Era odată, demult tare, o femeie care dăltuia povești. În tot felul de materii.
La început, lucra în zăpadă, fum sau nori, așa că poveștile ei erau doar temporare și efemere. Dispărute în doar câteva clipe, vizibile și lizibile doar pentru cei care treceau pe acolo în răgazul dintre momentul în care ea le închipuia și cel al dezintegrării lor, nu era un lucru care pe ea s-o supere prea tare. Pentru că aceasta nu îngăduia să adăști asupra amănuntelor sau imperfecțiunii acelor povești. Și apoi, ele nu durau îndeajuns de mult pentru a fi puse sub semnul întrebării, disecate, criticate, mai înainte de toate de către cea care le zămislise și, apoi, de către toți ceilalți. Erau. Și apoi, ca-ntr-un vis, nu mai erau. Multe dintre povești, de aceea, nici nu ajungeau să fie ascultate înainte de a nu mai fi. Doar dăltuitoarea lor și le mai amintea.
Povești și iar povești
Povești de dragoste pătimașă, strecurate printre picăturile de ploaie, care dispăreau odată cu furtuna.
Tragedii subtil ascunse în vinul din sticle, băut îngândurat, cu melancolie și multă brânză alături.
Basme cu zâne de nisip și scoici pe malul mării, încetul cu încetul trimise înapoi în larg de reflux.
Dăltuitoarea a sfârșit prin a se face cunoscută, atrăgând cu istoriile ei oameni care veneau să asiste ca la o reprezentație teatrală, în vreme ce surprinzătoarele povești se alcătuiau parcă anume pentru a se topi, fărâmița și risipi mai bine la prima adiere a vântului.
Ea lucra cu lumina, umbra, gheața, focul, ba chiar, într-o zi, a dăltuit o poveste în firele de păr culese de pe capul fiecărui spectator, pe care, mai apoi, le-a țesut pe toate împreună…
Erin Morgenstern – Marea fără stele
De fiecare dată când vă plimb prin Iașul acesta ca o carte plină de povești, sunt chiar dăltuitoarea lui Erin Morgenstern. Alcătuind scene efemere în fața ochilor voștri avizi să vadă, să-și închipuie, chiar dacă mintea, mai pe urmă, va da uitării. Dar sunt mai ales dăltuitoarea care vă mulțumește că îi îngăduiți să fure câte un fir de păr de la fiecare. Cu care să țeasă cea mai frumoasă poveste ce poate exista – aceea a prieteniei ce se naște în câteva ore de magie și de ieșire din realitatea imediată. Căci acesta este rostul poveștilor, nu-i așa? Să adune în jurul magiei lor și să reînvie magia care, de fapt, este urzeala indestructibilă a lumii!
CRĂCIUN MIRACULOS!
Crăciun luminat !
Sursa foto
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
