Florile pe care omul i le dăruiește Domnului sunt pe măsura puterilor și harului grădinarilor lor. Unele sunt semețe, altele sunt mărunțele și modeste. Unele sunt pline de orgoliul creatorului și vor să ridice capul deasupra tuturor. Altele sunt de o frumusețe stranie, a formelor sau culorilor. A strălucirilor. Iată de ce, astăzi, de Florii, vă dăruiesc un buchet alcătuit din cinci flori minunate, altfel alcătuite decât suratele lor. Flori pe care nu știu dacă le-ați remarcat în singularitatea lor. Dar care sunt una dintre frumusețile ascunse ale Iașului. 5 flori, 5 biserici altfel…
Prima dintre flori, cea mai mică… Biserica Albă
Prima dintre flori e cea mai măruntă și simplă. E albă și fără niciun fel de podoabe care să atragă privirile și stă cu lujerul ei verde îndreptat către înalt. E considerată cea mai mică biserică a Iașului, ascunsă multă vreme printre căsuțe necăjite. Acum uitată e pe un câmp desfundat și părăsit. Dar, așa, singurică în mijlocul pustiului, e cu atât mai frumoasă.
Ca în povestea cu Împăratul care, la un concurs al grădinarilor, e cât pe ce să-i taie capul florarului care-i aduce o singură floare. ”Îți bați joc de mine, zi, nemernicule?”, strigă Împăratul. Și-atunci, înțelept, acesta-l întreabă: ”Din ce flori era făcut buchetul ultimului grădinar pe care l-ați primit la picioarele Voastre, mai știți, Luminăția Voastră?” ”Nu, și ție ce-ți pasă?”, zice Împăratul. ”Dar florile din primul buchet care vi s-a înfățișat privirilor, le mai știți, Măria Ta?” ”Cum aș putea să știu, doar era primul într-o sută, nu?” ”Eu am fost al doilea care m-am înfățișat cu floarea mea. Oare ce floare să fi fost?” ”Era un trandafir alb, deschis în cele treizeci de petale ale sale….” ”Vedeți, Luminăția Voastră?”
Așa e și Biserica Albă din vechiul târg al Făinii, de pe Ulița Albă, închinată morarilor. Căutați-o pe strada de azi a Doamnei Elena Cuza… e cât un degetar, cea mai mică din Iași…
A doua dintre flori, cea mai înaltă… Biserica Spiridoniei
E cu neputință să nu o vezi, această floare frumoasă și atât de tristă. Dar care ține piept suferințelor celor care intră în melancolica-i grădină, din mijlocul Spitalului Spiridoniei. Câtă durere, câte lacrimi, câtă speranță și încredere în Dumnezeu, câte litanii nu rostește floarea aceasta preaiubită de oameni… De aceea, poate, e și cea mai înaltă, cu măreața ei cupolă îndreptată către ceruri, în încercarea de a îmbuna soarta sau de a deschide porțile văzduhului. Îngeri i se așază pe umăr, ca cel pe nume Ioan Cantacuzino, alinător de suferinți și luptător întru salvarea vieții oamenilor… Îngeri precum nenumărații epitropi care au grădinărit-o, în mijlocul bolniței asprului Sfânt Spiridon…
E floarea florilor, asemeni unui crin glorios… Cea mai înaltă biserică ortodoxă de rit nou din Iași…
A treia din buchet, cea aurită… Biserica Lipovenească
Nici pe ea nu se poate să nu o vezi. Mai ales atunci când astrul de foc e triumfător pe cer. Căci, învârtindu-se ca floarea soarelui, ea strălucește din toate petalele-i aurii. Și, aruncând scântei de jur împrejur, le spune, parcă, celorlalte flori că a adunat în athanorul său tot aurul alchimic. Transmutat în frumusețe. Frumusețea rugilor înălțate către cer, dar și a celor care se spun în întunericul lăuntric, unde stă și-așteaptă piatra filosofală. Câtă nepotrivire aparentă… Să sădești așa o floare pe malul bâhlit al unui râu năbădăios și urât mirositor. Dar oare nu are dreptate alchimistul când ne șoptește că cele mai frumoase flori se nasc din cele mai pestilențiale mlaștini…
Unice în Iași, turlele aurite ale lui Ștefan Emilian, ca o floarea soarelui strălucitoare pe dinafară și ca nufărul alchimic pe dinăuntru…
A patra dintre flori, cea multicoloră… Biserica Sfinților Martiri Brâncoveni
E o grădină fără pretenții aristocratice. O grădină așezată departe de ochii lumii. Printre case și oameni simpli, dar buni și generoși. O grădină secretă și surprinzătoare. Căreia nu trebuie decât să-i deschizi poarta, să intri în căușul ei cu lumini de miere. Și, acolo, epifanie a Florilor, le vei afla multiplicate într-o infinitate de scăpărări și irizări. Violete, anemone, toporași, lăcrămioare, brândușe, nu-mă-uita. Toate florile mărunte și pline de culoare ale primăverii, care, împreună, dau o tapițerie. O millefleurs țesută de cel mai măiastru artizan, păstrător al tainelor bizantine străvechi.
E unică în Iași, e broderia mozaicată a unei explozii de lumină…
Ultima, cea mai neobișnuită… Catedrala Veche
Exotică în peisaj, extravagantă în motivele secrete și insolite cu care-și deschide ființa, e o floare fără corolă și fără petale. Dar cu aripi de înger și spirite protectoare care plutesc în jurul ei. Cu forme arcuite sau triunghiulare adunate într-un sipet dreptunghiular de o simplitate solidă. O floare stranie în totul. O floare densă, și totuși invoaltă, amețitoare ca și parfumul ei de altă lume…
Biserica lui Callimachi, biserica cea fără turle, unică și ea în Iași…
Iașul în întregul lui e un millefleurs închinat lui Dumnezeu. Zeci de biserici, mai mari sau mai mici, mai mărețe sau mai modeste închipuie o pajiște împestrițată de culoare și frumusețe, cu lujerele străpungând vremile și primejdiile lor pentru a se înălța către soare și către cel pe care-l venerează așezat în triunghiul său mistic. Trandafiri și crini mariali, flori ale soarelui sau nuferi în care lumină și întuneric se topesc, floricele minuscule mozaicate, camelii sau magnolii greu înmiresmate. Toate – flori ale Floriilor, dar pe care Iașul ni le dăruiește zi de zi…
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
