Scriind, acum ceva vreme, despre povestea lui Mihail și a Nicetei, din romanul Tainele inimii, am lăsat anume pentru un alt episod numele înscris pe petalele florii din grădina mea. Felix. Nu, nu e cel care face pereche cu Otilia călinesciană. E un cofetar ieșean, de fapt italian sadea. Pre numele său de familie Barla (pe care rogu-vă să nu-l preschimbați în Bârlă!), el este cel despre care Kogălniceanu vorbește sprințar și colorat în romanul său.
Felix – un vestit cofetar ieșean
Felix, desăvârșit Procope al Iașului, ține o cofetărie de adevărat maître artisan. Așezată în coasta palatului sturdzesc de pe Ulița Lozonschi, dar cu deschidere către mondena Uliță Mare, e elegantă strașnic, așa că ”Iașii nu va mai avea nimică de pizmuit luxului cofetăriilor Parisului și Vienei”. Nu e de mirare, deci, că, în fața galantarelor ei, așteaptă atât de multe trăsuri cu duducuțe și ofițeri, încât se oprește de-a dreptul ”comunicația orașului întreg”. Cât despre plăcerea înfruptării din delicatesele domnului Barla, nici nu mai încape vorbă. Situațiunea este complicată, căci ”societatea e așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița cu înghețată la gură…”
Măi să fie, oare de ce piemontezul Felix, cofetar ieșean, o fi fost atât de vestit? Cu siguranță pentru că, mai înainte de toate, înlocuiește, în rânduielile societății capitalei, niște vechi obișnuințe gurmande fanariote cu nemaivăzute și rafinate gusturi apusene. Italienești, dar și franțuzești ori vieneze. Millefeuille, Tortă Richard ori Linzertorte și Tag und Nacht. Dar mai ales panna cotta, sfogliate, cannoli, panetone, gelato, tiramisu. Doamne, numai cât le enumeri și simțurile ți se trezesc dintr-odată. Dacă frumoasele ieșence ar fi știut, în plus, și povestea erotică a vestitului Tira-mi sù – Trage-mă-n sus! și a faimei sale afrodisiace, probabil că în fața cofetăriei lui Felix coada chiar nu s-ar mai fi sfârșit niciodată.
Unde mai pui că același cofetar ieșean ”a introdus în Moldova”, spune Kogălniceanu, ”biscotele, lisele, pastilele, dragelele, pralinele, marțipanele, caramelele, orjatele, limonadele și înghețatele… Domnul Felix Barla a introdus, în sfârșit, … toată literatura zahărului. Judecați, dar, din ce barbarie” i-a scos pe moldoveni acest îndrăzneț ialian.
Inima străpunsă a Nicetei și cofetarul Felix
Și vin, atunci, și vă întreb. Oare zaharicaua Nicetei, inima cea străpunsă de două ace în loc de săgeți, nu va fi fost, oare, una ce purta semnătura vestitului artizan? Și-apoi, chiar de va fi venit de la concurența domnului Felix, adică de la Passini, cu napolitanele și fondantele sale glacées, sau de la Melcon, cu covrigeii lui de zahăr, să fi fost oare cofetura cu pricina chiar atât de odioasă? Sau, na, zic și eu, Mihail cel pofticios și nesătul a mâncat-o până la urmă, în ciuda călătoriei până la dânsul în sânul mesagerei păcătoase…. ?
Sigur e că, mai târziu, la vremea când ”doamnele” din viața omului nostru politic se numărau cu sutele (gurile rele vorbesc de vreo 700!!), Kogălniceanu avea cont deschis la cofetarul Felix – ”chiar eu, care mă ocup cu biografia sa, vă mărturisesc că îi sunt dator și că nu știu când îi voi putea plăti.” Nu-i așa că ne-am putea gândi atunci insidios – oare câtor cocoane le va fi făcut înflăcăratul Kogălniceanu daruri dulci, dintre care unele sub formă de inimi cam… triviale și lipsite de distincție, dar taaaare gustoase? Câtor și câte oare, de nici măcar nu le mai știa ține socoteala?
Un cofetar ieșean prea îngăduitor și doi hoți de rețete
Oricum, bietul cofetar ieșean pare că în zadar ”se mânie, se roșește, numește pe datornici gogomani; născuții de la Gogomănești fac urechea surdă (vă rog să remarcați încă o dată traducerea mot à mot a expresiei franțuzite faire la sourde oreille), mănâncă confeturi și înghețată pe datorie și plătesc când n-au alta a face.”
Așa povestește pretențiosul și închipuitul iubit al Nicetei de altădată. Mihail Kogălniceanu din Gogomănești. Dar și autorul, alături de amicul Negruzzi, al primului rețetar românesc, apărut în 1841. 200 rețete cercate de bucate… În care, ce să vezi, îl regăsim pe franțuzitul de la pensionul Lincourt. Vorbind, însă, de data aceasta de sufle, consome, au cotton sau papiloturi, adicătelea de rețete numite ca fiind franțuzești.
Și, colac peste pupăză, pardon, par dessus le marché, probabil pentru a scăpa de datoriile de la Barla, surpriza surprizelor! Prietenul nostru învață și ne învață cum să facem ”budincă de ciocolată, budincă de cafe, învârtită de ciocolată, torturi, scoarțe ori bezele”. Și… hmm, oare de unde o fi aflat-o sau sustras-o fraudulos – prima rețetă dezvăluită la noi de ”înghiețată”! O înghețată adevărată, cu lapte, zahăr și ou, care apoi se toarnă ”în calupt”, adică un gelato.
A se lécher, mon cher, les babines, n’est-ce pas?
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
