui Faust

Margareta Pușcariu, elevă la pensionul Emiliei Humpel, sora lui Titu Maiorescu, rupe inimile târgului – a lui Demostene Botez mai întâi, a lui Alexandru Osvald Teodoreanu mai apoi. Inima ei, însă, pare că bate pentru un astru neasemuit de cuceritor. Tot un Alexandru, Eduard Max, fost elev al Liceului Național, devenit, între timp, vedeta Comediei Franceze de la Paris și partenerul iubit al Sarahei Bernhardt. Nume de scenă – Édouard de Max. Din admirație pentru el, la sfaturile lui, Margareta încalcă voința familiei și o apucă și ea pe calea actoriei, pe care o învață la Paris, la Conservatorul Dramatic, unde-l are drept coleg de clasă pe tenebrosul Charles Boyer.

Își va schimba și ea numele cu unul de scenă. Marguerite Romanne, adoptând și francizând numele orașului Roman. Mai ușor de pronunțat și amintind, subtil, de faptul că Margareta a rămas, până la capătul interesantei sale cariere, o româncă adevărată.

1894 : The french theatre actor EDOUARD DE MAX ( born Eduard-Alexandre Max , 14 february 1869 , Jassy , Romania – 28 october 1924 , Paris , France ) in GISMONDA by Victorien Sardou , with SARAH BERNHARDT

Iubirea lui Păstorel, însă? Hum, c’est trop provincial! Moldoveanul autentic, cu accentul lui inconfundabil, e prea departe de ambițiile acestei parizience prin adopție. Ca atare, o dată iubește Păstorel, după care… nu mai iartă nimic. ”Două lucruri mai alină/ Al meu chin şi a mea boală:/ Damigeana când e plină/ Şi femeia când e goală.”

Cinel, cinel, cum e râsul lui Păstorel?

Râsul acestui poet ca un vin ușurel de vară, cum a fost deseori luat peste picior, e întotdeauna acerb, usturător, neiertător și coroziv. Da, pentru că ceea ce ia în colimator, după cum singur mărturisea, otrăvește, deformează și înjosește spiritul omului. Vanitatea găunoasă, impostura nerușinată, nefirescul care te prostește și prostia care te umilește.

Iar, de râsul acesta, oricare i-ar fi prețul, nimeni nu scapă. Nici Iorga, de pildă, marele istoric și om politic, nici Sadoveanu, nașul de botez al epigramistului, nici Petru Groza, groaza începuturilor comunismului.

Nicolae Iorga

Infatuarea și emfaza afectată a personalității prim-ministrului Iorga îl scot pe Păstorel într-atât de tare din țâțâni, încât ajunge să-i dedice un volum întreg de săgeți veninoase, intitulat Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Alighieri. Aceasta îl va costa pe tatăl epigramistului postul de ministru în guvernul Iorga, iar pe Păstorel – premiul Academiei, pe care, însă, din greșală, îl va primi fratele, Ionel.

”Fie Neamţ, Chinez, Hindus,/ Omul din maimuţă vine,/ Numai Iorga ştim prea bine/ Că se trage din Larousse.” “Cazul nu-i așa sinistru,/ Căci părosul demiurg/ Doar pe scenă-i prim ministru./ La Consiliu-i dramaturg./ L-a pus destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără guvern,/ Ori guvern, fără partid./ Ca să-şi mai mărească fala/ Faţă de europeni,/ Iorga sare halandala,/ Vrând să mute capitala/ La Văleni.” ”Fraza asta nefirească/ Pentru public e un bine,/ Fiindcă, până s-o termine,/ Poate sala s-o golească.”

Mihail Sadoveanu

Pe Sadoveanu, oricât de mult l-ar fi iubit, nu-l poate ierta pentru compromisurile inacceptabile la care se pretează odată instalat regimul comunist. Nimic, nici măcar faptul că marele și veneratul Mihail intervine pe lângă puterea de la București pentru ca finul său să fie salvat de închisoare, nu-l convinge pe Păstorel să-și mai tocească nițel penița înveninată.

”Ca-ntr-un secol democrat/ Noi mâncăm cu toți rahat./ Nu e lucru de mirare,/ Dar de-un lucru mult mă mir,/ De ce spune Sadoveanu/ Că-i șerbet de trandafir?” ”De ţi-ai face testamentul,/ Tu să nu-mi lași mii de franci!/ Nașule, să-mi lași obrazul,/ Ca să-mi fac din el bocanci!”

Sadoveanu și Gheorghe Gheorghiu-Dej – oare cu ce impostori au votat?

Petru Groza și comuniștii

Cât despre comuniști și Petru Groza, reprezentantul lor la vremurile de început ale regimului, Păstorel îi detestă din adâncul sufletului lui de moldovean pașnic și molcom, acceptând prețul acestei fronde cu același surâs pe buze. 6 ani de închisoare corecțională și 3 ani de interdicție ”pentru uneltire contra ordinii sociale”. În lotul Noica-Pillat. 3 ani executați, după care este grațiat, dar, la un an distanță, vine și moartea, în urma unui cancer pulmonar agravat în jilavele celule ale închisorii.

„Caligula Imperator/ A făcut, din cal, senator,/ Comuniştii, mai siniştri,/ Au făcut, din boi, miniştri.“ „Nu credeam s-ajung vreodată/ C-am să pot să fiu în stare/ Ca făcând pipi pe garduri/ Să o fac direct în soare!“ ”Armistițiul ne-a impus/ Să dăm boii pentru rus!/ Ca să completăm noi doza,/ L-am trimis pe Petru Groza!” ”Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?/ Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?/ Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?/ Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.”

Cinel, cinel, ce era vinul pentru Păstorel?

Pentru Păstorel cel aparent vesel, vinul este scăparea, bucuria, eliberarea. Dar, ca și gastronomia, este, de asemenea, o meserie serioasă și extrem de plăcută. Un adevărat utilae dulce. Fără să greșim defel, epigramistul nostru poate fi, așadar, considerat un eminent oenolog, cu papile rare și o știință a degustării impecabilă. Care știe să identifice vinurile, cele românești mai cu seamă, cu precizia unui expert. Și care scrie chiar și un tratat despre vinuri, care, din păcate, nu a ajuns a fi niciodată publicat.

Din fericire, Gastronomicele sale au văzut rafturile librăriilor, spre deliciul nostru, al tuturor, dezvăluindu-ne un Păstorel extrem de bine educat, cu o știință aristocratică a eleganței etichetei la masă. Dar și cu o bucurie autentică a actului pregătirii și apoi degustării unei mese rafinate care-ți lasă, ție, cititor, gura apă.

”Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, dar n-au ce face!” ”Ţine-ţi coatele lipite. Când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii. Pentru a ţine dârlogii, furculiţa şi cuţitul, mişcările antebraţului sunt suficiente. Dacă toți convivii ar ţine coatele pe masă, lăsând la o parte latura estetică, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane şi haut-parleur.” ”În nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu băga cuţitul în gură: e fioros!” ”Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poți mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura: fă conversaţie.”

In vino veritas

Și, pentru ca viața să-i fie ca un cerc perfect închis, poetul avea să moară, bolnav de un cancer pulmonar, într-un sanatoriu, câtă stranie coincidență!, așezat pe Șoseaua Viilor. In vino veritas: ”Culmea ironiilor/ De râsul copiilor./ Să pui cap beţiilor/ Pe şoseaua Viilor.” Cât despre epitaful care așteaptă în-vie-rea, în Grădinile Raiului, a celui care a fost Păstorel, un menestrel sau un poet ușurel, iubitor de brumărel și răpus de tulburel, acesta nu putea fi altfel decât o epigramă. Care pune un punct plin de un umor dulce-amărui unei vieți trăite în podgoriile iubirii de viață. ”Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin.“