Ideea de magazin universal… ce invenție!
Țin minte că, pe la 13 ani, tot cotrobăind prin biblioteca părinților mei după o lectură de vacanță, am fost atrasă de un titlu despre care azi am spune că era catchy. La Paradisul femeilor! Wow! Avea drept autor un anume Émile Zola – aveam să aflu mai târziu ce era cu naturalismul lui, iar tata, încântat la culme de curiozitatea mea, mi-a sporit-o spunându-mi că, în franceză, cartea se numea Au Bonheur des Dames. Ah, asta da lectură – chiar dacă erau două volume, în BPT (pentru cei foarte tineri – Biblioteca pentru toți), scrise mărunt, deci cam mult, trebuia totuși să încerc. Era prea incitant, azi am zice awesome, cool. Și cum s-ar fi putut altfel, de vreme ce era un roman despre cumpărături, magazine și femei shopping addicted!
La Paradisul femeilor
Într-adevăr… ce descoperire… ce încântare… primul magazin universal din lume – imaginat de un antreprenor genial: Octave Mouret. Două etaje de minunății doar pentru femei, fântâni înmiresmate prin care curge parfum; dantele, taftale și organza care se prăvălesc în valuri; rafturi gemând de tentații; sirene care te încântă cu o răbdare dumnezeiască și din mâinile cărora nu poți scăpa decât cu buzunarele goale, și totuși fericit. Chiar Paradisul pe pământ. Culori, arome, murmure de uimire sau de extaz. Așa am aflat eu prima oară în viața mea ce este acela un adevărat magazin universal – Galeries Lafayette sau La Samaritaine sau Bon Marché sau Harrods sau Fortnum and Mason…
La Paradisul femeilor ? Unde ?
După care am ieșit din carte și m-am trezit brusc din visare. Magazinele din jurul meu erau… obișnuite, banale, e drept că încă mai aveau produse, dar sinestezia lor era imposibil de deslușit. Multe dintre ele miroseau, dimpotrivă, a terebentină, căci aveau podele întunecate de lemn. Așa era vestitul magazin Iașul, de pe locul Casei Cărții de azi… Și apoi cele mai multe erau mici, înghesuite, întunecate, nu împroșcau lumină, nu emanau miresme, nu te îmbiau să rămâi în căușul lor călduț. Galeries Lafayette… nici pe departe… deși…
Să nu fim nedrepți și să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului. Prin anii `70, viața în țărișoara noastră socialist multilateral dezvoltată nu era chiar așa cum aveam s-o văd în adolescență, degradându-se an după an. Țineți minte ce vă povesteam despre La Varice – la vremea aceea încă mai exista cafea!!!!
Primul magazin universal din Iași – Moldova
Așa că trebuie să fiu corectă și să vă povestesc o amintire de prin 1970. Aveam vreo 8 sau 9 ani. Într-o după-amiază care avea să mi se întipărească în minte ca una de neuitat, Mama mi-a spus șăgalnic că are a mă duce într-o plimbare ex-cep-țio-nală. S-ar putea chiar să te întorci acasă cu niscai comori, Sorina, dar hai să ne pornim și-apoi om mai vedea noi ! Cât mister!
Și-am luat-o noi pe jos, nu de alta, dar așteptarea plăcerilor trebuie prelungită… Pe dealul Palatului, partea de vizavi de Tribunalul cu coasta în turnul-închisoare, în care eram convinsă că sunt întemnițați răufăcătorii dovediți. Nu treceam nici picurată cu ceară pe partea aceea, niciodată… Când, dintr-odată, mi se deschide în fața ochilor un cub pe care jur că nu-l mai văzusem niciodată, unul mare, mare de tot, cu niște solzi pe el și, în vârf, cu un M încoronat. Doamne, ce să fie această apariție în lumea de obicei foarte statornică a orașului meu?
Au Bonheur des enfants…
Am grăbit pasul, trăgând-o eu pe Mama, nu Mama pe mine, cum se întâmpla de obicei. Și, când am intrat, am muțit și am mai rămas și cu ochii și cu gura căscate până ce am primit un impuls matern binevenit, însoțit de o șoaptă ademenitoare – Suntem în paradisul cumpărăturilor, Sorina! În paradisul cumpărăturilor, ai dreptate! Dar sper că nu te-ai făcut stană de piatră taman acum! Căci ia numai de te uită: creioane Hardmuth colorate, săndăluțe albe cu un toculeț cochet numai bune pentru tine, ochelari de soare cu inimioare, bomboaneeeee, PEZ, cine-a mai văzut așa ceva? Cum să nu știți ce sunt PEZ? Niște personaje de plastic haioase, din desenele animate ale lui Disney, prevăzute cu o tăviță în interior, care, trasă, îți eliberează o bombonică albă, crocantă și foarte foarte parfumată…
… și nu numai
Dar ce lumini, ce spațiu, câte etaje – pentru doamne, pentru domni, pentru copii, pentru casele lor. Câte insule printre care alunecam ca pe un patinoar, și muzică ce se revărsa din ceruri, și doamne zâmbitoare pline de vino-ncoa. Așa arată paradisul cumpărăturilor? Primul magazin universal din orașul meu? Și al doilea din țară, după Unirea din București? Am ieșit năucă, și eu și Mama încărcate ca niciodată cu muuuulte cumpărături frumos așezate în pungi elegante, cum nu mai văzusem niciodată, imprimate cu același M încoronat de pe fațadă! Abia așteptam să ajungem acasă, la tata cel ne-curios – oare cum de rezistase să nu vină cu noi?
Au Bonheur des Dames… Nu, Iașul nu avea nevoie de un paradis pe hârtie, Zola și romanul său puteau să aștepte răbdători în raftul lor de bibliotecă…
Magazine, magazine… Ce-a mai urmat?
Așa a apărut moda magazinelor universale în Iași. O modă care, însă, s-a devalorizat, odată cu înaintarea noastră pe calea cică luminoasă a comunismului himeric, și a căzut în fundătura kitsch-ului și a derizoriului. Astfel, la un moment dat, Moldovei avea să i se alăture Hala Centrală, construcție cu un nume nefericit, dar menit să înlocuiască în memoria colectivă adevăratele hale, metalice, construite de Eiffel, cu mirosul lor de fructe ale pământului și de pește. O Hală, însă, cu totul diferită. Un nou magazin universal, cu standuri mici, înghesuite într-un spațiu atotcuprinzător, cu mărfuri din ce în ce mai puține și mai sărmane, imagine emblematică a nefericiților ani `80.
Asta până când, în plin centru civic – cum i se spunea cu mândrie comunistă înainte de `89 cartierului apărut de-a lungul liniei de tramvai de pe vechea Uliță a Sfintei Vineri, astăzi bulevardul Anastasie Panu, au apărut, în primii ani ai deceniului `90, două concurente post-revoluționare. Numite RCStar – ca într-un film stelar de George Lukas – și Galeriile Iulius – probabil în amintirea lui Caesar – aveau pretenția de a fi două magazine ”cosmopolite”, pline de mărfurile unui comerț itinerant, turcesc de cele mai multe ori.
Magazine, magazine… sau mall-uri
Astăzi, conceptul de magazin universal s-a emancipat, s-a occidentalizat, s-a făcut, cu alte cuvinte, cu adevărat cosmopolit. A devenit Mall, cuvânt englezesc vechi din 1737, însemnând “promenadă umbrită“, al cărei prototip larg deschis și folosit pentru a juca pall-mall era cel din londonezul St. James Park. În Iași, Mall a devenit noul prototip de magazin universal, acesta rămînînd, sărmanul, doar o realitate a comerțului sătesc. Mall din colecția Iulius Mall… O cunoștință cu vechi galerii, transformată, însă, între timp, într-o vastă dinastie Iulius, cu descendenți peste tot în țară.
De nerecunoscut în straiele sale noi puțin cam futuriste și extrem de albastre, Iulius Mall, primul membru al dinastiei, a crescut și s-a metamorfozat în Palas, nu știu dacă și Athena… oricum, într-unul dintre spațiile cele mai înverzite, mai luminoase și umbroase în același timp, unul dintre cele mai jucăușe și versatile într-un Iași lipsit multă vreme de verdeață. Iar, dacă, în mijlocul locului de destindere, avem și cum ne ostoi pofta irepresibilă de shopping, why not, căci cine nu-și dorește să se simtă răsfățat, desfătat, îndulcit, respectat și, într-un anume fel, iubit. Așa că Palas rules.
Trei magazine palasiene în fața cărora nu pot rezista
Paradisul cărților, discurilor, jocurilor, albumelor, ghidurilor de călătorie, micilor amănunte de decor sau de papetărie care întotdeauna îmi trebuie, chiar dacă prin buzunare suflă vântul. Copiii aceia minunați și cu o răbdare de înger, de la care ceea ce iubesc cel mai tare e zâmbetul luminos.
Beautik
Doamne, să nu mă lăsați să intru în acest paradis. Nu neapărat pentru că răsfățul aici e ruinător, ci pentru că Beautik are un parfum de care eu sunt dependentă – unul cu miros de vată de zahăr ars, de copilărie și de năstrușnicie. Când sunt tristă, sau am o treabă tare grea de făcut, un puf aromat și toată lumea mi se umple de soare. Ah, și tot acolo aflu, pentru tururile mele despre Domnițe sau despre Regina noastră Maria, parfumul ei marca Houbigant – Mon Boudoir, cu care doamnele de la Beautik îmi parfumează cartonașele cu generozitate.
Pandora
Paradisul Pandorei, în sfârșit, cutiile ei din care speranța iese ultima – cea care îmi spune că, dacă azi nu pot să-mi îmbogățesc colecția, se va fi găsind cineva s-o facă pentru mine. Nu vreau să spun cine, deși cred că vă imaginați la cine mă gândesc…
Măi, Sorină, dragi ți-s aste magazine?! Dragi! Dar tu lor? Și ele mie!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Surse fotografii:
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3,5
Sursa foto 4
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9
Sursa foto 10
