Un personaj romanesc, o personalitate complexă și atipică, omul pe care vreau să vi-l prezint este o figură în adevăratul sens al cuvântului. Fiu de domnitor moldovean, așadar o beizadea a Iașului, în jurul numelui său s-au țesut povești de viață câte în lună și în stele.
O beizadea are obligatoriu nevoie de un tată sus-pus
În cazul nostru, Mihail Sturdza. Domn al Moldovei, unul dintre ultimii de dinainte de Unire. De asemenea, și unul dintre cei mai longevivi – 15 ani de domnie, bizuită pe Regulamentele organice. Regulamente simbolizate, destul de nedeslușit pentru noi, astăzi, de Obeliscul cu Lei pe care el l-a înălțat în Grădina Copoului. Grădină tot de dânsul proiectată cu ajutorul factotum-ului Asaki.
… beizadeaua celui mai gospodar domn al Moldovei
Mihail Sturdza a fost unul dintre cei mai pricepuți și abili administratori ai Moldovei. Căci, așa cum ne asigură Radu Rosetti, ”păcătosul buget s-a soldat necontenit cu excedente și Moldova nu a știut ce este să fie datoare.[…] Iar, după puțini ani, securitatea pe drumurile mari se făcuse atât de desăvârșită, încât se zicea pretutindeni că «și în mijlocul drumului poți dormi cu saci de aur drept căpătâi».”
… beizadea a Iașului cu un părinte ctitor neobosit
Mihail Sturdza – domnul care a lăsat în orașul capitală nenumărate urme alese și nobile ale trecerii sale. Drumuri și șosele podite și păvăluite. Teatrul din Copou, așezat, până ce a ars din temelii, în casele lui. Palatul domnesc de pe Ulița Lozonschi, astăzi seminarul ”Veniamin Costachi”, în vreme ce vechile Curți domnești erau transformate în Palat al Ocârmuirii, adică al guvernului. Palatul Belvedere de la Socola, cu parcul său imens, cu lacuri și pavilioane și fântâni, dar mai ales cu scara sa monumentală care ducea maiestuos către intrare. Astăzi dispărut cu desăvârșire. Conacul de la Miroslava transformat în pensionul de băieți Lincourt. Palatul de pe strada Română, astăzi Liceul ”Varlaam”. Academia de bună seamă numită Mihăileană, prima Universitate a Moldovei, dar și a Principatelor. Construcția începută, dar neterminată și năruită, mai apoi, a noii Mitropolii. Precum și împodobirea interioară și înzestrarea cu un palat pe zidurile Mânăstirii Frumoasa.
… beizadeaua unui mare hrăpăreț
Mihail Sturdza – unul, însă, și dintre cei mai hapsâni și autoritari domni ai Moldovei. A cărui avere de… doar 120 de milioane de franci era și fructul comisionării oricărei afaceri care se punea pe roate în țară. Afaceri care musai trebuia să treacă pe la domn, dacă voiau să aibă sorți de izbândă. Tot Radu Rosetti scria că ”Mihalache Sturdza a fost, fără îndoială, bărbatul de stat cel mai capabil ce l-a produs Moldova de două veacuri încoace și mare păcat este […] că strălucitele însușiri politice au fost patate de neastâmpărata sete de bani de care era stăpânit. […] Nici o hotărâre a divanului domnesc, instanța supremă pe atunci, nu era valabilă până ce nu o întorcea domnul cu iscălitura sa. Și Mihalache Sturdza, în cauzele grase, nu o dădea decât în schimbul unei sume de bani variind după însemnătatea pricinii. […]”
… o beizadea din prima căsătorie
Viața privată a lui Mihail Sturdza a fost și ea pe măsura firii domnului. Căsătorit în tinerețe cu Safta Rosetti, se va despărți repejor de ea, înainte de a deveni capul Moldovei. Nu de alta, dar se ivise o partidă mai interesantă și mult mai pragmatică – Smaranda Vogoride. Căsătorii din care a avut mai întâi doi fii, unul mai plin de personalitate decât celălalt. Dimitrie și Grigore. Și, din cea de pe urmă, pe Mihail și Maria.
Dimitrie și Grigore. Ce personaje! Sigur, personaj blazacian fiul cel mare… Cu viața lui călduță într-un cocon de confort și bunăstare. În lumea închipuită pe care și-o construiește nici mai mult, nici mai puțin decât tot într-un palat, la malul mării, la Dieppe.
Povestea lui Grigore, însă… ce poveste. Extravagantă, romanescă și plină de pitoresc….
Așadar, o beizadea a Iașului – Grigore, zis Vițel
Grigore, cu o privire rasputiniană, e înalt și arătos, ca tot neamul lui matern basarabean. Și-și clădește cu multă asiduitate forța fizică, exersând-o și întreținând-o zilnic. Ceea ce-i va aduce, de altfel, și hâtra poreclă sub care era cunoscut în vremea lui. „… de tânăr, începuse prin a face gimnastică și ridica de mai multe ori pe zi un vițel care cu vremea ajunsese cogeamite plăvanul, dar pe care Beizadeaua îl ridica mereu cu aceeași ușurință… Ceea ce i-a atras porecla de Beizadea Vițel.” ( George Costescu, Bucureștii Vechiului Regat: Cu numeroase reproduceri fotografice documentare și două planșe cu peste 200 de portrete caricaturale ale oamenilor timpului, București, Editura „Universul”, 1944)
Un tânăr extrem de educat
Grigore, al cărui tată încă nu s-a confruntat cu extravaganța fiului, se bucură de cea mai aleasă educație, cu ajutorul căreia părintele speră să facă om din dânsul. Așadar, acesta îl dă la învățătură, alături de fratele său mai mare, la pensionul de băieți Lincourt. Pension creat anume pentru beizadele în conacul de la Miroslava. Unde se înființează o clasă de copii aleși pe sprânceană – printre ei și Mihail Kogălniceanu. Fapt pentru care liceul actual agricol de la Miroslava poartă numele marelui om politic.
Vodă trimite, apoi, întreagă această clasă la Lunéville. Spre a studia mai departe cu abatele Lhommé, propriul său profesor și tutore de care era extrem de mulțumit. Pentru ca, în cele din urmă, să le susțină tuturor studiile universitare, la Berlin și la Paris. Pentru Grigore, a fost o educație serioasă, solidă, chiar dacă nu încununată de obținerea unei diplome. O educație care a deschis uși largi către pasiuni ce vor dura o viață. Și care au format un om cultivat și rafinat. În ciuda vițelului devenit plăvan, pe care Grigore continua să-l ridice, cu tenacitate, zi după zi.
O beizadea a Iașului, dar cosmopolită
Îndrăgostit, așadar, de filosofie, de astronomie, de poezie – cu ocazia aceasta am aflat că volumul Excelsior al lui Macedonski îi este dedicat, acest extrem de cultivat tânăr este mai ales îndrăgostit de frumosul și alchimicul farmec feminin. Întrupat, la ai săi 22 de ani parizieni, de excentrica Gabrielle Anne, de 38 de ani, căsătorită Cisternes de Courtiras. Gabrielle, alias la comtesse Dash. O scriitoare interesantă, fie și numai pentru că pare să fi fost unul dintre negrișorii amantului său, Alexandre Dumas. Recunoscut ca folosind diverși scriitori mai puțin celebri pentru a-și scrie celebrele romane.
Pentru povestea iubirii lui beizadea Grigore și a contesei Dash să-i dăm cuvânul tot lui Rosetti. “Beizadea Grigore era un admirator patimaş (şi nu platonic) al sexului frumos. Succesele lui pe acest câmp, în tinereţe, au fost multiple. Mult zgomot a făcut dragostea lui pentru Contesa Dash, cunoscuta scriitoare franceză. O cunoscuse în Franţa, pe când el era foarte tânăr. Iar ea se apropia de vârsta matură, dar mai avea urme numeroase şi încă vii ale unei mari frumuseţi. O adusese în Moldova făgăduindu-i că o va lua de soţie şi era foarte hotărât să se ţie de cuvînt.
Amorezaţii se stabilise la Perieni, o moşie din împrejurimile Ieşului, aparţinând mamei beizadelei. Cînd vodă a fost pus de fiu-său în cunoştinţa proiectelor sale matrimoniale, le-a întâmpinat cu un veto din cele mai categorice. Dar beizadeaua nu s-a lăsat învinsă. Și a început să ducă pe contesă pe la rudele sale, prezentând-o ca logodnica lui.” După care, chiar dacă doar pentru câteva săptămâni, o ia chiar și de soție. Nășit, mai de voie, mai de nevoie, de însuși bietul Costache Negruzzi.
Mihail Vodă nu se lasă înduioșat. Și reușește, în cele din urmă, să o trimită pe năstrușnica domniță înapoi la Paris. Unde aceasta avea să scrie, în 1848, un roman închinat țării soțului ei morganatic. Mikaël le Moldave, tradus, la scurt timp, în 1851, și în românește, sub titlul de Mihail Cantemir Moldoveanul.
Un înverșunat adversar al tatălui său
Grigore nu-și va ierta în veci părintele. Pe care avea să-l urmărească aprig și cu ură, aruncându-se în cele mai nemaipomenite aventuri militare și politice. Astfel, această năbădăioasă beizadea a Iașului se înrolează mai întâi ofițer al armatei ruse. Pentru ca, după ce o va fi părăsit, să devină, în cea otomană, Muhlis Pașa. Calitate în care ajunge, în timpul Războiului Crimeei, până la gradul de general de divizie.
Mai mult, cu prilejul ultimelor alegeri de domn de dinaintea Unirii de la 1859, Grigore se înfățișează deschis societății moldave ca adversarul politic al propriului său tată. Opoziție care-i va aduce dezmoștenirea. Nu că nu ar fi fost deja suficient de bogat și de bine înzestrat grație afacerilor personale. Căci, nu-i așa, așchia nu sare niciodată prea departe de trunchi! Chiar dacă Mihail tatăl nu a avut niciodată datoriile pe care le-a avut odrasla.
O biezadea a Iașului extravagantă chiar și la București
Cea mai desăvârșită imagine a extravaganței lui Grigore, beizadea a Iașului, este, însă, fără nici cea mai mică îndoială, uluitorul palat din Piața Victoriei de la București. Construit după planurile vestitului arhitect, ieșean prin adopție – Julius Reineke, și supranumit de bucureșteni ”prăjitura Sturdzeștilor”, din păcate, Grigore nu se va bucura de dulceața vieții în această ”casă” terminată chiar în anul morții sale. Ceea ce face că, din 1904, când este vândut Statului, și până la demolarea sa, în 1946, palatul avea să slujească drept sediu al Ministerului de Externe.
Un ansamblu de turnulețe și de dantelării pe măsura tribulațiilor existenței acestui fabulos personaj. Un palat parizian amintind de iubirea neștearsă pentru contesa Dash, pe care niciuna dintre nenumărtele legături și niciunul dintre mulții copii ilegitimi, dar recunoscuți ai lui Grigore nu au putut-o arunca în hăul uitării. Poate tocmai pentru că a fost o iubire interzisă și imposibilă.
Beizadeaua și locul său de veci
Mort, deci, în 1901, la 80 de ani, plin de datorii și de urmași care-i așteptau moștenirea, Beizadea Grigore a plecat în lumea de dincolo convins că sora sa vitregă, Maria Gorceakova, noră a Ministrului de Externe Plenipotențiar al Rusiei, l-a înșelat balzacian. Spărgând, la Paris și Baden Baden, ziduri şi lăzi, pentru a deschide tezaurele ascunse ale lui Mihail. Și mai ales sustrăgând de pe cadavrul Smarandei Vogoride un brâu, purtat direct pe piele, care ar fi ținut bine la păstrare chitanţe ale unor valori considerabile.
În cele din urmă, trupul lui Grigore se va întoarce mai aproape de străvechea lui așezare de la Iași, de primul său palat de pe strada Română, cu excentrica-i plantație de tutun. Aproape de Iași, dar nu la umbra palatului de pe ziduri de la mânăstirea Frumoasa. Unde tatăl său pregătise un monument funerar al familiei. Cu o frumoasă naiadă, diafană și melancolică precum romantica domniță Dash. Susținută de patru alte nimfe trist meditând la deșertăciunile vieții. Pios și smerit, Grigore își va odihni tulburata existență în cimitirul Mănăstirii Agapia. Ocrotit de măicuțe și de pacea chiliilor lor.
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9
Sursa foto 10
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
