Taking too long? Close loading screen.

Dragoste cu parfum lăutăresc

Eu, Costachi Conachi

Una-i dragostea curată, cealalaltă îi trupească

Zulnie, Zulnie, ce mi-i fi făcut tu mie! M-ai bolnăvit de dragoste și mi-ai betegit sufletul că nici nu mai știu de mini. Când te-am văzut pentru prima oară, mi-ai smuls inima din pept și mi-ai luat mințile. Așa de rău, că, iacătă, te aștept de la treizeci de ani și, unde mai pui, m-am făcut și poet. Îți scriu, Zulnie, mereu, tăt felul de viersuri de dragoste. Și mă pun rău cu Dumnezău, că, drept îți spui, numai pe tine te văd și nurii tăi neasemuiți.

Frumusețea fără tine este un chip zugrăvit/ Ce nu-nghimpă la simțire, nici pornește la-ndrăgit.

Că doar omu pătimaș

Două firi are-ntr-o fire, și de om și îngerească:/ Una-i dragostea curată, cealalaltă îi trupească,/ Cu una la simțământuri se pleacă și se închină,/ Dorește cele de lipsă, în despărțire suspină,/ Cu cealaltă potoale și împacă îmbulzirea/ Ce aduce la om pofta care i-a dăruit firea.

Spune drept, ce-ai făcut cu mine, femeie vrăjitorească? M-ai fărmecat? Mi-ai dat în bobi? Cum altăfel, de ești în tăti visele mele și parcă îmi apari aievea oriunde-aș fi. La moșia de la Țigănași, printre flori, numa surâs radios. La Ieși, prin căsoaiele cele mari și pustii de pe dealul Copoului, în care-mi vine să-mi fac feliul. Și încă, unde s-a mai auzit așa ceva, mi-ai apărut până ș-în sala logofeției, unde mă lupt să fac așa fel ca cei tineri să meargă la o școală a cărei temelie să fie morala, carili să pună stavilă despărțirilor și depravării. Mă priveai zeflemitor și parcă-mi ziceai – Ian te uită cine grăiește! Tocmai Conachi, care așteaptă și iubește în taină o femeie măritată și cu o droaie de copchii.

Dragoste în împărăția Nurilor

Câtă dreptate ai, Zulnie dragă! Ce feliu de viață, ce dragoste mai e ș-aiasta? Că dac-ai ști, femeie, cât de mult jânduiesc după tine, cât de mult tânjăște trupul meu bicisnic la trupul tău înflorit și parfumat, te-ai înspăimânta de-a dreptul! Cică, peste vreo sută de ani, un anume Călinescu, George, avea să scrie că, pentru tine, aș fi devenit un ”Petrarca ras în cap”. Altfel spus, primul poet de pe-aiste meleaguri. Ei aș, nici vorbă de Petrarca. Eu mi-s doar un lăutar. Chiar dacă ochii și zâmbetul tău sunt mai ceva decât ochii și zâmbetul Laurei acelui italian.

Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene…

Căci numai la ochii tăi/ Au fost scris ochilor mei/ A se închina curând,/ De vreme ce foc aprind.

Mai mult decât atât, iubirea sufletului meu, te vreu pe tine întreagă, iar, dac-a fi să mor înainte de a te pute avea, atunci – așa am jurat, ca-n versurile aistea,

Eram hotărât să mor/ Și să nu mai fac amor,/ Lunecându-m-a gândi/ C-oi trăi făr-a iubi.

Giurământ îți fac din suflet că și ceriul și pământul/ De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul./ De-a te iubi pân la moarte, de-a nu avea supt soare/ Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,/ Petrecerea mi-i în lacrămi, în suspinuri și durere,/ Aș vrea să
mor, dar și moartea ce poate fi pentru mine,/ Când, perzând a mea viață, perd mai mult, te perd pe tine.

În sfârșit, împreună…

O dat, însă, Cel de Sus, ca, după patru ani de văduvie ai tăi și vreo douăzeci de deșert ai mei, așa cum suntem acu, mai trecuți poate de tinerețe, să ne putem strânge liber la pept. Pentru că știu, Zulnie, Zulnie, că nu Negri o fost ursitul tău. Cum nici Catinca n-o fost ursita me. Numa eu, Costachi, ți-s sorocit, și numa tu mi-ești jumatate. Că numa eu știu a te face fericită și împlinită. Și numa tu știi a mă aprinde ș-a mă giuca pe degete. Așa că eu o să-mi arunc acu comanacul cât colo, tu o să-ți desfaci zulufii din agrafe și cămeșa din bumbi și ne-om lăsa în voia Amorului pentru care

Ochi și gene și guriță,/ Obraji rotunzi, albi și rumeni,/ Piepturi, sânuri cu mici țâțe/ Sunt a sale vânătoare și întru a sa trufie/ Mai are încă un lucru – care-l tac, că lumea-l știe…

Două firi are-ntr-o fire

Da, Zulnie preaiubită, unde dragoste nu-i, nimic nu-i

Știu că n-o să ne bucurăm prea mult unul de celălalt. Dar, atât cât va să fie, tătă lumea e a noastră. Căci știu că vraja iubirii e-n stare să prefacă o clipă năvalnic trecătoare într-o veșnicie de fericire. Așa că, pregătește-te, comoara mea! Plin de dor și de dorință, viu la tine ca vântu și ca gându. Tu doar primește-mă cu tătă ființa ta, să fim unu, trup și suflet.

Aleargă, suflete-aleargă,/ La soția ta cea dragă,/ Căci te-așteaptă cu dor mare/ Ca să-i duci a mea suflare./ Gândule, mergi și-i vestește/ Că alesul său sosește…/ Du guriței bucurie/ De sărutări cu iubire;/ Sânul, peptul desvelește,/ Țâțișoare rumenește;/ Ridică de pe picioare/ Orice fel de-nvelitoare/ Și spune cu îndrăzneală/ C-am să fac mare năvală.

Iar, când ai să mori, Zulnie, pentru că știu că-s blăstămat și pedepsit să rămân din nou sîngur, lumea s-a nărui, femeie fără samăn, ș-o să mă apese pînă ce m-a strivi sub greutatea pustiului vieții, lipsit de noimă fără dragostea ta. O să fiu un mort viu. Până când ne-om regăsi, poate, acolo sus, în Ceruri. Asta dacă porțile către tine mi s-or deschide cu voia Domnului și a Sfântului Petru.

Apoi dar scris a fost încă/ Să te mai văd, dar, vai mie,/ Nu ca draga mea Zulnie,/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb și rece ca și tine.

Conachi

Încheiet astă zi, 15 făurar 1849, și iscălesc

Costachi Conachi a iubit cu credință pe Smaranda Donici, măritată, într-o primă căsătorie, Negri, mamă a vestitului Costache Negri. Din a doua căsătorie cu Conachi, se va naște o unică fiică, Doamnă memorabilă a Iașului – Cocuța Conachi Vogoridi.

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.

Sursa foto





Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.