Taking too long? Close loading screen.

O frântură de Riga la Iași!

Riga

Nicăieri, parcă, în călătoriile mele extrem de colorate, nu am cunoscut, ca la Riga, exaltarea aceea despre care vorbea Stendhal în legătură cu sublimul artei care te face să plutești pe un nor de fericire senzuală. Pentru mine Riga a fost o descoperire permanentă. A fost mirarea nealterată în fața frumuseții Art Nouveau. Cred că acolo, de fapt, m-am și îndrăgostit de acest curent non-conformist. De două bulevarde anume, legate de un mare arhitect – Mihail Eisenstein – tatăl viitorului regizor. Bulevarde imposibil de descris. Pe care trebuie să le vezi, lăsându-te pătruns de frumusețea lor monumentală și străluminată. Și să fremeți la ideea că Art Nouveau s-a împlinit atât de desăvârșit într-un colț atât de îndepărtat de lume. În capitala Letoniei, Alberta Iela și Elizabetes Iela. Bulevardele Albert și Elizabeta.

Nu știi ce să privești mai întâi. Ondulările și vrejurile și invoaltul tuturor florilor, lianelor, coroanelor, copăceilor mustind de viața unui stil luminos și plin de energie? Sau imensele figuri eisensteiniene, tipice Rigăi, inconfundabile, dând frumusețe pietrei și marmurei, înfiorând de răceala ochilor lor placizi sau năprasnici? Sau dragonii, grifonii, sfincșii proteguitori ai tuturor acestor comori ridicate pe fațade, susținând, îmbrățișând, mângâind trupuri înalte până la cer?

Riga, cu albul sau griul clădirilor sale, dar mai ales al celor de pe Alberta sau Elizabetes Iela, este un miracol. Un muzeu sub cerul liber.

Iași

Ce legătură ar putea exista între așa un oraș și Iașul nostru atât de tradițional, după cum ni-l dezvăluie frânturile sale patrimoniale? Iașul nostru conservator și refractar la mode și inovații? Puținul Art Nouveau care există, în locuri surprinzătoare, e drept, în biserici vechi ortodoxe sau într-un palat destinat a fi tribunal, a suscitat critici aprige, drame locale și multe triste ironii. E de înțeles. Nu avem a judeca. Patrimoniul înseamnă, într-un fel, și păstrarea intactă a formelor originare. Și totuși, Trei Ierarhii, Sfântul Nicolae Domnesc, Palatul azi al Culturii sunt atât de speciale, aparte, diferite, cu straturi de frumusețe care se adaugă, amintindu-ne că viața continuă metamorfozând realitatea… Sunt atât de iconice.

La Iași ca la Riga

Dar Iașul nu a adoptat acest stil novator european nici măcar pentru casele sale private, familiale. Cei mai mulți proprietari au ales să iasă în lumea orașului lor cu forme așezate, solide, clasice, frumoase și simple. Ca atare, prea puțini s-au lăsat contaminați de pasiunea pentru curbe și geometrii non-euclidiene, care să le transforme căminele în buchete de flori sau care să le facă să zâmbească cu strălucirea unor chipuri așezate, sus, sub streșini. Cu mici excepții. Despre care am mai vorbit, dacă vă amintiți… Sau ca cea pe care vreau să v-o arăt astăzi!

Săptămâna aceasta, așadar, am făcut o descoperire extraordinară. Și aceasta pentru că, pur și simplu, ochii mi s-au ridicat din caldarâm, așa cum îmi spunea Mama. De multă vreme încerc să-mi abat drumurile spre a privi o casă care, deja de la distanță, mi se părea atipică în peisajul orașului meu. În plus, o casă atipică pe o stradă oarecare, lipsită de pedegree-ul cartierului celorlalte – Ralet, Kogălniceanu, Lascăr Catargi, Nicu Gane…

Strada Petru Rareș, ați auzit de ea? Ați traversat-o vreodată? Și, dacă da, ați remarcat casa minunată care o înfrumusețează?

Ca la Riga la Iași

Nu știu a cui este, dar i-am mulțumit în gând proprietarului – pe care l-aș fi îmbrățișat dacă l-aș fi avut în față – că, în ciuda hățișului de fire de tot felul și a termopanelor, nu a transformat-o și deformat-o. Nu fațada ei casetată e importantă. Nici culoarea acesteia, identică cu a celor din Riga. Un gri albicios metalic. Nu. Ridică ochii, Sorina! Și ridicându-i… Riga toată a apărut în fața lor. O casă la Iași ca la Riga. Desigur, fără anvergură, modestă, lipsită de îndrăzneală, timidă, și totuși atât de autentic Art Nouveau… A cui ești tu, casă minunată?

Iași mirabilis !

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.

Fotografii personale – Mihaela Bunduc, Sorina Dănăilă






Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.