A fost una dintre cele mai extraordinare aventuri pe care le-am trăit ca povestitor al Iașului. Să-l însoțesc prin Iași pe Alain Tyr. Cameraman francez, care, prin 2016, a filmat orașul pentru un film numit Fantoma de pe strada Francoeur. Un subiect, pentru mine, absolut necunoscut la vremea aceea. Despre un ieșean pe nume Naum Tannenzapf. Sau Bernard Na(um)tan(nenzapf). Un om providențial pentru industria cinematografică franceză a anilor 1930 și pentru casa Pathé. O poveste incredibilă, învăluită în uitare, în minciună, ură și nedreptate. Dar care, astăzi, își redobândește demnitatea. Grație familiei, a nepoatelor lui Natan – Françoise și Lénik. Dar mai ales grație oamenilor din branșă. Documentarului Natan (2013), realizat de doi irlandezi, Paul Duane și David Cairns. Și Fantomei de pe strada Francoeur (2019), al lui Francis Gendron.
Bernard Naum Tannenzapf…
… născut în 1886, este fiul uneia din nenumăratele familii de evrei din Iașul de la răscrucea a două secole. Familia Tannenzapf, așezată pe strada Lăpușneanu, ținea acolo un magazin de cristaluri, de Bohemia, dar și de Baccarat sau englezesc. Un comerț de lux, profitabil și singular. Cu toate acestea, aparținând unei comunități considerabile, dar, de aceea, și supuse unei presiuni pe care unii au presimțit-o mai devreme decât alții, la 18 ani, Bernard Naum Tannenzapf hotărăște să părăsească Iașul. Încercându-și norocul la Paris. Unde ajunge, puțin după 1900, plin de elanul pe care i-l dă o lume deschisă, încă tolerantă. În care refugiul este acordat fără prea multe precauții.
Întreprinzător, Tannenzapf deschide, astfel, pe strada Francoeur, o mică agenție de filmări. La început improvizate și nu neapărat de cea mai bună faimă, în care eroul nostru este un factotum. Scenarist, regizor, cameraman, actor, chiar și proiecționist în Ménilmontant. Societatea Ciné Actualités, va crește, însă, devenind o adevărată afacere de familie. Rapid Film și Rapid Publicité.
Familia Natan
Familială, pentru că, între timp, Bernard Naum Tannenzapf se căsătorește cu o franțuzoaică de rit catolic. Iubirea vieții sale, dar și tovarășă responsabilă în toate aventurile ce urmează să vină. Marie-Louise Chatillon, fascinată de cinema, se lansează, astfel, la rândul ei, încă din 1909, primul an al căsătoriei sale cu Bernard, în lumea plină de oportunități a cinematografiei. Fără diplome, fără investiții majore. Cu voință, ambiție și viziune, însă, cât cuprinde. Cei doi Natan nu lasă să treacă pe lângă ei șansa afirmării într-un domeniu al viitorului plin de promisiunile unor provocări uriașe și unor reușite pe măsură.
Entuziasmul este temperat drastic de Primul Război Mondial, în vâltoarea căruia Bernard Naum Tannenzapf se aruncă fără rezerve. Deși în continuare cetățean român, evreu, eroul nostru luptă pentru o țară căreia nu-i aparține încă. Dar căreia îi este recunoscător pentru tot ceea ce-i poate oferi. Luptă și suferă pentru camarazii pierduți cărora, el, evreul, le ridică de fiecare dată cruci de lemn. Luptă și este decorat, la sfârșitul conflagrației, primind, odată cu recunoașterea meritelor sale militare, cetățenia franceză, atât de mult visată. O reușită care merită un nume nou – Bernard Natan. Atuuri neprețuite, pe care, în anii efervescenți și nebuni de după război, Bernard le va pune în slujba progresului. Și a evoluției incredibile a cinematografiei franceze.
Bernard Natan cumpără Pathé France
Astfel, în anul 1929, Bernard Naum Tannenzapf, alias Bernard Natan cumpără, sprijinit de bănci și investitori progresiști și vizionari, întregul portofoliu Pathé France, aflată în pragul falimentului. Ceea ce înseamnă studiourile, dar și întreaga rețea de săli de cinema din Franța. O investiție enormă, urmată de cea, complet inovatoare, vizând modernizarea și alinierea cinematografiei franceze la cea americană. Într-un răstimp extrem de scurt, mânat de cursa nebună a concurenței de peste ocean și de ambiția de a face, în plină criză mondială, ceea ce nimeni nu credea că este posibil, Bernard Natan investește sume enorme de bani în această fascinantă lume a iluziei.
Transformarea Pathé France
Investește în materiale. Camere de filmat moderne. Camere de ultimă generație pentru procesat imaginea astfel încât să permită trecerea de la filme alb-negru la filme color. Aparate de înregistrare și prelucrare a sunetului, care să permită miracolul filmului vorbit. Ceva cu totul diferit față de filmul sonor. Privință în care Natan se face responsabil de primul film din lume vorbit, marca Pathé-Natan. Urmat de 65 de filme turnate într-un deceniu.
Investește, de asemenea, în contracte, pe perioade lungi, de fidelizare a unor actori remarcabili precum Jean Gabin sau Edna Purviance, partenera preaiubită a lui Charlie Chaplin.
Investește în crearea de filme de publicitate și actualități, ceea ce reprezintă un imbold în plus pentru public de a intra în sălile de cinema.
Investește în renovarea acestor săli de cinema și adpatarea lor la filmele vorbite. Le visează ca pe niște adevărate săli de teatru, elegante și confortabile.
Investește, în sfârșit, în efortul de a conduce, spre sfârșitul deceniului 30, lumea filmului către cea a televiziunii. Inovație excepțională și extrem de riscantă.
Așadar, Bernard Natan, vizionarul, cheltuie, cheltuie, făcând fel de fel de artificii financiare. Cârpind, cum ar fi spus familia lui de la Iași, anteriul lui Arvinte. Totul pentru ca ritmul progresului să nu încetinească. Și proiectele să continue neabătut. În toată această nebunie, Bernard Naum Tannenzapf uită, însă, că este evreu. Că, de fapt, fundamental, el nu este francez. Că reușita sa fulminantă nu e pe placul unei Franțe care se schimbase între timp. Devenind, din ce în ce mai fățiș, xenofobă și antisemită.
Da, Franța drepturilor omului începe să se simtă deranjată de drepturile unei minorități. Care, deseori, e prea ostentativ bogată. Și, în multe cazuri, prea îndrăzneață antreprenorial și financiar.
Bernard Naum Tannenzapf reiese la suprafață
Și-atunci, Bernard Naum Tannenzapf refait surface. Bernard Natan escroc. Delapidator al Pathé France. Bernard Natan pornograf. Realizator și actor în filme deocheate. Bernard Naum Tannenzapf evreul, românul, deci străinul. Și totuși deținătorul unei mari afaceri și, implicit, al unei mari averi. Spoliatorul, verosul, infamul evreu.
Mașina de propagandă începe să-și rostogolească exagerările și minciunile. Pentru ca, în 1941, expoziția din centrul Parisului – Les Juifs et la France, care instigă la o totală intoleranță, să prezinte fotografii enorme de evrei. Al căror succes se făcuse, conform narativului aprobat de ocupantul german, pe spinarea francezului de rasă pură. Între toate, cel mai mare portret fiind cel al lui Bernard Natan, mare ca și reușita sa.
Final de film
Natan este adus în fața justiției care-l găsește vinovat de malversațiuni financiare. Dacă au părut a fi fost făcute, ele nu au fost niciodată în scop personal. Nu neagă nimic și se declară vinovat. Își pierde naționalitatea și este condamnat la 4 ani de închisoare. Iar, când în sfârșit este eliberat, Parisul e sub ocupație. Or, direct de la ușa pușcăriei, toți evreii sunt urcați în trenuri și conduși către Auschwitz. E fericit că măcar prietenul și colaboratorul lui, Billy Wilder, a scăpat fugind în America. Bernard este afectat lotului evreilor români. Cerc închis perfect, urcat în trenul în care redevine Naum Tannenzapf, evreul din Iași, drumul vieții sale se încheie într-o cameră de gazare, sub un cer acoperit de fumul gros al crematoriilor.
Ce rămâne în urma lui Bernard Naum Tannenzapf?
Rămâne construcția unei industrii cinematografice franceze de talia celei americane. Rămâne o rețea de săli de spectacole cu eleganța extravagantă a Anilor Nebuni. Rămâne amintirea unui om extrem de mărinimos, de modest și preocupat de starea de bine a celor cu care lucrează. Încă și astăzi, puținele foste angajate ale lui care mai trăiesc își aduc aminte. Grija pentru ele a patronului a făcut ca, în incinta societății de pe rue Francoeur, să apară o grădiniță. Pentru copiii angajatelor. Un gest progresist și atât de omenos.
Rămâne, în cele din urmă, nevoia de a reabilita imaginea acestui om extraordinar. A cărui viață s-a confundat cu începuturile cinematografiei franceze. Și al cărui nume s-a identificat cu cel, atât de celebru, al Pathé France.
