Un despot prea-iubit, în palatul Taurida
”Imaginați, dacă puteți!…” Așa începe relatarea Ecaterinei cea Mare despre balul de inaugurare a Palatului Taurida, pe care iubirea vieții ei, un despot pe nume Grigori, hotărâse să-l dea în cinstea stăpânei vieții lui. ”Cu 21 m înălțime, 74.5 m lungime și 14.9 m lățime, această sală ovală este cea mai mare din Europa. Susținută de două rânduri de câte 36 de coloane ionice, e o adevărată ”poezie a coloanelor”, care, prin dimensiunile lor, îi striveau pe cei câțiva mii de invitați. (Putea cuprinde cu ușurință 5.000 de oaspeți.) Pe podelele marchetate cu esențe prețioase de lemn, tronau vase de marmură albă ”uimitor de enorme”. În vreme ce din tavane coborau candelabre din cristal negru, cu mai multe etaje…
La fiecare capăt al acestei încăperi, se afla câte un dublu rând de ferești. Sala strălucea atât de tare, încât ai fi spus că luase foc, luminată de lustre enorme și de 56 de lămpi mai mici, fiecare cu câte 6 lumânări. 5.000 de torțe își aprinseseră, de asemenea, flăcările. O orchestră de suflători, formată din 300 de muzicieni, și o orgă, acompaniați de mai multe coruri, cu toții ascunși în două galerii laterale, au explodat într-un vuiet de muzici corale compuse special pentru această ocazie.
… și în grădina lui de iarnă, la Sankt Petersburg
Așezată cu fața către oranjerie, împărăteasa avea o vedere excepțională asupra acestei vestite grădini de iarnă. Acoperind o suprafață de 60.500 m pătrați, adică tot atât cât palatul, era, și ea, cea mai mare din Europa. Imensă, se înălța pe coloane în formă de palmier, prin care trecea un sistem de canalizare cu apă caldă. Capodoperă a peisagistului grădinar William Gould. O junglă de plante exotice, ai cărei pereți erau îmbrăcați în oglinzi și camuflau imense cazane de încălzire. Lămpi și diamante ascunse în ciorchini de struguri, în buchete de pere și de ananași aritficiali desăvârșeau strălucirea care incendia decorul. Pești sângerii și argintii pluteau în globuri de stică. Cupola era toată pictată ca un cer…” (Simon Sebag Montefiore – Ecaterina cea Mare & Potemkin)
Ultimul bal
Un despot prea-iubit, așadar, de o Matiușkă imperială, care-l alintă Grișenka sau Grișa. Un despot care, în decorul clasic al excentricului său palat din Sankt-Petersburg, avea să dea un bal imposibil de uitat.
Cu toate acestea, marea iubire a Marii Caterina a Rusiei, Serenissimul, Generalissimul, care, într-o potemkiadă mitică, pusese la picioarele stăpânei sufletului lui Crimeea, se pregătea acum, fără s-o știe, pentru ultimul act al vieții sale. După ce construise Sevastopol, Ekaterinoslav și Herson. Herson, înființat de acest fantasc în 1778, ca fortăreață de apărare a deschiderii la Marea Neagră. După ce încredințase testamentar conducerea Odessei, anexate abia în 1792, după semnarea, în Curțile domnești din Sărărie, a Păcii de la Iași, unuia dintre ofițerii francezi credincioși lui, Armand Emmanuel de Plessis, duc de Richelieu.
După toate acestea, somptuosul bal din Palatul Taurida avea să fie ultimul înainte de moartea-i timpurie. Ultimul înainte de retragerea în ținuturi mai puțin strălucitoare, mai puțin ”civilizate”, sau nu îndeajuns pentru gustul său. Căci Potemkin urma să joace ultimul act al aventurii sale în capitala Moldovei, la Iași. O capitală care, pentru el, era deja aceea a unui imaginar Regat al Daciei, peste care el să fie stăpân cu drepturi depline.
Iașul uimit de strălucirea unui astfel de despot
Potemkin ajunge la Iași în 1789, anul Revoluției Franceze, și cu siguranță face senzație. Înalt, uriaș, cu petecul de piele neagră care-i acoperă ochiul pierdut într-un duel. Figura lui însăși trebuie că impune și impresionează boierimea moldoveană. Care nu numai că nu-i opune rezistență, dar, mai mult, și-l ia, în cele din urmă, drept model.
Considerându-se foarte aproape de visul de a fi întronat ca Rege al Daciei, așa cum plănuise cu Ecaterina în nopțile de iubire și strategie, Grigori cere să fie găzduit neîntârziat în centrul târgului acestui oraș care, fără îndoială, i se pare mai degrabă un sat. I se deschid, astfel, porțile Palatului Ghica, clădire maiestuoasă, cu un elegant bovindou. Palat în care ultimii domnitori ai Moldovei își găsiseră loc după ce Curtea Domnească arsese în mai multe rânduri.
Ofițerii francezi
Repede, Palatul lui Potemkin s-a umplut de o societate strălucitoare, cu adevărat cosmopolită. Adjuvanții săi militari, de pildă. Toți aristocrați de cea mai pură sorginte, fugiți din patria lor de frica Revoluției și violenței sale. De Richelieu, De Ligne sau De Langeron cuceresc societatea ieșeană prin aura lor de aristocrați a căror ținută fusese exersată și rafinată în cele mai prețioase saloane ale Franței.
Musafirii cosmopoliți
La toți aceștia, se adaugă o sumă întreagă de musafiri străini, curioși să se înfrupte măcar puțin din destinul unui om excepțional. Între ei strălucește, pentru întreaga suflare feminină a Iașului, celebra doamnă De Witt. O demimondenă stambuliotă. Căsătorită, însă, cu un mare aristocrat olandez. Și care, ajunsă la curtea ieșeană a Serenissimului, devine nedespărțita sa ”soră”. Dar și ”cea mai scumpă femeie din Europa”, date fiind misiunile secrete cu care acest despot cuceritor o însărcinează. Oricum, femeile Iașului sunt iremediabil seduse de farmecul acestei emancipate. A cărei viață ”a fost învăluită într-un enorm mister”, dar care ”nu a fost o simplă aventurieră. Avea un intelect strălucit, era vicleană și fără de remușcări. Conducea o adevărată rețea de spionaj, de o ingeniozitate absolută.” (Simon Sebag Montefiore)
Un despot și curtea sa
În cei doi ani în care viețuiește, cu întreruperi, la Iași, Grișa Potemkin prezintă lumii un trai cotidian regesc. Înconjurat de o curte adevărată. Servitorime, nobili smeriți și intriganți, ofițeri care mai de care mai galonați și înfiretați. Până și grădinarul genial de la Palatul Taurida, William Gould, îl însoțește la adresa de pe Ulița Hagioaiei. Chiar dacă, nefericitul, constată că nu are niciun loc potrivit unde să-și desfășoare talentul de horticultor și peisagist.
Muzica
Giuseppe Sarti, compozitorul romagnol, întrecut în admirația publicului european doar de Salieri, era, la Sankt Petersburg, în 1784, muzicianul privat al Ecaterinei și al Serenissimului. La Iași, dirijându-i orchestra de aproape 100 de muzicieni, artistul îl urmează peste tot în alergătura haotică prin sălile palatului. Și-i cântă întruna, pentru a-i domoli pornirile nestăpânite. Îl însoțește oriunde cu credință, contribuind la magnificența personajului. Astfel, compune Liturghia de sfințire a catedralei catolice a Adormirii Maicii Domnului, la a cărei înălțare Potemkin contribuise financiar. Și participă până și la slujbele ortodoxe, unde se umple de armoniile bizantine ce-l impresionează de fiecare dată. Mai ales la Mănăstirea Golia, pe care prințul o iubește ca locul său privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu. Din păcate, Sarti avea să cadă în dizgrația Generalissimului. Care, în 1791, cu puțin înainte de a muri, caută pentru orchestra de la Iași un nou muzician, capabil să răspundă încă și mai competent gusturilor sale rafinate de cu adevărat mare cunoscător de muzică.
Mozart
Atunci, Andrei Razumovski, ambasador la Viena, îi scrie: ”Compozitorul la care mă gândesc nu este satisfăcut de poziția lui aici și ar fi tare dornic să facă această călătorie pe care i-o propuneți. Acum e în Bohemia, dar nu mai stă mult și revine acasă. Dacă Alteța Voastră dorește, îl pot angaja pentru câtva timp. Ca să-l ascult și să văd ce poate.” Chiar dacă Potemkin nu avea să mai beneficieze de serviciile acestui muzician, ”unul dintre cei mai buni compozitori din Germania”, e incredibil de imaginat ce ar fi fost dacă nu ar fi murit și l-ar fi primit, la Iași, pe nimeni altul decât pe Wolfgang Amadeus Mozart. Care moare și el la scurt timp, în 5 decembrie 1791.
Femeile
Ce să mai spunem de haremul lui Grigori, plin de femei meteorice, dar toate frumoase precum soarele. Prințesa Dolgorukaia mai cu seamă, elegantă și rafinată, sau orfelina Varvara Golitsina, alături de mătușa sa, Praskovia. Cum să nu aspire ieșencele la o altfel de feminitate, atât de diferită de cea oriental leneșă și senzuală? O feminitate a luxului și sclivisirii, de la pantofiorii de satin și până la zulufii așezați cu fierul! A finețurilor unor conversații inteligente și cultivate, pe marginea romanelor franțuzești, adnotate, e drept, cu câte un ”ce dobitoc” sau ”ce măgar încornorat”! Ele, duducuțele impresionabile ale Iașului, se vor face vectorul introducerii obiceiurilor și moravurilor europene în societatea moldavă. În ciuda bărbaților lor, cu caftanele și comanacurile amintind de vremi fanariote revolute!
Un despot fără o tribună care să-l preamărească?
La Iași, Potemkin hotărăște că civilizația trece și prin existența unui ziar. Care să informeze, să cultive un anume tip de curiozitate intelectuală. Dar care să reprezinte și o vitrină de promovare a noilor obiceiuri moderne și civilizate. Pe care această vedetă dorea să le impună orașului pur și simplu pentru că nu știa să trăiască altfel.
Courier de Moldavie (cu un singur ”r”!)
Este considerat a fi primul ziar în accepțiunea modernă apărut în Principate. Tipărit la Iași cu o presă trimisă de la Sankt Petersburg, bilingv, în limba franceză și română, el apare în doar 6 exemplare, între februarie și aprilie 1790. Și propune o interesantă oglindă a fierberii pe care societatea orașului o trăiește cotidian, la cote de maximă intensitate. Căci, chiar dacă scopul principal al publicației este acela de a informa asupra situației militare și a mersului războiului dintre armatele ruse și turcești, pentru a nu plictisi publicul larg, foaia prezintă și informații literare, mondene, anunțuri administrative, biografii de mari oameni, din care putem deduce schimbarea de matrice pe care prezența la Iași a acestui personaj o propune societății orașului.
Funeraliile acestui despot …
Grigori Potemkin, despotul neîncoronat al Regatului Daciei, moare pe 16 octombrie 1791, la 18 kilometri de Iași, răpus de o boală și o oboseală misterioase. A doua zi, este adus în capitala Moldovei, în Palatul ghiculesc, în care a trăit aproape doi ani. Și, ca o premoniție a destinației acestei clădiri peste veacuri, este autopsiat chiar aici – prima autopsie făcută vreodată la Iași – de doctorul său personal, Masson. Care, după aceea, îi îmbălsămează corpul, golind până și cutia craniană, pe care o umple cu plante aromatice și poțiuni menite a conserva frumosul chip.
Ca la egiptenii antici, Masson pune în câteva vase canope creierul și viscerele Serenissimului, în vreme ce inima i-o așază într-o urnă de aur. Pentru ca, pe 25 octombrie, când Ecaterina va fi luat cunoștință de moartea preaiubitului ei Grișa și va fi luat toate măsurile pentru ca, de la Iași, nimic să nu dispară – scrisorile mai cu seamă, Potemkin să fie expus, din ordinul ei, în Palatul de pe Ulița Hagioaiei. Într-un sicriu capitonat cu catifea roz, sub un baldachin roz cu negru și împodobit cu pene de struț. Și cu decorațiile și bastonul de mareșal al armatei ruse flancându-l, de-o parte și de cealaltă. ”Soldați și moldoveni plângeau pierderea protectorului lor și defilau prin fața catafalcului. În fața acestei magnifice scenografii se înălța un tablou pe care erau înscrise toate titlurile și toate victoriile lui Potemkin.”
…la Mănăstirea Golia
În sunet de clopote și salve de tun, trupul neînsuflețit al acestui despot, purtat pe catafalc de opt cai drapați în negru, străbate drumul până la frumoasa Mănăstire Golia, aceea pe care până și Petru cel Mare o admirase și la a cărei restaurare, generos, însuși Grigori ar fi contribuit, dacă e să dăm crezare spuselor istoricilor.
Astfel se încheie povestea ieșeană și de viață a unui personaj istoric ilustru. Căruia ducele de Richelieu, excelent cititor de oameni, nu-i poate ignora forța și personalitatea. ”Suma marilor sale calități depășea toate defectele. Căci aproape toate actele sale publice poartă semnul nobleței și măreției.” Parte constitutivă a legendei, capitala Moldovei intră și ea în conul de lumină al acestui uriaș. Ceea ce explică de ce câțiva intelectuali ieșeni, pe care Sebag Montefiore i-a întâlnit la Iași, în frunte cu istoricul Ioan Caproșu, țin cu tot dinadinsul să considere că viscerele lui Potemkin se află în continuare înhumate în biserica Mănăstirii Golia. Ascunse într-un sipet de aur, sub covorul și dala din fața tronului medieval al domnului Moldovei. Legendă? Adevăr? Cine îl poate dovedi ?
Epilog
Rămășițele pământești ale acestui despot legendar au fost duse, în cele din urmă, la Herson. Unde au avut parte de nenumărate deshumări și aventuri care continuă și astăzi. Astfel, în plin război, în februarie 2022, se pare că mormântul a fost din nou profanat. Și ceea ce a rămas din Potemkin a fost dus în Rusia, nimeni nu știe unde, dimpreună cu statuia care, în 1836, i-a fost ridicată în centrul orașului. Potemkin, legat profund de istoria orașelor Herson și Odessa, rămâne, așadar, o imagine-far, care, asemeni lui Petru și Ecaterinei, reprezintă un simbol rusesc identitar puternic.
Invitație la lectură
Vă recomand să citiți cartea lui Simon Sebag Montefiore despre această poveste la urma urmelor de dragoste, în care se împletesc istorie, cultură, politică, mult pitoresc și romanesc. Din ea putem înțelege care sunt unele dintre rădăcinile războiului pe care lumea îl trăiește astăzi atât de aproape de Europa…
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
