Detalii insolite

ianuarie 8, 2023

Trei domni de secol 19. Detalii pline de haz…

Sunt sigură că, de îndată ce intrați într-un roman romantic, ca cele ale lui Jane Austen, vă apare în fața ochilor, cu toate clișeele specifice vremilor acelea, un erou masculin frumos, elegant, cuceritor, ale cărui atuuri erau jobenul, lavaliera, pantalonul săgeată și pantofii care, în sfârșit, făceau distincția între piciorul drept și cel stâng!

“Din ţinuta domnilor mai făceau parte: ceasornicul cu capace care se purta în buzunarul vestei şi cu lănţişor petrecut prin chiotoarea nasturilor de pe piept, până la buzunarul opus unde la capătul lanţului se punea un creion mecanic, un medalion cu vreo fotografie dragă şi uneori cutiuţa cu tabac de tras pe nas; apoi tabachera de tutun şi ţigaretul de fildeş, de chihlimbar, de abanos sau de sidef; în sfârşit, bastonul, neîncovoiat şi cu mâner de aur, de argint, de fildeș, de baga ori de sidef, dacă nu chiar de vreun crâmpeiu de corn de cerb.” (deieri-deazi. blogspot. com)

… frizuri și, eventual, o barbă și-o mustață

Pe lângă detaliile acestea fashion foarte importante, atracția, totuși, pentru tipologia masculină romantică se datora, aș spune, mai ales unui anume aer enigmatic seducător, compus din gesturi, atitudini și priviri à la Mister Darcy. Determinat, în mare măsură, și de un fel particular de pieptănătură. De fapt, o coafură sofisticată, ondulată de o parte și de alta a unei cărări niciodată la mijloc. Sau savant construită, grație uleiurilor și pudrelor, cu șuvițe aduse înspre frunte. O coafură, în sfârșit, asortată, inițial cu favoriți și o mustață elegantă. Îndelung aranjată, în fiecare dimineață. Și ținută sub control noaptea într-o rețea anume concepută, pomădată și probabil discret parfumată. Dar, în cele din urmă, simplificată în furculiță și, vai, dispărută aproape cu desăvârșire. Sub influența covârșitoare a unui anume Lord Byron, care se face, astfel, primul vinovat pentru obrazul curat și nețepos.

Byron, maestru al *look*-ului romantic, și discipoli ai săi

Trei Doamne, și toți trei… unde, în Iași?

Ei, și-acum, iată și întrebarea mea… Unde, în Iași, în văzul nostru-al tuturor, putea-vom noi găsi trei domni romantici după canoanele vremii, dar, în același timp, și foarte nostimi, ba chiar coțcari, aș spune? Vă șoptesc doar că stau frumușel pe două fațade extrem de cunoscute, dar ale căror detalii, poate, încă nu le-ați remarcat…

Dacă doi dintre cei trei domni, unul chel, vai mie!, intră parcă în comunicare cu cei care-i descoperă și le spun, făcându-le cu ochiul, Sehr gut, Sie haben uns entdeckt!, cel de-al treilea e chiar glumeț de-a dreptul. Și vă propune o ghicitoare. Sunt romantic, chiar și în cădere, și, deși poate nu vă dați seama, să știți că mi-am lăsat redingota pe umeraș, acasă… Cine suntem noi?

Aștept să-mi spuneți unde se află cele trei detalii cu cei trei domni coborâți din secolul 19…

Două înaripate. Detalii pline de înțeles…

Trecem acum la două înaripate simbolice. Detalii pline de mister. O pasăre a luminii, deși romanticii au așezat-o sub clar de lună. Una a întunericului, capabilă ca nimeni alta să scruteze adâncimile faldurilor nopții.

Lebăda mai înainte de toate

Prima pasăre e imaculată, albeața, forța și grația ei făcând posibilă epifania luminii. O lumină solară, masculină. Lebăda albă. Dar și lunară, feminină. Lebăda neagră. Lumină, în cele din urmă, a androginului, încărcată de misterul sacru. Poate de aceea, în povestea noastră cu detalii, lebedele sunt două, gata parcă să-și ia zborul. Fiecare către sursa strălucirii sale. Lohengrin, cavalerul lebedei. Swan Theatre.

Cucuveaua sau bufnița apoi

A doua e o pasăre a unei înțelepciuni dobândite în plin mister al nopții. Nu în orbitoarea glorie a soarelui, nici măcar în cea străvezie a lunii. Cu toate acestea, o pasăre a cărei cunoaștere este totală, precum abilitatea ei de a-și învârti capul la 360°. Dragă Athenei, dragă inițiaților și alchimiștilor. Severă, cu ochi enormi care să cuprindă lumea-ntreagă. O pasăre încoronată, stăpână a savanților orbi în fața a tot ceea ce nu e înțelegere intensă, înfățișată nouă ca un mister adânc ce ascunde un mister încă și mai adânc. Poate de aceea, în povestea noastră cu detalii, și bufnițele sunt două, cea mare cuprinzând-o pe cea mică, grăunte de aur ce trebuie dezghiocat.

Din nou, nădăjduiesc că o să-mi spuneți – știu că va fi mult mai simplu de data aceasta! – pe ce ape sau pe ce creangă din Iași aceste păsări așteaptă privirea voastră ascuțită și pătrunzătoare care să le remarce.