Taking too long? Close loading screen.

Gonguri și măști

Gonguri și măști. Actul 1

”Birjar, la Ghiculeștii din vale, repejor! Și ai grijă, îi cam lunecos pe jos! Le-ai pus cailor caiele bune? Ce drumuri! Noroc că-i Crăciun și-i ger de crapă pietrele. Asta ar mai lipsi, să întârziem din pricina podelelor astea putrede și noroiate. Mai repede, bădie, că sună cele trii gonguri și Cuconașul Costăchel e actor principal în piesa dlui Asaki. Ia sama și mergi ca vântu’ și ca gându’, înțălesu-m-ai?”

1816. 27 decembrie. Știre.

În casele hatmanului Ghica, pe o scenă improvizată în salonul familiei, s-a jucat pentru prima oară la noi, la români, o piesă de teatru în limba noastră – Mirtil și Hloe. Este, ce-i drept, o traducțiune din franceză, de către domnia-sa, Gheorghe Asaki, a unei piese bucolice cu păstori și păstorițe, scrisă de Salomon Gessner și Jean Pierre Claris de Florian. Actori au fost copiii Ghiculești și Sturdzești, talente pline de prospețime. Ca atare, suntem mândri să vă anunțăm că acesta n-a fost decât primul gong dintr-o istorie a teatrului în limbă națională. Istorie pe care ne-o dorim lungă și viguroasă. Asta s-a întâmplat la Iași, simbolic, de Crăciun. Sărbătoare care sperăm să fie mereu legată de premierele din viața teatrului ieșean.

Salonul lui Mirtil și Hloe

„Într-un timp de ovelire, pe când limba cea română,/ Din palaturi fugărită, se vorbea numai la stână,/ Nobili voi de neam şi cuget, sfărâmând a sale fere,/ Vorbit-aţi întâi c-aceia ce ne dau pâine şi miere,/ Pârga scenei naţionale cu drept vouă se cuvine./ Suvenir ca să vă fie a juneţelor senine./ Picătura, deşi-i mică, ce pe-o stâncă picurează,/ Face râului o cale care după ea urmează…“ (Gh. Asaki)

Gonguri și măști. Actul 2

”Mesdemoiselles, plecați de la ferești, nu e nimic interesant de văzut, doar niște flușturatice care se tot învârt în jurul nerușinatului de Eracle, zis și senior Luzzato. Quels muscles, néanmoins! Ça suffit, je dis! Vreți să fiți consignées? Acușica vă dau 15 pages du missel à copierMon Dieu, cine a pus teatrul ăsta, cu gongul lui nenorocit, vizavi de notre pension? Ce pacoste, quel désastre! Notre Dame de Sion, fă ceva și apără-le pe fetele astea de deșertăciuni!

4 decembrie. 1832. Albina Românească.

Am asistat aseară la prima piesă a noului Théâtre de Variétés al francezilor Baptiste și Joseph Foureaux. Ce înghesuială la această premieră în toate felurile cu putință. Cei doi francezi au cumpărat de la concetățeanul nostru Lascarache, zis Talpan, niște case prăvălite pe care le-au transformat, cu ajutorul arhitectului austriac Johann Freywald, într-un teatru adevărat. Cu loje și galerie și cu o cortină de pe care veghează cele nouă muze pictate de domnul Livaditi. Un teatru cum nu se poate mai cosmopolit… Ironic așezat față în față cu casele de pe ulița Goliei ale logofătului Balș, naționalist ca nime altul.

Trebuie să salutăm, așadar, apariția în peisagiul capitalei noastre a primului teatru adevărat ieșean. În care se va juca negreșit în limba română, dar și în franceză ori germană. În care vom putea asculta înalta muzică de operă, dar ne vom și putea amuza cu spectacole de pantomimă sau cu numere de circ. Teatrul acesta, cu gongul lui atât de seducător, a atras chiar și o întreagă familie de francezi – 15 plus ou moins. Les Hette, care presimt că vor rămâne în Iași pentru toată viața lor și a copiilor lor. 

Un posibil model pentru Théâtre de Variétés

„Între nouă folositoare publice aşăzământuri, capitala noastră se poate lăuda şi cu statornicirea unui teatru ce este o şcoală, unde, desfătându-se publicul, învaţă cele bune şi care mult înrâurează asupra moralului şi în formarea haracterului.” (Albina Românească)

P.S.

Instalate în casele Balș pe la 1863, Duducuțele de la Pension s-au mai putut bucura de spectacolul din jurul teatrului fraților Foureaux și al lui Madame Frisch până în 1869, când acesta avea să fie părăsit și mai apoi demolat pentru scopuri mai îndrăznețe. Balșii, ca și măicuțele, vor fi răsuflat ușurați!

Gonguri și măști. Actul 3

”Birjar, la bulivar, la teatru! Și ai grijă la hârtoapele astea ale Copoului, pe care Mihail, principele nostru, tot ne promite c-o să-l podească. Măiculiță mamă, mi se zbârlesc zulufii, mi se desface corsetul, mi se hurducă mințile. Și uite, Monsiu Charles ne-a depășit și n-am avut cum să-i zâmbesc dulce. Doar nu aveam a mă face de râs. De îndată ce mă scobor din cupea și înainte să bată gongul începerea spectacolului, trebuie musai să trec pe la o oglindă, altfel mă apucă toate pandaliile, parol!”

22 decembrie. 1846. Albina Românească.

Minunată mai e și concurența asta! Căci, iată, grație ei, Iașul a devenit, incontestabil, cel mai cosmopolit centru românesc al dramaturgiei. Da, dragi cititori, începând de aseară, avem un nou lăcaș pentru Melpomene și Thalia, ba chiar și pentru Euterpe și Terpsihora. Nu cred să fie ieșean care să nu fi auzit, chiar și de la distanță, gongul deschiderii Teatrului Național din Copou. Pentru care trebuie să-i mulțumim domnitorului nostru Mihail Sturdza, care l-a dăruit cu multă generozitate comunității. Între noi fie vorba, nu știm dacă a fost chiar generozitate, căci se zice, o dată, că principele ar fi închiriat de fapt căsoaiele moștenite de la Toderiță Balș și, a doua, că ar fi avut mare grabă să se descotorosească de pietroiul moștenit, din pricina fantomei nemulțumite a sus-numitului Toderiță. Ginise, moșul, cam ce matrapazlâcuri învârtea nepotul și moștenitorul caselor lui. Așa că…

Dar prea puțin importă, avem astăzi pe înverzitul Copou un teatru minunat? Avem. Cu loje și benoar (à propos, să știți că loja cu numărul 52 e a familiei Cuza, să nu uitați să trageți cu ochiul în oglinda lojei dumneavoastră, ca să vedeți de cine anume este însoțit cuceritorul Alexandru). Și cu un candelabru iluminat pe gaz, ce coboară ca în marile teatre evropene.

Văd viitorul…

… și prevestesc, în sunet de gonguri, că, doar peste doi ani, pe 26 decembrie 1848 (ce an, fraților, ce an!), Teatrul din Copou, numit şi Teatrul de Operă, va anunța prima operetă românească, „Baba Hârca“, scrisă de Matei Millo, pe muzica lui Flechtenmacher. În seara premierei, pe care nu va trebui sub niciun chip s-o ratați, vor apărea, subversiv și revoluționar, o vatră de ţigani bătând pe nicovale şi un car cu druşte, tras de o pereche de boi cu coarnele aurite. Va fi un succes cu nimic mai prejos decât cel al Chirițoaielor năstrușnicului Alecsandri.

Ca să nu mai vorbim despre evenimentul anului 1881, în care Sarah Bernhardt însăși, marea divă, va face să freamăte o sală întreagă și candelabrul odată cu ea, în Froufrou-l interpretării sale inegalabile. Va fi primul său turneu la Iași. O destinație imposibil de ocolit. Ah, de n-ar fi spiritul rău al lui Toderiță…

Teatrul Copoului pe locul caselor lui Toderiță Balș, vindicativul

”Teatrul este singura tribună ce ne-a rămas şi trebuie profitat de dânsa spre a întreţine unele simţăminte pe care stăpânirea caută să le sugrume.” (Vasile Alecsandri)

P.S.

Spiritul lui Toderiță s-a răzbunat. Teatrul a luat foc într-o zi de tristă amintire, noaptea lui 17 februarie, 1888…

Gonguri și măști. Actul 4

”Iubitori ai teatrului din această cetate europeană a teatrului, Atelierele Fellner și Helmer sunt fericite să vă poată înmâna, prin intermediul nostru, cheile acestui palat al dramaturgiei, adevărată reușită tehnică și estetică, menită a deveni una dintre cele mai iconice construcții ale portofoliului nostru. Gongul de bronz anunță că spectacolele pot începe. Scena turnantă, încălzirea prin pardoseală, bolta pictată din care curg florile unui candelabru de cristal de Veneția iluminat electric, cortina coupe-feu, la rândul ei pictată, forma lojelor ca cea de la Scala din Milano, totul a fost gândit pentru a onora acest oraș imposibil de ocolit pe harta trupelor de teatru ale continentului nostru. Vă mulțumim că ne-ați făcut onoarea de a ne alege pe noi întru înălțarea în slavă a celor două lebede simbolice – cea a teatrului elisabethan și cea, wagneriană, a lui Lohengrin.”

1 decembrie. 1896. Jurnalul.

Dragi cititori, s-a încheiat o lungă perioadă de provizorat pentru lumea noastră teatrală, după ce Théâtre de Variétés a fost abandonat în 1869, nemairezistând concurenței Teatrului din Copou. Și după ce acesta din urmă, la rândul lui, a ars din temelii. Îi suntem recunoscători domnului Pastia pentru eforturile domniei-sale de a transforma Hanul său Bacalu în scenă de teatru și, de asemenea, doamnei Aristizza Romanescu și domnului Grigore Manolescu pentru acel Hamlet epocal interpretat acolo, într-o dorință disperată de a susține vie vibrația teatrului ieșean. Îi suntem recunoscători domnului Pastia mai ales pentru entuziasmul de a construi, cu concursul domnului Gustave Eiffel și pe speze proprii, o sală nouă de spectacole. Întreprindere care l-a adus, din nefericire, la sapă de lemn și la faliment.

Dar iată că acum cele trei gonguri ale noului teatru sună iar, chiar dacă rezonanța sa cam lasă de dorit. Da, aseară, în prima zi a lui decembrie, s-au deschis porțile minunatului, evropeanului, excepționalului Teatru Național ieșean. Izvodit de fabrica de teatre Mittlevropenești a domnilor Helmer și Fellner. Ce frumusețe, câtă eleganță și cât lux! Edilii noștri nu au precupețit niciun efort, nici măcar pe acela de a se expune blamului public în fața necesității de a demola biserica Dancu, de pe vremea lui Petru Rareș. Nimic alt nu contează decât posteritatea.

Or ce viitor întrevedem acestui teatru…

… ce actori, ce regizori, ce spectacole… dac-ați putea vedea, ca mine, fie și numai anii care vor veni într-un îndepărtat mileniu trei, în care condițiile vitrege de viață publică vor face să țâșnească din mintea regizorilor talazuri de creativitate, de imaginație, de măiestrie teatrală, provocând actori de toate vârstele, exuberanți, neînfricați și îndrăgostiți de scenă… Doar pentru ca inima teatrului să continuă să bată! Or ce inimă puternică, Teatrul acesta Național al nostru! Fără de care, cum ar zice un cavaler trouvère al teatrului, Ovidiu Lazăr, ”viața e ca un cer fără stele!”

Bijuteria semnată Fellner și Helmer

”Primul teatru din ţară funcţiona după regula­mentul de ordine interioară al Comediei Fran­ce­ze. Şi acolo scria că nu ai voie să intri în clă­dire cu capul acoperit. Aşa că eu şi acum îmi dau jos pălăria când intru în teatru.” (Petru Ciubotaru)

IA. VR. Actul 5

”Mami, mami, vreau și eu la Teatrul Luceafărul, peste tot îl văd pe roboțelul Pepper care-mi face din mână și-mi zice Hi. Dacă l-am înțeles eu bine, m-a invitat personal, ca un gong de altădată, la ceva ce poartă inițialele FITPTI. E așa de cool, oare ce știe să facă? S-o fi pricepând la esports? Ah, pardon, suntem la teatru, trebuie că e game player! Hai, mami, please, că tot e școală online, sunt curios să văd ce poate roboțelul Pepper! Îi auzi inima ca trei bătăi de gonguri?”

1 octombrie. 2021. Facebook.

Curatorul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași îi răspunde copilului din 2021.

Gonguri – Joi, 7 oct, de la ora 21

Intrați pe canalul Youtube al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași ca să urmăriți online un show moderat de inteligența artificială. IMPROBOTICS e un proiect internațional prezentat în premieră în România, “un show imersiv de improvizație care combină roboți, realitate virtuală și un grup internațional de actori, comedieni și tehnicieni IT.”

Gonguri – Astăzi, 8 oct, și mâine, 9 oct

”I AM (VR), instalație imersivă realizată de Susanne Kennedy și Markus Selg. VR Oculus. Vreme de 40 de minute, pătrunzi într-o altă realitate tridimensională, călătorești prin ea, iar senzațiile sunt incredibile. Întâlnirea artei cu tehnologia are rezultate uimitoare.”

Oh, da, identitatea Iașului ca oraș teatral de neocolit pe traseele marilor trupe de teatru nu se dezminte. Cu o tenacitate de 14 ani deja, Iașul are un bun nume pe harta festivalurilor de teatru europene. Pentru că FITPTI este de o calitate impecabilă. Pentru că e adresat tinerilor, ceea ce nu este ușor de conceput.

Ca atare, alături de Sibiu, nu știu să existe în România un alt oraș, cavaler al teatrului, mai viu și mai conectat la actualitate. Care, timp de zece zile magice, să aducă, în fiecare an, mari trupe și mari actori pe scena Teatrului pentru copii și tineret, în piețele și pe străzile, în spațiile neconvenționale și populare ale orașului. Mai mult chiar. Iașul se desfată cu un festival non-conformist, care nu se teme de inovație, de tinerețe și de lumea ei – tehnologia și inteligența artificială, ludicul și realitatea virtuale. Căci, în 2021, la Iași, Thalia e hipster și Indie, milenială și digitală. Thalia e tinerețe și libertate.

”Raporturile lumii reale cu cea virtuală s-au diversificat, live-ul a căpătat noi înţelesuri, intermediat de un nou ″perete″, al ecranului, care intră în configuraţia teatrală. Digitalizarea teatrului ne-a schimbat şi nouă, spectatorilor, obişnuinţele de receptare, dramaturgia imaginii video, a sonorităţilor, fluxurile ne solicită să fim multi-operaţionali, ne provoacă. Şi ce altceva e mai interesant în artă dacă nu tocmai surpriza ineditului? Focusul FITPTI este, deci, foarte în spiritul timpului actual.” (Curatorul Festivalului, Oltița Cîntec)

Epilog

Așadar, chiar dacă nu e încă decembrie, în acest octombrie, Iașul gongurilor și al măștilor surâde la semnul de prietenie al unui roboțel pe nume Pepper către un coconaș pe nume Costache Sturdza. Teatrul de ieri, teatrul de azi. În așteptarea Actului 6 de mâine!

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Pagina Facebook – Oltița Cîntec

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.





Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.