Cum s-au născut spitalele Iașului de altădată?
Epitropia Spiridoniei
Cum arăta, oare, sistemul de sănătate înainte vreme? Cum arătau spitalele Iașului și ale Moldovei de altădată? Exista un Minister al Sănătății cu un Ministru numit în fruntea lui de puterea politică? Exista un DSP care să implementeze în teritoriu politicile de sănătate ale acelui Minister? Exista un sistem de asigurări sociale? Iată un lung șir de întrebări. Nu doar curioase, ci care mă preocupă astăzi mai mult decât oricând, în condițiile în care discuțiile despre sistemul actual de sănătate converg toate către o imagine negativă, hrăpareță, cum ar spune cronicarul, lipsită de orice etică, dar mai ales de grijă și respect pentru comunitate. Și fără generozitate și altruism…
De aceea, povestea de azi va fi despre generozitate și altruism
Sunt sigură că mulți ați auzit de Epitropia Spiridoniei. Nu știu, însă, dacă v-ați și oprit asupra cuvântului spre a înțelege ce acoperea această noțiune nu doar religioasă, cum ușor ne-am putea imagina, ci și extrem de pragmatică. Epitropia era, cu vreun secol și jumătate în urmă, echivalentul de azi al unui Consiliu de Administrație. Format din epitropi, adică din oameni cu un statut moral ireproșabil în comunitatea lor, acest Consiliu se angaja, în fața lui Dumnezeu, să gestioneze cu bună credință bunurile și afacerile unei instituții publice. În cazul nostru ale Spiridoniei. Numele multora dintre acești epitropi le găsiți pe clădirea de la Bulevardul Independenței colț cu Piața Națiunilor. Nu știu dacă le-ați și remarcat vreodată.
Epitropia Spiridoniei – un exemplu de generozitate și altruism colectiv
A gestiona o avere înseamnă mai întâi să o ai, să o fi primit în grijă. De unde dar atunci veneau toate bunurile Epitropiei ieșene ? Oh, Doamne, să nu vă-nchipuiți că de la stat, de la împărăție, de la un ”decident”.
Bogăția Spiridoniei venea exclusiv din donații private. Căci acei gestionari responsabili și exigenți pe nume epitropi nu numai că dăruiau comunității din averea lor. Dar duceau, în plus, tratative intense cu familii la fel de înstărite ca ale lor pentru a le determina să contribuie, și ele, întru îmbunătățirea stării de sănătate a ieșenilor. Aceasta era o mândrie locală – să știi că ai fost demn de a apărea pe o listă a onoarei de a fi donator. Toate aceste contribuții erau, după aceea, investite cu grijă, astfel încât să devină profitabile pentru instituție și, implicit, pentru oameni, beneficiari ai serviciilor spitalicești pe care comunitatea li le punea la dispoziție.
Nu ni se spune nicăieri că acești gestionari s-ar fi gândit, mai înainte de toate, la cum ar fi putut ei înșiși trage vreun folos de pe urma poziției lor privilegiate. Un singur avantaj, tot pentru comunitate – veniturile Epitropiei nu erau impozitate. Așa că, deși probabil trebuie că existau și excepții, căci oamenii nu sunt toți la fel, eu sunt convinsă că epitropii nu cereau nimic în schimb. Nu așteptau să li se întoarcă vreun profit oarecare. Nu așteptau nici măcar să li se mulțumească. Erau liniștiți în conștiința lor și cred că mândri de a-și putea sluji semenii pe măsura puterilor lor vremelnice.
După modelul celor cu stare și dintr-un sentiment de solidaritate, până și oamenii modești contribuiau cu cât puteau la bunul mers al Epitropiei lor. Un sistem interesant de asigurări de sănătate, la care nimeni nu era obligat, dar la care multă lume cotiza din pură umanitate.
Averea Epitropiei Spiridoniei
64.000 ha de teren arabil, 23.000 ha de pădure, heleștee cu pești, case, afaceri. La un moment dat, în portofoliul Spiridoniei figura până și stațiunea balneo-climaterică Slănic Moldova. Veniturile acestui colosal patrimoniu erau folosite pentru întreținerea și dezvoltarea spitalelor Iașului și Moldovei – 840 paturi de spital. Pentru asigurarea salariilor a peste 1.400 de angajați, precum și pentru acordarea de pensii, ajutoare sociale, medicamente și tot ce era necesar întru buna funcționare a întregului capital și, mai ales, a sistemului de sănătate publică pe care acesta îl susținea.
Institutul Gregorian sau Orfanotrofionul – un exemplu de generozitate și altruism personal
Un alt exemplu despre cum erau spitalele Iașului de altădată este Institutul Gregorian, adică maternitatea Cuza-Vodă de azi. Cine mai știe că primul și cel mai vechi corp de clădire al acestei vestite ”fabrici de copii” nu era nimic altceva decât casa, e drept mai corect ar fi să spunem palatul familiei ultimului domnitor al Moldovei de dinaintea unirii din 1859 – Grigore Alexandru Ghica?
Iată ce scria secretarul particular al domnitorului, francezul Edouard Grenier: ”La 50 de ani era un bărbat de toată frumusețea, înalt, puternic, cu umerii largi, […] cu mâini minunate, […], ochi blânzi și pătrunzători, […] în totul, un grand air…” Un grand air de generozitate și de umanitate. Căci Grigore Alexandru Ghica este cel care va aboli robia țiganilor în Moldova. Și cel care va acorda cea mai mare importanță atenuării unui fenomen trist și foarte des întâlnit în țara sa – lipsa de prevenție în chestiunile sexuale și, pe cale de consecință, nenumărații copii abandonați de mame prea tinere și prea sărace pentru a putea avea grijă de ei.
Un Palat pentru un Institut
În acest scop nobil, Grigore al V-lea pune la dispoziția comunității casa părintească din Ulița Goliei. O casă cu etaj, elegantă și plină de istorie, cu boltă pentru trăsuri. Și o transformă în ceea ce imediat s-a numit în urbe Institutul Gregorian. Mai mult decât atât, cere insistent ca cel care avea să administreze și organizeze acest spital pentru nașteri, copii, orfani și mame să fie nimeni altul decât Anastasie Fătu. Unul dintre cei mai devotați medici ai Iașului, iubitor de viață – de flori și copii, cu nume predestinat.
Grigore Alexandru Ghica al V-lea 
Institutul Gregorian 
Doctor Anastasie Fătu
Grigore Ghica nu a cerut nimic pentru această ctitorie. Nimic altceva decât ca ferestrele institutului, numit și Orfanotrofionul, să aibă ferești turnante. Așa cum văzuse el la Veneția, la biserica-orfelinat Santa Maria della Pietà, în care Vivaldi trăise, compusese și-i învățase muzică pe orfani. Ferești cu un legănaș inclus, în care mamele își puteau părăsi copiii înainte de a le învârti spre interior. Cu sufletul ceva mai alinat că ploaia sau vântul nu vor izbuti să tulbure somnul nevinovat al îngerilor.
Sub tutela lui Anastasie Fătu, în clădirea Institutului Gregorian avea în cele din urmă să funcționeze, după cum ne spune istoricul Sorin Iftimi, și „o școală de moașe, cu paturi pentru femei născătoare, o clinică ambulatorie pentru copiii bolnavi, precum și un institut pentru vaccinarea pruncilor”. Noul așezământ se afla și el sub tutela Epitropiei Spiridoniei.
Elena Cuza – exemplu de generozitate și altruism
Feminin și luminos, cel mai generos exemplu de iubire pentru semeni și buna lor stare rămâne Doamna Elena Cuza. Din păcate, donațiile, contribuțiile și eforturile sale pentru așezămintele de sănătate publică și de educație nu sunt îndeajuns de bine cunoscute. Și aceasta pentru că era ”întruchiparea bunătăţii, generozitatea simplă și blândă, care făcea binele fără ostentaţie și care nu profita de înalta sa poziţie decât pentru a-i ajuta pe cei în suferinţă”. Așa scria jurnalistul francez stabilit la București, Ulysse de Marsillac.
La Iași, mult după ce nu mai era prima Doamnă a Principatelor Unite, în 1880, Elena Cuza avea să înființeze, într-un imobil cumpărat de fratele ei, Constantin Rosetti (imobil de patrimoniu, aflat astăzi în curtea Institutului Regional de Oncologie), spitalul pentru copii ”Caritatea”. De aceea, în fântâna din parcul spitalului, un îngeraș se scaldă vesel și senin. Pornind de la ”Caritatea”, un alt generos ieșean, Leon Ghelerter sau Moș Lu, avea să organizeze primul spital modern de copii din Iași.
Copii într-un tur City ID – la îngerii Elenei Cuza… … și apoi, la fântâna cu înger din vechiul spital ”Caritatea”
Crezul unui medic plin de generozitate și de altruism
”Medicina viitorului – când această știință și artă vor fi puse în întregime în folosul omenirii și nu numai al claselor cu mijloace largi de îngrijire – va însemna, odată cu revenirea la sinteza tuturor specialităților, sub oblăduirea practicianului cunoscător al constituției, familiei și modului de viață al bolnavului, și o medicină de prevenire și cu deosebire socială.” Acesta era crezul de nezdruncinat al lui Leon Ghelerter, creatorul Fundației, apoi al spitalului și policlinicii atât de adevărat numite ”Inimă pentru oameni”.
”Spre deosebire de mine, care sunt un mâzgălitor de hârtie, doctorul Ghelerter era un uriaș capabil să zguduie inimile. Am trăit în preajma lui ani de zile și-i cunosc întreaga activitate. Leon Ghelerter a fost fratele iubit al celor asupriți, cărora le insufla curaj, spre a privi spre vremuri mai bune.” Gala Galaction
În vremurile acestea tulburi, individualismul și lăcomia par că mătură totul în calea lor. Tocmai de aceea, poate că administratorii din sistemul de sănătate ar trebui, măcar din când în când, să se aplece asupra unor astfel de exemple de Oameni. Oameni pentru care comunitatea și binele public au fost cu mult mai importante decât deșartele câștiguri pe care moartea le risipește dintr-o lovitură de aripă. Istoria, însă, nu i-a uitat.
De decidenții de azi cine-și va mai aduce aminte?
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Surse fotografii:
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Fotografii 6-7 – imagini personale
Sursa foto 8
