Taking too long? Close loading screen.

Casele orașului, sufletul lui

Casele orașului, ferestre …

Deseori, trăind în ritmul trepidant al vieții noastre zilnice, uităm să mai ridicăm privirea de la vârful pantofilor care ne duc, grăbiți, către treburile noastre, grijile noastre, responsabilitățile noastre, tristețile noastre. Uităm că orașul are un suflet, și că acesta e alcătuit din molecule care, în principiu, ar trebui să formeze împreună un atom, un compus sau un element care să îngăduie viața. Casele orașului…

Casele orașului, cu ochii lor ferestre, care strălucesc în soare, atunci când nu-și închid pleoapele de bătrânețe, de suferință, de singurătate, de moarte. Că sunt tinere și puternice sau vetuste și bolnave, oricum, de cele mai multe ori, noi nu le mai vedem. Puncte de reper aparent imuabile ale geografiei noastre intime, piese de șah care devin subit active doar atunci când, în partida noastră cu orașul, un turn cade și e înlocuit de un pion.

Prietenii caselor orașului – edili luminați

Orașele nu sunt întotdeauna iubite așa cum trebuie. Ele fie sunt ciuntite și deformate de convingerea că trecutul e mai puțin interesant decât prezentul. Fie, încă și mai drastic, sunt insidios preschimbate în profunda lor identitate de credința că trecutul încurcă afirmarea prezentului.

Edili lipsiți de viziune, de imaginație, de rădăcini și de identitate, robi ai ideologiilor de tot felul aduc nefericire patrimoniului orașelor lor. Chiar și numai lăsându-l să piară de bătrânețe. Alții, însă, căci există și din aceștia, își prețuiesc comorile moștenite de la generații cu siguranță mult mai îndrăgostite de frumusețe decât noi. Și le iubesc, punându-le cu smerenie în lumina reflectoarelor.

Prietenii caselor orașului – suflete generoase

Eu, însă, cred că cei care sunt cel mai de admirat în salvarea sufletului orașelor lor nu sunt neapărat edilii, fie ei și luminați. Ei oricum, prin fișa postului lor, ar trebui să aibă această misiune în fruntea listei de priorități. Nu, admirabili sunt oamenii care, având resursele necesare, le pun în slujba frumosului comunitar, salvând casele orașului de la moarte. Oameni care-și investesc resursele proprii în cercetările preliminarii asupra identității caselor orașului pe care le adoptă, în lupta cu regulile de restaurare patrimonială, în angajarea costisitoare a acelor arhitecți acreditați și specializați în acest sens. Despre casele salvate de astfel de oameni aș vrea să vă povestesc mai departe…

Pasajul Principesa Maria, casă a orașului și a familiei profesor Nicoleta și Cătălin Turliuc

O plimbare prin Copou a fost dintotdeauna o plăcere – în trăsuri și cupele, călare sau pe jos, Bulevardul Carol s-a identificat cu lumea protipendadei, a luxului naturii în oraș, a eleganței și a veseliei. Găsești aici parcuri, case boierești încă întregi, clădiri impunătoare care dau greutate acestui Bois de Boulogne prea monden. Să uităm că azi găsești și blocuri comunistoide și că, din păcate, unii și alții încearcă să aducă în mijlocul acestui colț al orașului încă bogat în patrimoniu modernismul cel mai neadecvat.

Există, însă, în acest spațiu minunat o stradelă, aparent oarecare, numită, din dragoste pentru Regină, Pasajul Principesei Maria. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, aici se ascundeau unele dintre cele mai frumoase case ale orașului – Casele gemene ale lui Trolli și Scolari. Nu au nicio poveste extraordinară, nu a locuit nimeni de vază în ele, dar sunt încă una dintre urmele acelei sincronizări cu occidentul, pe care orașul pare a o fi dorit cu orice preț în deceniile 80-90 ale secolului trecut.

Trolli și Scolari

Sunt sigură că ați auzit, măcar din întâmplare, de acești doi constructori italieni ai lui Louis Blanc, arhitectul Universității – doi meșteri care, sătui probabil de academismul clădirii proiectate după modelul sorbonnard, se joacă și se destind construind două perechi de case, ceva mai sus de marele șantier, la umbra frumoasei grădini publice a lui Mihail Sturza.

Ați zice că sunteți la Paris, pe aleile care încercuiesc Parcul Monceau, nu-i așa? Și ați avea dreptate dacă bombardamentele care au devastat Copoul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi stricat armonia și echilibrul acestui ansamblu, punând la pământ prima clădire din stânga.

Ah, ce trist…

Reînvierea unei case a orașului

În ciuda acestei plombe cenușii și nepotrivite din imagine, celelalte trei clădiri au rămas miraculos în picioare. Iar una dintre ele, preafericită, a reînviat în adevăratul fast al vremilor de odinioară. Grație familiei Nicoleta și Cătălin Turliuc. S-a petrecut cu această casă a orașului ca și cu Frumoasa din pădurea adormită – a avut nevoie de o jumătate de secol de așteptare și de un prinț care s-o iubească cu adevărat pentru ca astăzi să se înalțe în soare mândră și luminoasă.

Că e frumoasă, cine n-ar putea vedea? Dar că e plină de minunății care așteaptă a fi descoperite în tot locul, acesta este gustul rafinat și aplecarea spre simboluri cu care proprietarii au înmulțit zestrea deja bogată a acestei case pe care nu mă satur s-o admir…

Casele orașului…

Casa Joseph Zoller, casă a orașului și a avocat Gianina Vera Poroșnicu

Recunosc că, plimbându-i des pe Bulevardul Doamnei Elena pe turiștii CityID, trebuie să fac apel la imaginația lor pentru a-i ajuta să nu vadă casele orașului din acest cartier, prea puțin atrăgătoare. Dar cea care strălucește cu atât mai mult în apropierea Maternității, fost Spital israelit, mă încântă și-mi bucură sufletul. Pentru că, da, casa Joseph Zoller este una dintre rarele case salvate în orașul Iași prin eforturi private. Ale unei doamne entuziaste. O doamnă avocat. Care a mers încă și mai departe în dorința de a împrieteni casa cu trecătorii care o admiră. Căci, în acorduri de muzică clasică, un info-chioșc instalat înțelept chiar lângă stația de autobuz le povestește despre familia Joseph Zoller, despre Ulița Albă și despre fabrica de ciocolată a industriașului evreu. Totul însoțit de imagini pline de sens.

S-o ascultăm pe doamna Poroșnicu povestind despre Joseph Zoller

„Pe scurt, Joseph Zoller a fost un evreu născut la Herța, lîngă Cernăuți, care s-a decis să-și facă un rost în capitala Moldovei. Fiind cofetar, dorința sa cea mai mare a  fost să-și construiască o fabrică de ciocolată. Așa că, în anul 1901, înregistrează la Camera de Comerț din Iași Fabrica de Bomboane „Joseph Zoller et Co”, care-și va găsi căminul definitiv pe Strada Elena Doamna. Concepând un proiect cu adevărat somptuos, Joseph Zoller își face aici un adevărat domeniu. Format din casa unde locuia, cu arhitectură neoclasică, din fabrica de ciocolată alipită casei, din grădina mare, plină de pomi fructiferi ale căror fructe le folosea pentru confecționarea pralinelor, și din fântâna impozantă, construită sub formă de cișmea. Tot acest domeniu era desăvârșit de gardul din fier forjat care mai poate fi admirat și astăzi.”

Zoller – un cosmopolit

”Prin Casa Zoller s-au perindat oaspeți importanți, mai ales în perioada refugiului din timpul Primului Război Mondial, când familia regală și înalți demnitari ai statului s-au mutat din Bucureștiul ocupat de trupele germane în capitala Moldovei. În casa industriașului de pe Elena Doamna a fost încartiruit, de pildă, marchizul Hubert de Belloy de Saint-Liénard, atașatul naval al Franței și șeful Misiunii Franceze la Iași. Apropiat al Reginei Maria, aceasta venea des în vizită la familia Zoller.” (Ca și bunul prieten al amiralului, Matila C. Ghyka, despre care povesteam acum ceva timp.)

Moartea unei case a orașului

”Cu mult înainte de urgia Pogromului din 1941 și de hăituirea evreilor din cartierul său, Joseph Zoller moare în 1924, din cauza unei leucemii galopante. În urma sa, familia se zbate pentru a-i păstra munca de o viață. În 1937, însă, ea se vede nevoită să vândă casa cu toate acareturile ei. Ceea ce a însemnat și sfârșitul epocii sale de glorie. Singurul lucru care mai conta era viața – Adela, Elsa Zoller, fiica familiei, și soțul acesteia sunt unii dintre fericiții supraviețuitori ai Pogromului de la Iași.”

Mormântul lui Joseph Zoller, regăsit și salvat de uitare ca și casa, de aceeași Doamnă generoasă

Neglijată în vremurile aspre ale comunismului și în stare gravă de degradare, Casa Joseph Zoller, o altă Frumoasă din pădurea adormită, își găsește, însă, și ea, peste ani, salvatorul din povești.

Casa Zoller înainte de restaurare și după, conform planurilor arhitecților

Reînvierea unei case a orașului

În anul 2010, eu, Gianina Vera Poroșnicu, am recuperat monumentul istoric și am început procesul de restaurare. Am ales să colaborez cu arhitecții specializați pe restaurarea monumentelor istorice care s-au ocupat și de Palatul Culturii. Timp de trei ani, grație muncii lor, Casa Zoller a fost supusă unei transformări radicale care i-a redat, în cele din urmă, toată splendoarea trecută. „Palatul Alb” de pe Strada Elena Doamna e o bijuterie. Albul-crem al fațadei, aflat în contrast cu gardul negru, din fier forjat. Pavajul care îmbină piatra albă cu piatra cubică ce accentuează geometria arhitecturii neoclasice. Marchiza din fier forjat care tronează la intrare. Toate vorbesc despre bunul gust și rafinamentul unor oameni pentru care casa și locul de muncă trebuia să fie, mai înainte de toate, frumoase.

Casele orașului…

Cum aș putea încheia altfel decât mulțumind generozității acestor oameni, cu speranța ca exemplul lor să fie molipsitor și aducător de viață caselor orașului… Oricum, Joseph Zoller, de acolo, din lumea de dincolo de neguri, le mulțumește fericit, în numele tuturor stăpânilor caselor orașului, dăruindu-le cele mai dulci bomboane ale fabricii cerului…

Bomboanele Joseph Zoller

Vezi și restul poveștilor

Surse fotografii:

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6, 7, 8
Sursa foto 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16 – din arhiva personală
Sursa foto 17, 18, 19, 20, 21, 23, 24
Sursa foto 22
Sursa foto 25
Sursa foto 26

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.