Sunt îndrăgostită iremediabil de orașul existenței mele. Nu l-aș părăsi, nu l-aș trăda, nu l-aș ocărî, nu l-aș putea uita. Căci Iașul înseamnă pentru mine o genealogie. Copilăria mea și a copiilor mei, iar, astăzi, în parte, a nepoților mei. Înseamnă iubirile mele înflăcărate și prieteniile mele mereu provocatoare. Altfel spus, Iașul echivalează cu întreaga mea viață. Și cu o identitate pe care o port cu mine oriunde aș fi.
Acestea toate nu înseamnă, însă, și orbire în fața defectelor orașului meu. Nu înseamnă că el este chiar întruchiparea desăvârșită a dorințelor mele (și nu numai ale mele). Sau că strălucirea lui nu este voalată de o sumedenie de umbre pe care i le văd cu atât mai mult cu cât îl iubesc necondiționat, dar nu și naiv lipsit de luciditate.
Iată de ce, înainte de încheierea unui an foarte bun pentru Iași, întocmesc o listă cu ceea ce îndrăznesc să doresc pentru anul care stă să înceapă. Și pentru anii care urmează. Cu condiția ca preocuparea edililor ieșeni pentru binele comunitar să fie mai importantă decât cea pentru binele lor personal. Oricare-ar fi acela…
1. Iașul viselor mele. Parcuri
Iașul e verde. A reușit să fructifice la maximum, chiar dacă mai mult în centru, fiecare spațiu dintre blocuri, îngrijindu-l, curățându-l, plantându-l, ceea ce a schimbat imaginea neglijentă și de abandon de până nu demult. Dar parcurile adevărate, acelea în care să poți face un picnic la umbra copacilor sau să alergi prin labirintul aleilor, să lași copiii să zburde liber și să nu te lovești de înghesuiala zgomotoasă a celorlalți, de astfel de parcuri Iașul duce cu desăvârșire lipsă. Îmi doresc, așadar, în Iașul viselor mele, un Hyde sau Central Park, un Buttes de Chaumont sau un Tête d’Or. O oază de verdeață și de stare de bine pentru care sunt sigură că există nenumărate soluții. Cu condiția ca profitul unora să nu fie întotdeauna mai important decât binele comunității.
2. Iașul viselor mele. Copaci
În copilăria mea, străzile, marile bulevarde erau toate străjuite de arbori înalți și bogați, făcând umbră generoasă trotuarelor și scăzând puterea vipiei. Poate că idealizez, dar când, astăzi, văd tristul spectacol al siluetelor fantomatice ale copacilor de pe marginea Bulevardului Carol sau a Străzii Palatului. Sau cele îngrozitor de triste ale bulevardului cartierului meu, îmi spun că, sigur, gazonul e bun și florile vesele, dar copacii sunt sursa noastră cea mai bună de răcoare și de pace. De ce oare Iașul e văduvit de bogăția lor? Să fie, oare, din pricina incompetenței unor grădinari de a găsi fie rețeta corectă pentru starea lor de sănătate, fie strategia pentru înlocuirea cu succes a lor?
3. Iașul viselor mele. Bahlui
Sărmanul Bahlui, al cărui nume înseamnă bâhlit, a fost un râu cândva năbădăios și plin de personalitate. Ale cărui zăgazuri au dus la nașterea unui Iaz domnesc. Ale cărui ape aduceau pescarilor oarecari bucurii. Ale cărui inundații au dat de furcă broștenilor și broscarilor. Astăzi, Bahluiul e doar un biet firicel de apă, în continuare stătut și plin de mătasea broaștei. Și Iașul viselor mele știe că nu poate cere prea mult de la ceea ce natura a croit într-un anume fel și omul a îngrădit cu bune intenții. Dar Bahluiul are, totuși, niște maluri. Lungi și generoase. Oare de ce nimeni nu se hotărăște, altfel decât pe hârtie, să le valorifice, să le transforme într-o promenadă? Altfel spus, într-un fel de parc – panglică desfășurată, presărat cu puncte de odihnă și de observare a gâștelor, lebedelor, egretelor sau chiar a pescărușilor care par să-și facă un habitat din apele nefericitului nostru râu? Cu piste de alergare departe de țevile de eșapament și de zgomotul mașinilor… Cu mici guinguettes pentru cafea, ceai și fursecuri… Să fie, oare, doar nevolnicie sau pur și simplu lipsă de creativitate?
4. Iașul viselor mele. Fațade
Un vizitator al Iașului remarca, pe bună dreptate, că, oricât te-ai strădui să nu vezi decât frumusețea adunată de secole în oraș, hidoasele construcții implantate peste tot de o orânduire prea puțin preocupată de estetică se insinuează grotesc, alterând peisajul și panoramele. Clădirile blocurilor comuniste nu numai că sunt urâte din naștere, dar, astăzi, sunt marcate și de trecerea timpului. Cu fațade murdare, descuamate, denivelate de tone de scârțâitoare, colorate, după instalare, după cum l-a tăiat capul pe fiecare. E atâta precaritate, atâta tristețe și atâta neglijență în ceea ce reprezintă arhitectura a peste 50 de ani de comunism, încât Iașul viselor mele se deformează în ritmul degradării. Să fie, însă, chiar așa de greu, oare, să pui culoare, imaginație și să îmbraci clădiri dezolante în straie noi, care să vorbească despre noi, cei de azi, în încercarea noastră de a integra un trecut dureros?
5. Iașul viselor mele. Zone centrale
În mijlocul Iașului viselor mele ar trebui ca totul să fie o invitație plăcută la plimbare. Să-ți fie ușor să treci de la un monument iconic la un altul, să trasezi cărări de-a lungul cărora totul să fie nickel, plăcut, îmbietor.
Ca să parcurgi, însă, Bulevardul Elena Doamna într-un tur evreiesc, te lovești de un enorm șantier neterminat și de o pânză sfâșiată de vânt și ploi, îngrădind locul vechiului Ateneu evreiesc.
Ca să mergi de la Palat la Biserica Barnovschi, trebuie să treci printr-o parcare haotică. Iar, dacă vrei ca drumul să meargă mai departe, spre Biserica Bărboi, fără să te întorci pe urmele propriilor tăi pași, atunci treci printr-un parc aproape părăsit și cu alei desfundate și neîngrijite, pline de dejecții și de trecute flori devenite adevărate hățișuri.
Pe vestita Uliță Mare, atât de aristocratică, te lovești, la un moment dat, de un spațiu gol, lipsit complet de frumusețe, la marginea căruia tronează un oribil cub metalic, ce nu are nimic din semnătura eiffeliană, atât de prezentă cândva în Iași.
O plimbare pe Ulița Goliei nu mai e nici măcar o amintire de bazar stambuliot sau de dughene evreiești. E doar o stradă istorică desfigurată, ruinată, colorată în culorile celui mai desăvârșit kitsch.
Cât despre nenumăratele ruine care străjuiesc zone mitice ale orașului – Cinema Republica sau Tineretului, de pildă, degeaba le redăm pedigree-ul și le numim, ca altădată, Trianon sau Bragadiru. Ele sunt și rămân niște ruine. Oare până când va somnola voința de a reconstrui orașul cel vechi și plin de povești?
6. Iașul viselor mele. Filarmonică
Unde ați mai văzut o Filarmonică asemeni celei de la Iași, așezată într-o catedrală, cu o acustică impecabilă și o arhitectură neo-gotică impresionantă? Iașul viselor mele o reînvie, îi redă splendoarea și distincția, spre onoarea unei orchestre și a unor artiști excepționali. Eroi ai rezistenței în fața adversităților. Vise, așteptări… Dar oare nu ar trebui penalizată incompetența unor manageri care, de zeci de ani de zile, nu găsesc calea spre salvarea unui prețios obiect de patrimoniu arhitectural, istoric și muzical? Oare ea nu ar trebui să fie înlocuită poate de competența cuiva mai plin de forța tinereții și de adrenalina luptei cu birocrația sistemului?
7. Iașul viselor mele. Concerte
Îmi doresc ca, în Iașul viselor mele, să existe un loc în care să poată avea loc concerte de anvergură. În care trupe mari, soliști importanți – și nu numai români – să vină știind că au unde se desfășura. Nu în fața Palatului, nu pe stadion. Îmi doresc o sală încăpătoare, nu un Albert Hall ca la Londra, nici măcar un Palais des Congrès ca la Paris. Nu, o sală precum Halle Tony Garnier de la Lyon, o hală, da, o fostă uzină. Pe care edilii nu au demolat-o, ci au transformat-o într-una dintre cele mai mari săli de concerte pop-rock din Europa. În loc de Lidl sau Dedeman, de ce nu am putea și noi metamorfoza una dintre părăsitele noastre fabrici într-o sală polivalentă, într-un teatru experimental? Poate că atunci Iașul ar reuși să se înscrie pe un traseu al turneelor de anvergură? Poate că ar reuși să construiască un festival muzical! Așa cum i-ar ședea bine unui oraș cultural, nu?
8. Iașul viselor mele. Proiecte îndrăznețe
Iașul viselor mele are, deci, nevoie ca de apă vie de proiecte originale – și pentru zona Bahluiului, și pentru fațadele degradate, și pentru zonele abandonate, de oriunde ar fi ele – centrale sau periferice, și pentru Filarmonică, sau Operă, și pentru parcuri, și pentru revitalizarea unor părți de oraș uitate de lume, deși centrale.
Are nevoie de proiecte pe care să le câștige cei mai buni, nu cei care comisionează cel mai mult. Pe care să le gestioneze o echipă de arhitecți și urbaniști verticali, partizani ai orașului și oamenilor săi și mai puțin ai unei mici comunități de privilegiați. Și-atunci, poate, Iașul viselor mele va avea piațete vesele, străzi pietonale. Căi de acces ingenioase către ceea ce e cel mai frumos de admirat în ființa orașului. Perspective și priveliști urbane asupra cărora să existe o unitate de viziune armonioasă. Iașul viselor mele este viu, vesel, prea puțin provincial, înfrumusețat de îndrăzneala tinerilor artiști.
9. Iașul viselor mele. Târguri, nu numai de Crăciun, desfătătoare
Da, un oraș comercial, al târgurilor pestrițe și abundente, al piețelor volante bogate, al bucuriei serilor de plimbare sau al veseliei dimineților gurmande. Un oraș, însă, fără corturi improvizate, fără mărfuri de proastă calitate, aceleași fie vară, fie iarnă. Târguri care să se prindă în hora anotimpurilor, piețe care să se coloreze în nuanțele fructelor pământului, zone speciale, în care roți și carusele și mașinuțe nu impietează asupra logicii orașului. Inimi ale cetății pline de viață, care să bată ceasornicul timpului urban. Și-apoi, spre bucuria tuturor, mici sau mari, Târguri de Crăciun strălucitoare, colorate și rafinate, ca la Viena sau Budapesta, ca la Brașov, Sibiu ori Craiova. Dar, chiar și pentru aceasta, e nevoie de un spirit priceput și un ochi avizat care să integreze organic acest aspect vital, fie el și doar periodic, al vieții orașului.
10, Iașul viselor mele. Oameni surâzători și optimiști
Știu, în Iașul adevărat, se circulă infernal, aglomerația este uneori sufocantă. Locurile de relaxare sunt puține și mereu luate cu asalt. Nemulțumirile legate de haosul imobiliar și de urâțirea fără scrupul a unor zone care ar trebui să fie privilegiate sunt un butoi de pulbere. Orașul contemporan nu dăruiește cetățenilor săi suficiente motive care să construiască o stare de bine și de confort. Sau o identitate de care să fie cu adevărat mândri.
Și totuși, Iașul viselor mele trăiește prin oameni care fac fiecare ceva pentru orașul lor. Oameni care se bucură atunci când ceva bun prinde formă, nu doar critică ceea ce e anapoda. Oameni care se implică în bunul mers al cetății, nu rămân doar pe tușă și care, odată implicați, nu cad în capcana compromisurilor și a cedării din fața principiilor și valorii. Oameni mai destinși, mai dinamici, mai activi, căci e ușor să vorbești, dar uneori îngrozitor de greu să faci. Dar, dacă suntem și facem împreună…, atunci poate că Iașul viselor noastre va prinde formă…
La mulți ani plini și rotunzi, vouă tuturor!
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
