Cafea şi cafegii la Iaşi

martie 4, 2021

Cafea în Iași… cafeaua cea de toate zilele

Nu m-am putut niciodată pune la scris fără buchetul parfumat al ceşcuţei mele de cafea alături. Amăreala neagră îmi burzuluieşte toate conexiunile neuronale şi mă lasă, la capătul drumului, plină de o energie albă. Bună. Caldă. De care nu mă voi putea niciodată lipsi.

Povestea cafelei mele cea de toate zilele are nenumărate avataruri. Acea cafea din ceşcuţa de porţelan transparent a bunicii, aşezată, ca un premiu solitar, în mijlocul horbotei impecabile a unui şervet pe tablaua de argint cu toarte. Cafeaua de la sfârşitul festinurilor toropitoare, gata să te trezească pentru o nouă încercare, dulce de-astă dată. Cafeaua de pe masa de lucru a tatii, sub lumina credincioasă a „călugăriţei”, lampa lui de veghe, alături de scrumiera altfel parfumată. Cafeaua fulgerătoare şi trăsnitoare din filigelele turceşti sau din ceşcuţele de expresso italian, înşurubată în nisipul de la Ada-Kaleh sau sub afişul seducător cu George Clooney. Cafeaua din cabinetul de franceză de la Colegiul Eminescu din Iași, cu gust de prietenie şi solidaritate sub flamura pasiunii amare, a francofiliei şi a muncii care cere răsplată. Dar mai ales cafeaua din degetarul numit Violeta, cu care tata m-a iniţiat, la 17 ani, în lungul drum al cafelei către dependenţă.

Cafea, însă, fără cafegii nu există, pentru că un cafegiu bun e o Şeherazadă care spune o poveste

„Rodică dragă, nu mai este cafea ! Nu mergi tu la Arşag să iei vreo 200 de grame ?” Ah, Măgârdician, ce nume de poveste! Un armean pe care Mama îl vizita, până-n ’48, în căutarea celei mai înmiresmate cafele din Iaşi … Când intra în prăvălia lui plină de smochine, roşcove, fistic şi migdale, măsline şi tot felul de mirodenii, Măgârdici se însenina la vederea cozii împletite a Mamei, coroană pe creştetu-i blond. Era sensibil la frumuseţe şi mergea agale la măcinătoare, doar doar a mai adăsta puţin lumina asta asupra Muntelui Ararat, a cărui geografie nefericită îl strămutase pe Bulevardul Gh. Brătianu din Iaşi, rebotezat Gh. Dimitrov… 1948 – ultimul an, după care a venit naţionalizarea.

Cafea și cafegii la Iasi - Jassyro Specialty Coffee Shop

La varice tot cafea? Cafea fără cafegii la Iași!

„Diga, mai trecem puţin pe La varice?” Refrenul zilelor când mergeam cu Mama la cumpărături, o sărbătoare, mai ales dacă, după ce urcam scările ce mi se păreau uriaşe ale noii Pieţe a Unirii, ajungeam la superelegantul magazin Unic, plin de delicateţuri, dar, mai ales, puţin mai sus, la La Varice. Înăuntru nu mai era niciun cafegiu, niciun Arşag, şi totuşi, eram fascinată de măcinătoarele moderne și colorate, cu etichetele lor diferite – Columbia, Brazilia, Ecuador, Etiopia, Camerun – ce geografie exotică şi surâzătoare.

Eram sfătuită binevoitor să nu mai casc ochii atât de insistent la toţi actorii aceia care evoluau ca pe o scenă, cocoţaţi pe scaune ciudate şi aşezaţi la rând în vitrină – aplaudaţi, vă rog! Dar, Doamne, altceva mă făcea să mă rog de Mama să nu ocolim Varicele – era mirosul, senzualul miros al boabelor sfărâmate nemilos de colţii râşniţelor, stârnit mai întâi de zgomotul aprig al motoraşului, din ce în ce mai obosit şi mai dulce, odată ce cafeaua devenea pulbere de stele! Pe tot drumul înspre casă, adică o jumătate bună de ceas, mergeam cu pacheţelul înmiresmat sub nas, plutind, plutind…

Cafea şi cafegii în Iaşiul comunist? Ce glumă straşnică!

Şi, la un moment dat, chiar şi Doamnele din spatele râşniţelor copilăriei mele au dispărut, precum cafegiul tinereţii Mamei mele. Și au dispărut, apoi, de pe rafturile Falimentarelor oraşului, şi impersonalele pachete de cafea, şi cutiile de Ness. Ce invenţie năstruşnică şi ce abilităţi să freci instantul până devine gros ca o cremă şi, apoi, limpezit de apă, să devină spumos şi tare de ţi se ridică părul măciucă pe sau chiar în cap. Au fost înlocuite treptat şi pe furiş de cicoare (beurk), şi de nechezol (niaaaaaaut), nişte impostori insipizi a căror înşelăciune s-a metamorfozat, vezi Doamne, în grija pentru sănătatea şi bunăstarea poporului. Gata. Nu merită să mai batem moneda asta calpă. Daţi bătăi să vină-odată, fraţilor, democraţia scăldată-n valuri de cafea industrială hilizindu-se giumbuşlucaş de pe rafturile supermarketurilor!

Cafea şi cafegii la Iaşi – arome rafinate!

Într-o zi , însă, primesc o invitaţie insolită – hai la IFI (Institutul Francez Iași), la o degustare de cafea! Comment? IFI café? C’est quoi ça? Şi, evident, merg întins mânată de curiozitate, deşi balamalele mi-erau deja tratate din belşug cu pastile la vrac de cafea la „expresor”.

În sala mare Benjamin Fondane, un întreg instrumentar de amăruie tortură şi doi cafegii – tineri, frumoşi, cosmopoliţi, vorbind impecabil franceza şi pasionaţi de cafea. În jurul lor, câţiva aficionados, vibrând deja, cu papilele şi nasurile ascuţite. Dana şi Silviu (Coman, dacă vreţi să ştiţi tot) – ce pereche! Şi în viaţă şi în meserie! Şi ce meseriaşi!

După degustarea lor, nu am dormit două nopţi, dar am învăţat să beau cafea! Să recunosc cafea! Să mă-mbăt cu cafea! Nu mi se mai întâmplase din copilărie… doi Florescu ai Ieşilor!

Aşa că, în tururile pe care le facem cu CityID, deseori ne oprim la Jassyro, locul de pierzanie al Danei şi al lui Silviu, o mică grotă a lui Ali-Baba, cu nenumărate comori, cu tot felul de propuneri indecent de savuroase şi cu doi hoţi de suflete, doi fac-totum superbi şi luminoşi! Nu vreţi să ştiţi cum, în mijlocul oboselii unui tur CityID prin vechea noastră urbe, licoarea fierbinte suscită exclamaţiile de fericire ale turiştilor care, astfel, redobândesc energia de a merge mai departe!