Astăzi, din nou, hazardul m-a îndreptat înspre un loc al orașului pe care l-am re-descoperit cu uimire. Alcătuit, ca multe altele, din straturi de istorie și de viață, de povești și de amintiri, mă face, încă o dată, simplu și firesc, să văd Iașul ca un palimpsest. Sau, dacă vreți, mai savuros și parfumat, ca un Millefeuille neasemuit.
Primul strat din palimpsest
Pe la 1870, stră-străbunicul meu Basaly, polonez, își părăsea Galiția natală și sosea în Bucovina, la Cernăuți. Căci calitățile lui de inginer de căi ferate îl recomandau în contextul construirii, de către firma Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn, a căii ferate Liov – Cernăuți. Apoi, nu se știe din ce pricini, poate pentru că de la Suceava calea ferată avea de gând să se lungească spre Iași și Galați, el s-a mutat cu tot calabalâcul și cu fetele pietre de moară în fosta capitală a Moldovei. Încă plină de viață după Unirea de la 1859.
La Iași, străbunicii Basaly, parte din palimpsest
Cu dare de mână, strămoșul meu s-a așezat la Iași undeva pe Ulița Goliei. Altfel spus în buricul târgului, cel viu și plin de afaceri, la care se pare că se pricepea din plin. Deseori, însă, Mama îmi povestea cât de precar trebuie că trăiau, totuși. Fără prea mult confort și cu prea puține comodități. De pildă, în fiecare zi, după cum am aflat, un apar se oprea în prag, furnizor al apei bune de băut. În vreme ce o fetișcană mai zdrăvănuță era trimisă pentru apa treburilor zilnice la fântâna din colțul uliței. Unde slujnicuțele se adunau la taclale, chit că, acasă, stăpânele le așteptau cu mâinile în șold și gura bogată. Și ce dacă! Era așa de interesant să afli bârfele cartierului, ba chiar ale târgului de la martori cu urechi lungi și mereu ciulite!
Din spusele familiei, așadar, am aflat eu prima oară că, la colțul uliței, în mjlocul scuarului pe care astăzi îl numim al Selectului, la vremea stră-străbunicilor mei era o sursă de apă. Poate din cele care fuseseră gândite de bunul Ghica Vodă al III-lea la Golia, Spiridonie sau pe Ulița Mare. Oricum, apă vie și civilizatoare, doar pentru ieșenii de vază. Captată și adusă lor tocmai de la Ciric, cu ajutorul unui apeduct din olane.
Pisania lui Grigore Ghica al III-lea, de pe zidul turnului Spiridoniei
„Io Gr.Ghica Vv.
Fântâna lui Silvam, scăldătoarea lui Solomon.
Pâraiele făcătorului de minuni Spiridon/ Izvorăsc sănătate într-a bolnavilor lăcașu/ Desfătare, viață tuturor în Iașu/ Al triilea Grigorie Alexandru Ghica dăruiește/ Și către toți de obștie darul de înmulțește/ Însetaților, vedeți, să dobândiți viața apelor.
Întru alu doilea anu alu Domnii Sale; leat: 1765 iulie 20”
Și acum pisania în turcă:
“Sub domnia lui Gligor beiul, fiul lui Alexandru binefăcător, care a stăpânit cu dreptate, a izvorât în Moldova această apă care curge limpede şi curată.” “Acei cărora le e sete, se mulţumesc, văzând această cişmea, cu două ţevi din care curge apă ca şi din doi ochi ai îndrăgostiţilor şi care vor pomeni că Gligor bei a făcut fericit oraşul Iaşi, aducându-i această apă dulce ca mierea.”
O scriere sprințară peste primul text din palimpsest
Cercetând atent fel de fel de imagini și documente, aflu, însă, că, asemeni Cenușăresei, gura de apă din colțul uliței despre care tot vorbea Mama se preschimbase, de fapt, de pe la 1850 deja, într-o preafrumoasă fântână. Devenind cu totul surprinzătoare atunci când, prin 1880, este înlocuită cu cea din fața Palatului Ocârmuirii. Trei lei masivi învolburați de ape, ce susțineau, precum Atlas, un imens glob pământesc. Și un mănunchi de delfini jucăuși, exact ca pe stema Moldovei. O fântână arteziană cu adevărat incredibilă.
Ca atare, ca să punem adevărul la loc de cinste, eu cred că, de fiecare dată când se îndreptau spre zona pariziană a cartierului lor, străbunii Basaly această fântână o vedeau la colțul uliței. În vreme ce slujnicuțele vor fi mers, probabil, pe la vreo altă cișmea să-și povestească aventurile cu tineri șturlubatici și să-și toace mărunțel stăpânii.
În 1914, extravaganta arteziană chema după sine o clădire la fel de originală, care făcea concurență palatului Mavrocordat, chiar alături, pe Ulița Goliei. Clădire numită, cât se poate de cosmopolit, Hotel Continental. Unul dintre cele mai frumoase exemplare Art Nouveau ale orașului. În elegantele magazine ale acestui hotel pare că le văd făcându-și cumpărăturile pe cochetele fete Basaly. Ca și, mai târziu, pe frumoasele fete ale uneia dintre ele, căsătorită Cernăianu – Lili, Lucia și Bunica Abătel.
Devastat de bombardamentele din cel de-al Doilea Război mondial, Hotelul își va pierde pentru totdeauna aerul Secession inițial. Odată cu dispariția frontonului insolit și a acoperișurilor mansardate și rotunjite, asortate cu turnulețul cochet dinspre palatul Mavrocordat de pe Ulița Goliei.
Al treilea strat din palimpsest, și cele trei scriituri ale sale
Prima scriitură
Pe la începutul anului 1936, spre surprinderea ieșenilor, fântâna dispărea, cu întreaga ei adunare de ciudățenii. (Vă vând un mic secret – delfinii din năstrușnica fântână dispărută se află, colorați în fel și chip, în Parcul Expoziției… Căutați-i, deși sunt convinsă că-i știți prea bine!) În locul ei, apărea un soclu care indica, nu se putea mai limpede, că pe el avea să se instaleze statuia cuiva. Nu era Cuza, care și-o avea deja pe-a lui, nici Ștefan cel Mare, care ședea victorios pe calul lui Emmanuel Frémiet. Atunci cine?
Se împlineau, în acel 1936, 10 ani de la moartea unuia dintre liberalii ieșeni de seamă. Primar salutar și providențial al Iașului refugiului. G. Gh. Mârzescu. Mai târziu, prin anii 20, puternic Ministru de Justiție, fusese inițiatorul câtorva legi îndrăznețe. ”Legea persoanelor juridice, adoptată la 6 februarie 1924, prin care s-a autorizat, de facto, desfiinţarea partidelor şi organizaţiilor extremiste”. Apoi, ”Legea privind dobândirea şi pierderea naţionalităţii române, adoptată de Parlamentul României la 24 februarie 1924, precum și cea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice, adoptată de Parlamentul României la 18 decembrie 1924”, legi care ”pedepseau pe toţi acei care, singuri sau în cârdăşie cu alţii, pregăteau sau executau crime contra persoanelor sau proprietăţii”. (Virgiliu Z. Teodorescu – Monumente înlăturate, simboluri astăzi neccesare).
Încă un sculptor, ba chiar doi francezi la Iași
Statuia primarului, ministrului, liberalului Mârzescu i-a fost comandată de către edilii recunoscători ai Iașului unui sculptor tot francez – Ernest Henri Dubois, care, bolnav și bătrân, avea s-o lase ”moștenire” lui Aimé Octobre, artist poitevin.
Intenția inițiatorilor acestui act de memorie colectivă respectuoasă era aceea de a instala statuia lui Dubois și Octobre în piața din fața Palatului de Justiție al lui Berindey, inaugurat cât Mârzescu încă era Ministru de Justiție. În vecinătatea lui Șefan cel Mare al lui Frémiet, statuia era, însă, cu mult mai înaltă decât cea a Domnului cel mic la stat. Așa că buna intenție a ridicat nenumărate critici și a indignat poporul ieșean. Ceea ce face că, la 25 septembrie 1936, ea a fost ridicată pe înaltul soclu pregătit între timp în altă parte a orașului. Și anume, în locul fântânii din fața Hotelului Continental.
A doua scriitură
Din nefericire, nu a stat nici aici prea multă vreme, pentru că legionarii veniți la putere în 1940 aveau să o dea jos și, apoi, la Arsenal spre topire. Într-o mișcare amplă de eliminare a tuturor simbolurilor deranjante pentru politica extremistă și xenofobă a Legiunii, ei au găsit de cuviință s-o înlocuiască cu statuia lui Vasile Lupu, semnată Oscar Han și adusă cu titlu de împrumut tocmai de la Orhei. Lupu Coci n-a rezistat nici el aici mai mult de doi ani. După care statuia i s-a întors în orașul pentru care fusese menită.
A treia scriitură
În locul acestor două încercări eșuate, pe soclul din Piața Continentalului vor apărea, în cele din urmă, celebrii favoriți și frizura inconfundabilă ale lui A.D. Xenopol. O statuie a lui Constantin Baraschi, eminent elev al lui Dimitrie Paciurea. Aceasta până când și Xenopol va fugi de pe soclul său pentru ca, astăzi, să poată fi admirat în fața Universității ”Al.I.Cuza”.
Ultimul strat al acestui palimpsest
În piața aceasta plină de istorie, anul 1989 avea să scrie o nouă pagină – fără fântână și fără statui, dar cu ieșeni care aveau de gând să înceapă la Iași o revoluție. Un cataclism, un cutremur menite să răstoarne lumea și s-o readucă pe o cale demult întreruptă. Aceea a unei ape a vieții parcă secate și a unei memorii istorice zăgăzuite. 14 Decembrie 1989. O dată ca un semnal de luptă, pentru Timișoara, pentru întreaga Românie. Iată de ce Piața Uliței Golia, a străzii Cuza-Vodă, a Continentalului sau a Selectului este astăzi Piața 14 Decembrie 1989. Comemorând un eveniment înnăbușit la Iași cu tunuri de apă și militari gata să tragă.
Piața ca un palimpsest așteaptă pagina viitorului. Poate o fântână care să răsară din nou în fața parasolarelor de la Gist și Select. Poate un acoperiș și un fronton noi pentru Monumentul de Patrimoniu care este Hotelul Continental. O librărie elegantă în locul cazinoului de la parterul Caselor Kieser. Sau un monument futurist care să spună că istoria curge ca o apă, uneori doar subterană, dar mereu vie…
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
