Un dialog secret în centrul Iașului

Întâi o mică lecție de geografie și urbanism, apoi povestea cu un dialog secret în centrul Iașului

Stați pe pace, vă spun îndată ce anume înseamnă un dialog secret în centrul Iașului. Dar, mai înainte și pentru că toate sunt legate, am să vă rog să aveți puțină răbdare, Domniile Dumneavoastră. Pentru ca să facem o mică lecție de geografie și de urbanism, aplicată orașului în care cu toții trăim. Or cu cine altcineva să o începem dacă nu cu Vitruvius, părintele arhitecturii romane? Și cu legile sale de aur întru organizarea înțeleaptă a orașelor antice…

Orașe care, dacă nu știați, aflați acum, porneau, fundamental, de la două axe principale: Cardo și Decumanus maximus. Nord-sud – Cardo și est-vest – Decumanus. Artere care confereau cetății statornicia și armonia numărului de aur și pe baza cărora se alcătuiau, mai apoi, cartierele și vias strata (căile pavate, de unde și cuvântul stradă, strada, street) ce le traversau. În sfârșit, la punctul precis de intersecție dintre cardo și decumanus (punctul care corespunde celei de-a zecea divizuni numărând de la Porta Pretoria, cea mai apropiată de inamic, către Porta Decumana, poarta principală, cea mai departe de inamic), se înălța nesmintit forumul. Construcția far a oricărei așezări urbane romane.

Cardo și decumanus la Iași

O topografie aproape sacră, pe care toate marile orașe foste romane ale lumii o respectă. Și de la care Iașul, fost sau nu castru roman, nu face, după cum se vede, nici el excepție, supunându-se infailibilelor reguli vitruviene. Vă las să priviți harta de mai sus. Și s-o comparați cu cea de mai jos. Acum spuneți-mi, care este, în geografia orașului nostru, cardo? (Cel care m-a tras de mânecă și mi-a spus să vă dezvălui secretele sale…) Și care este decumanus?

După cum bine observați, linia albastră, cardo, adică axa nord-sud a Iașului, se intersectează, la capătul său sudic, cu linia galbenă, decumanus, adică axa sa est-vest. Exact ca în De Architectura lui Vitruvius. Sunt convinsă că ați ghicit deja care sunt aceste direcții în dispunerea de azi a urbei noastre!

Decumanus leagă periferiile extreme ale așezării de altădată și corespunde azi Bulevardului Anastasie Panu prelungit, spre vest, cu strada coborâtoare a dealului Palatului și cu cea a Nicolinei. Cardo, în schimb, este axa structurantă a Iașului, cea mai lungă și vitală arteră a lui. Acum, dacă veți privi harta în lumina desăvârșită a logicii urbane a lui Vitruvius, sunt iarăși sigură că veți înțelege negreșit de ce, la punctul de întâlnire a celor două trasee, aflăm Curtea Domnească. Forumul dintotdeauna – diriguitor, guvernamental, judecătoresc, cultural – al Iașului. Cu biserica Sf. Nicolae Domnesc alături, cu teatrul în josul Curții, în parc. Cu băile strict delimitate în funcție de cei care se scăldau în ele.

Punctul de fractură al arterei Iașului. Și, nu, nu am uitat de un dialog secret în centrul Iașului…

O piață

Cardo, așadar, calea extrem de lungă a Iașului, numită cândva, pe tronsonul său principal, Ulița Mare, are drept punct de pornire Curtea Domnească. Și, de pe la sfârșitul secolului 18, se prelungește, încetul cu încetul, cu drumul poștelor, adică Bulevardul Carol și Aleile Ghica-Vodă de azi, până hăt departe, pe dealurile Copoului, printre vii. Imaginând-o cu ochii minții, ea pare, însă, să aibă, în actuala alcătuire a orașului, un punct de fractură, instalat cumva la mijlocul său. Ați ghicit, din nou. E vorba, deloc întâmplător, despre o Piață, un forum mai mic, al adunărilor și revendicărilor, al plângerilor și bucuriilor. Piața numită, în urma evenimentelor de la 1859, a Unirii. În fapt, a doua bornă zero a orașului.

O stradă legendară

Aceasta, însă, înzestrată simbolic cu vestita statuie a lui Cuza, semnată Rafaello Romanelli, nu este singura care frânge elanul curgerii străzii. Un segment al ei, ca o nonșalantă promenadă, a hotărât demult, cândva, să joace un rol special în textul, altfel ca un palimpsest, al orașului. Acela de miez fierbinte al unei carotide pulsând de viață. Iarăși, cred că ați ghicit. Sunteți grozavi. Da, e vorba despre mitica stradă Lăpușneanu. Veselă, muzicală, senzuală, ademenitoare, șăgalnică și ușuratică. Oricum, nici pe departe după chipul și asemănarea celui căruia îi poartă numele. Doar câteva sute de metri. Dar care glăsuiesc o altă limbă. Pe care o înțeleg, însă, la fel de bine, și Iașul de Jos, princiar și boieresc, și Iașul de Sus, burghez și petrecăreț.

Strada Lăpușneanului

Piața Unirii și strada Lăpușneanu – din nou, o logică impecabilă de construcție urbană. O ruptură binevenită de ritm. Un răgaz acordat prealungii respirații a drumețului. Și totuși, nu am aflat, în continuare, nimic despre un oarecare dialog secret în centrul Iașului. În chiar locul acesta legendar …

Un dialog secret în centrul Iașului

Ah da, m-am luat cu vorba profesorului! Când, de fapt, v-am promis o poveste cu un dialog secret în centrul Iașului. Între două frumoase domnițe ale secolului 20. Care, așezate de o parte și de cealaltă ale fracturii simbolice și extrem de expresive a Lăpușneanului, stau liniștit de vorbă, și-și împărtășesc vești, scandaluri, evenimente, bârfe și cancanuri senzaționale. Încă o dată, sunt sigură că ați ghicit cine sunt cele două cuconițe… De o eleganță excepțională, ni se înfățișează, totuși, cât se poate de diferite. Una are volănașe-balconașe Art Nouveau și o coafură transparentă strălucind de nenumărate lumini diamantine. În vreme ce cealaltă e clasic serioasă și maiestuoasă, cu două FF-uri supărate pe obraji și cu un coc adunat auster și cuminte. Una e frivolă și jucăușă, cealaltă e intelectuală și concentrată. Dar sunt surori, surorile BBraunstein și Biblioteca Fundației Ferdinand.

Acum spuneți drept, Domniile-voastre ați observat că aceste două de-acum bătrâne cochete stau chiar față în față și se privesc insistent de la distanță? Le-ați surprins atunci când își aruncă zâmbete și bezele și-și fac cu ochiul dacă ceva interesant se întâmplă sub privirea lor? Amândouă au suferit la unison atunci când au fost uitate sau chinuite. Amândouă, însă, au reîntinerit și s-au luminat frumos, una la sud, alta la nord. Ca două jumătăți ale androginului, se caută și se regăsesc, făcând o punte din brațele lor peste mica stradă Lăpușneanu, pe care o leagănă și-o ocrotesc. Pentru că e sâmburele cel mai secret al Iașului. Orașul care le e dintotdeauna casă.

Două surori poznașe

Din când în când, în liniștea înstelată a nopții sau în zilele de furtună, când nimeni străin nu le-aude, B & B se strigă, una pe alta, mucalite! ”Hei, duduie talpă de fier de călcat, văd că ți-ai terminat treaba! Acuma putem sta la taclale? Doar nu ți-ai închis lampioanele și obloanele în așteptarea zorilor și a soarelui?” ”Ba da… draga mea talpă de fier de călcat, m-am dus la culcare! Da‘, dacă-mi dai un vin bun și ghiurghiuliu, de la Ermacov cu osebire, mai că aș mai ședea puțin cu tine... să-ți povestesc despre doi domni despre care am aflat. Tot B & B, ca noi. Braunstein și Burnham. Îți spun ceva numele astea? Sau, ca să fim și noi în trend, do they ring a bell?” Ați auzit bine, da, cochetele noastre se firitisesc ca niște tălpi de fier de călcat. Căci așa sunt ele, de fapt, înfipte la cele două capete ale Lăpușneanului. Ca două Flatiron în oglindă. Cât despre cei doi domni… of, Doamne! Asta-i de-acum o altă poveste…

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.





Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.