Atunci când, în 1938, Bunicul cumpăra pământul din Copou pe care avea de gând să clădească o casă familială trainică, acesta era încă la țară. Pe Șoseaua Breazului. Cu vecini de seamă, precum coloneii Sturdza sau Manole. Proprietari de vii și pământ înverzit de livezi. Pentru ca să-l situeze în imaginația familiei, Bunicul dădea mereu două puncte de reper. Am cumpărat parcela chiar de lângă…
Fântâna Fetelor. Cea în jurul căreia se povestea că, pline de nădejdi, copilele Iașului se adunau pentru a-și etala, într-o horă a bunătățurilor, toate talentele lor gospodărești. O horă al cărei cerc încă și mai mare era al flăcăilor călăreți sau pedestrași care se înfruptau din acele trufandale. Zâmbind cu subînțeles, șoptind anumite vorbe magice sau atingând ușor mâna celei care le făcuse ca nimeni alta.
Așa se explică de ce, în bazinul care marchează ultimul rond din Copoul de azi, dau roată, încă din 1965, trei fete. Sculptate de Vasile Condurache și Vladimir Florea, ele amintesc de târgul fetelor de altădată. Atât de vestit, încât până și Regina Maria cu fiicele sale l-au onorat. În timpul celor doi ani de refugiu la Iași.
Al doilea reper al Bunicului era mai puțin limpede pentru copiii lui, dar părea înfipt adânc în imaginarul colectiv. Era Grădina Aleilor. De la Fântână în jos. O Grădină care făcuse, cândva, din Copou un adevărat Bois de Boulogne.
Copou – Grădina Aleilor, proiectul unui domnitor
Pe la 1851-1852, pe pământurile de dincolo de Bariera Poștelor, situată, pe atunci, în dreptul Parcului de azi cu Teiul lui magic, pământuri arendate inițial de oraș de la Mănăstirea Trei Ierarhi, avea să apară proiectul creării unui parc public. Unul adevărat, nu doar o grădină, asemănător întru totul marilor parcuri europene. Inițiatorul lui era Domnul Moldovei, Grigore Ghica-Vodă al IV-lea. Care a purces mai întâi la alinierea drumului mare și la delimitarea spațiului verde, după un plan interesant și bine pus la punct.
Astfel, primul lucru de care edilii s-au apucat a fost drumul trăsurilor, care mergea până la Fântâna Fetelor, și care, pe lângă aliniere, avea nevoie de două ronduri mari. În care caii să se poată adăpa, pentru a urca, apoi, ușor la deal. De o parte și de cealaltă a acestei căi principale, domnitorul a hotărât, apoi, crearea a două alei largi. Paralele cu drumul trăsurilor, una era pentru drumeții doritori de o plimbare în aer liber. Cealaltă pentru călăreți. Nici pedestrași, nici călăreți neavând voie să folosească aleile care nu le erau destinate. Grădina Aleilor!
Aceasta ne deslușeșete nouă, celor de azi, de ce avem în Copou două Alei – stânga și dreapta. Care poartă, derutant, același nume: Grigore Ghica-Vodă, întemeietorul lor.
Copou – Grădina Aleilor, un Paradis plantat de om
Între aceste trei artere paralele, trebuia să existe verdeață cât mai multă. Copaci fel și chip, dar și ronduri de flori, asemeni unor broderii. Întru această imensă aventură, Grigore Ghica-Vodă și-a luat, atunci, drept grădinar un anume W. Rach, ale cărui cunoștințe de peisagist fuseseră dobândite la Viena. Cea dintâi misiune a lui a fost de a alege și comanda soiurile de copaci pe care le considera cele mai spectaculoase pentru a da frumusețe și umbră răcoroasă noii Grădini a Aleilor. Necesarul lui Rach a fost copleșitor. 5.629 de pari de stejar, 235 de care de spini și 496 de care de nuiele pentru îngrădirea Grădinii. Dar mai ales 1.200 de copaci mari și 17.000 de copaci mici. Platani, ulmi, forsiția, salcâmi, cireși, frasini, călini, sângeri, carpeni, paltini, iasomii, arțari și… tei. O întreagă colecție dendrologică.
Aceasta ne arată nouă că ceea ce astăzi formează frumoasele spații verzi dintre aleile Grigore Ghica-Vodă nu sunt urme ale unui străvechi codru al Copoului. Ci pur și simplu voința creatoare a câtorva spirite progresiste. Care s-au întâlnit în mod fericit pentru a izvodi un Paradis al omului pe pământ.
Copou – Grădina Aleilor, un Bois de Boulogne greu de întreținut
La 1871, noii grădinari ai orașului, care devenise, între timp, proprietar al pământurilor secularizate din Copou, aveau de întreținut un întreg univers. Două alei paralele cu drumul mare, de 1.140 de metri fiecare. Două alei rotunde, reprezentând împreună 1.140 de metri. Și două alei inglese, de câte 1.458 de metri fiecare, numite la vremea aceea mall, termen al unei limbi engleze vechi, care se traducea prin promenadă umbrită. Ca în Saint James Park din Londra. O muncă enormă, însoțită de dorința de a face locurile cât mai agreabile omului – cu bănci, felinare, fânare pentru cai. O muncă pe care, însă, edilii nu au putut-o cu adevărat susține. Ceea ce face că locurile rămân pentru multă vreme sărăcăcioase și prăfuite. Puțin cam ca în textul ce urmează:
”Nimic nu este mai straniu, mai ciudat și, în același timp, mai poetic ca priveliștea ulițelor… pe care treci… Orașul este prost întreținut, drumurile sunt de neumblat… Felinare cu o lumină lugubră, șovăielnică, gata să-și dea sufletul, se leagănă jalnic ici și colo și vestesc pe trecător de prăpastia ce i se deschide sub picioare numai după ce a căzut în ea.” (Gheorghe Crutzescu – Podul Mogoșoaiei)
Dar lumii ce îi pasă? La Copou, birjar!
Grădinile Aleilor devin, în schimb, spațiul privilegiat și ferit de ochii lumii al duelgiilor. Ceva mai sus de Fântâna Fetelor, adică pe locul de azi al Universității de Științe ale Vieții. Și, oricum ar fi fost, locul preferat al ieșenilor pentru a se delecta cu muzica celor două fanfare de la Fântâna Fetelor. Sau cu muzica lăutarilor. De pildă, a lui Moș Spiridon, ultimul bard al Iașului, după cum povestește Rudolf Suțu. ”Violonist rătăcitor”, care, la 80 de ani bătuți, cânta la unul din ronds-points ”până ce ochii i se umezeau de lacrimi”. După aceea, puteai continua liniștit până la Grădina lui Pester. Celebrul profesor fierar de la Școala de Arte și Meserii a lui Hodocin, cârciumar în timpul lui liber.
Dacă erai școlar în vacanță, atunci veselia cea mai mare era, pe lângă furatul florilor, întâlnirea în Grădinile Aleilor cu ”un bătrân mititel”, ”cu poalele surtucului…, pe care sfertul de veac a pus atâtea pete” și care ”își făcea vilegiatura la rondul al doilea de la Copou, culcat în iarbă, așteptând birjele cu boerii care îi dădeau câțiva gologani.” (Rudolf Suțu, Iașii de odinioară) Habar n-aveam cine era, atât de des în gura mamei, Moșu‘ Cuti – ”Uită-te la tine, Sorină, ești toată numai o pată, parcă ești Moșu‘ Cuti!”, ”Ce-i cu nefericitu ăsta de telal, de la o zi la alta seamănă tot mai mult cu Moșu‘ Cuti!” ”Doamne ferește să ajungem ca Moșu‘ Cuti!” Acum știu că acesta era personajul intrat în imaginarul colectiv cu un nume care rămâne în continuare un mister.
Grădina Aleilor – un bulevard al teilor, Unter den Linden al Iașului
După Primul Război Mondial, multe dintre terenurile Grădinii Aleilor din Copou, devenite cu mult prea costisitor de întreținut, aveau să intre în proprietatea unor ofițeri de carieră sau intelectuali ai Iașului. Astfel, peisajul s-a metamorfozat, iar cele două alei paralele, numite Grigore Ghica-Vodă, s-au preschimbat în străzi care deservesc un cartier rezidențial dintotdeauna rafinat, cu minunate case la care, în copilărie, visam cu ochii deshiși, în vreme ce Mama plângea casa Bunicului, pierdută. Încă și mai târziu, în 1938, o altă parte a Grădinii a devenit Parcul Expoziției, gândite să fie, în foarte mic și provincial, echivalentul uriașelor Expoziții universale, foarte la modă. În sfârșit, o ultimă bucată a devenit o arenă a sporturilor. A fotbalului în primul rând, pe care noi o cunoaștem astăzi drept Stadionul Emil Alexandrescu.
Astfel, cum, la propunerea unui grădinar francez, cu nume binecuvântat – Pierre Dieudonné, încă de pe la 1866 mult din acest spațiu astăzi reconfigurat fusese replantat dominant cu tei, Bulevardul Copou, astăzi Carol, a devenit, încetul cu încetul, un frumos Unter den Linden ca la Berlin. Dobândindu-și celebritatea de cel mai frumos bulevard în pantă al României.
Trebuie să-i mulțumesc pentru povestea extraordinară a acestui Bulevard pe care întotdeauna l-am luat ca atare, fără să mă gândesc la care i-a fost evoluția de-a lungul secolelor, fără să mă întreb de ce unele lucruri sunt într-un fel și nu altfel, Domnului Mircea Ciubotaru. Și cărții sale extrem de interesante – Grădini, piețe, case și locuri, apărute la Editura Doxologia.
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
