O iubire din Iașul cu parfum de liliac
-Te rog, închide fereastra, zise Topârceanu, că nu pot muri din cauza miresmei de liliac. Și Didi se ridică și închise fereastra.
Dragii mei, să știți că nu am uitat nici o clipă de grădina mea cu flori. Dar, cum toate corolele colorate se deschid la timpul lor, astăzi, în chiar ziua de 12 februarie, a venit vremea să culegem o floare pe ale cărei petale au picurat două bobițe de rouă, cu gust de dulceață de cireșe amare – Duduca și Top. O iubire din Iașul cu parfum de liliac.
Ea. Duduca
Plină de sfială și de discreție. Nu foarte frumoasă, dar înconjurată de un nimb de lumină. Lumină pe care destinul va ști cum să i-o întrețină până în ultima clipă. O elevă obișnuită, la vestitul liceu de fete Oltea Doamna. Deci educată progresist, în spiritul femeilor emancipate și luptătoare pentru afirmarea lor, așa cum era însăși directoarea școlii sale, eminenta Doamnă Tereza Stratilescu. O tânără adolescentă visătoare, romanțioasă, și totuși nu naivă ori desprinsă cu totul de pământ. Îndrăgostită de poezie, pe care o practică în ascuns. În biblioteca școlii, în orele ei de singurătate rătăcitoare prin parcul livadă din jurul închisorii școlărești sau, acasă, în odăița pe care o împarte cu surorile sale.
xxx
O poetă, însă, care nu se sfiește să facă un gest de o îndrăzneală nemaipomenită, de care, îndărătul severității sale care-i speria cumplit pupila, Tereza Stratilescu va fi fost, cu siguranță, extrem de mândră. Oare ce curaj bezmetic o fi împins-o să trimită, din versurile ei copilărești, câteva strofe nimănui altcuiva decât redactorilor Vieții Românești? Altfel spus lui Garabet Ibrăileanu însuși? O elevă de 17 ani, în anii unui început conformist de secol 20!
Duduca Alexandrina – Otilia Gavrilescu – Cazimir
Domnișoara Gavrilescu, semnată incognito cu trei steluțe, este uimită să afle că ceea ce scrisese îi impresionase pe acei bărbați puternici și puțin misogini care formau redacția celei mai de valoare reviste literare românești a timpului. Și încuviințează, pentru a fi acceptată pe deplin în templul lor impenetrabil, să-și lase în umbră numele mirean de Alexandra Gavrilescu pentru unul de scenă, imaginat de acei monștri sacri admirabili care au transformat-o, pentru totdeauna, în Otilia noastră. Otilia Cazimir. Otilia care pătrunde în lumea elitei literare românești și în preajma celui pe care-l descoperă, într-o nesfârșită uluire luminoasă – George Topîrceanu, inaccesibilul.
El. Top.
Un om care părea sortit unui destin mărunt și fără nicio strălucire. Destin, însă, care, în ciuda tuturor premiselor nefericite, l-a răsucit în plămada lui cea bună către înalturi la care nimeni din familia lui nu ar fi aspirat. Fiu al unui cojocar și al unei țesătoare din preajma Sibiului, plecat la liceu, la București, de capul lui. Mic de doar 1.62, dar înfruntând talazurile învățăturii superioare ba la Facultatea de Drept, ba la cea de Litere sau chiar, mai târziu, la vârsta înțelegerii, la cea de Filosofie. Facultăți ale căror cursuri nu le va termina niciodată. Ceea ce nu l-a împiedicat să citească, adnotând cu minuție texte precum Le Rire, de pildă, al lui Bergson, lectură pentru minți ascuțite. Îndrăgostit de poezie, căreia, la început, nu știe nicicum să-i evite capcanele plicticoase – siropos romanțioase, sforăitoare și pline de locuri comune. Dar deja încărcate cu o energie și o suculență pe care nimeni de la Viața Românească nu le-a putut ignora.
Regățeanul naturalizat ieșean
Devenit ieșean prin adoptarea sa de către cei mai mari intelectuali ai Iașului și României, prieteni care nu-l vor trăda și părăsi niciodată. Oraș de vis, cu tei și tufe de liliac și grădini înmiresmat colorate. Cu străzi mitice, pe al căror caldarâm călcaseră oameni imenși ai culturii românești. Cine era el să aspire la culmile lor, la aerul pe care-l respirau în preajma Bisericii Buneivestiri, la aristocrația spiritului pe care-l reprezentau cu asupra de măsură? Le-a apărut ca un spiriduș jucăuș, pentru a-și ascunde, parcă, stânjeneala în fața lor, copleșitorii săi tovarăși de redacție. Top cel care ia totul în zeflemea și à la légère. Stilul lui acid, plin de umor și de sarcasm, ascunde, însă, un spirit depresiv, trist și, deseori, morbid. Și nici nu e deloc de mirare. Ajuns în 1911 în dulcele târg moldovenesc, curând este înrolat în războiul cel mare. Căruia-i plătește tribut cu un prizonierat care durează până la sfârșitul conflagrației. Se întoarce învins și bolnav în străfundurile fragile ale ființei și trupului.
Top dandy-ul
”Din căsuţa lui de humă/ A ieşit un greieruş,/ Negru, mic, muiat în tuş/ Şi pe-aripi pudrat cu brumă.” Da, muiat în tuș și pudrat cu brumă. Cochet, inconfundabil cu pălăria, gabardina și pantofii lui cu blacheuri, locuitorii de pe strada Ralet din Iașul interbelic știu când Top se întoarce acasă. Ritmul sacadat și asimetric al tocurilor încălțărilor sale îl anunță de departe. Însoțit de fluieratul cu care-și leagănă, ca un dandy adevărat, bastonul cu măciulia de argint. Curios, fotograf, pasionat de științe, prieten apropiat al lui Ștefan Procopiu. Îndrăgostit, iremediabil, de cea care, după o întâlnire mirabilă la Teatru, debutase la Viața Românească îmboldită de năstrușnicia lui.
Duduca și Top. 25 de ani
Și se iubesc 25 de ani. Discret și aproape invizibil. Fiecare căutând complementaritatea celuilalt. Și pacea în celălalt. Duduca Didi și Top. Ea mai dură și mai răzbătătoare decât el. El mai dulce și mai proteic decât ea. Ea căutând să îmblânzească demonii și cinismul pe care îi știa cel mai bine. El încercând să protejeze nevoia de copilărie, de maternitate pe care nu i le putea dărui. Cu o credință și o castitate medievale, se iubesc astfel un sfert de veac, până când – ”Dar de-acuş,/ Zise el cu glas sfârşit/ Ridicând un picioruş,/ Dar de-acuş s-a isprăvit... – el moare, doborât de bolile semănate și cultivate înlăuntrul său de război și, cu siguranță, de viața literar-boemă a cercului lui de literați.
Duduca și Top. 35 de ani
Urmează 35 de ani de iubire spectrală, plină de credință, ascetică, de nezdruncinat de către răutățile lumii și oamenilor. ”Cui te las eu?” ”Când mă primești înapoi la tine?”
35 de ani de buchete de liliac smulse din viață întru moarte, pe un mormânt modest.
35 de ani de schimnicie afectivă, în care duduca Otilia nu a mai putut stoarce nicio picătură de tandrețe întru iubire.
35 de ani de deșert, pe care ea l-a traversat cu resemnare, dar și cu multă-nverșunare. Pentru că așa ar fi vrut el. Cel de la care nu i-a rămas nimic, decât amintirea, din negativul câtorva clișee, a acelei ”notre folle jeunesse”. ”Cuverturile lui de divan, covoraşul cu icoana, maşina de scris, un telefon, o mesuţă, naperonul de la mata, clişeele fotografiilor făcute de el, veilleusa lui, barometrul, o cravată (avea vreo 30!), scrumiera” și, mai ales, ”o praştie, o praştie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănuşă nouă!… Ce era să facă oamenii „serioşi” cu jucăriile lui? ”
35 de ani de drum așternut, pas cu pas, către el, greierașul ei ”tare mic și necăjit”. Ani răscumpărați printr-o dragoste indirectă și implicită pentru copii. Copii ai altora, copii generici, copii ai copilăriei. Copii pe care nu i-au putut avea – sau nu au vrut.
35 de ani de așteptare bizuiți pe prietenia, nestrămutată ca o stâncă, a lui Mihail Sadoveanu, Lucrețiu Pătrășcanu, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez sau Tudor Arghezi. Fie și numai pentru ca să rămână în picioare, ca rupt de lume și de timp, locul modest din cartierul melodios al Frecăului, cu căsuța Duducăi Otilia aplecată peste lilieci și cu meandrele vrăjitorești ale uliței aurite a copilăriei.
Duduca și Top în țara de dincolo de neguri
Duduca și Top s-au regăsit în brațele Eternității, unul privindu-l pe celălalt. De la distanță, așa cum nu și-au dorit… Deși stau acum și mă întreb – ce înseamnă distanțele în tărâmul de dincolo de neguri?
Citiți, o să vă placă tare tare mult, două biografii romanțate, din cele 11 lansate cu ocazia FILIT 2018: Simona Antonescu – Povestea Otiliei Cazimir și Alex Tocilescu – Povestea lui George Topîrceanu. Pur și simplu minunate. O lume cu miros de lavandă și de țigară, de nebunie și smerenie. De sărăcie cuviincioasă și de bogăție lăuntrică intensă!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilo
