Jassy’s RCW – prolog
Jassy’s RCW, altfel spus Iașul Săptămânii Creative Românești, face ca, zilele acestea, orașul nostru să vibreze într-un fel cu totul nou. El, molcomul, patriarhalul, conservatorul. El, cel al cărui ritm se adaptează mai degrabă tihnei și moliciunilor moldave. El, Iașul, s-a trezit ca o frumoasă din pădurea fermecată. Sub adierea unui vânticel care, încetul cu încetul, s-a înstăpânit, tulburător, peste tot în ființa lui. Aducându-i miresme îndrăznețe, puternice, necunoscute, neliniștitoare, poate, dar seducătoare. Miresmele artei noi, contemporane. Care a dat năvală în Iași cu forța a 800 de artiști ce-au reușit să facă din această capitală a culturii și una a artei moderne. Ce aventură, trezirea frumoasei din pădurea fermecată! Într-o lume a creativității omului de azi. Întortocheat, complex și complicat, introvertit. Dar exprimându-se în forme nebănuite, surprinzătoare și, deseori, ca un strigăt al lui Munch în fața durerilor care ne înconjoară.
Jassy’s RCW – Palatul Artei contemporane
În Holul grifonilor
Niciodată nu am iubit foarte mult numele pe care l-a luat în anii comunismului Palatul nostru, Curtea noastră Domnească. Palatul Culturii. Mi s-a părut mereu o titulatură seacă, chiar goală de sens… La urma urmelor, ce este aceea Cultură și Cultura de azi, mai cu seamă? O temă de discuție, de altfel, care, zilele acestea, a animat Palatul Culturii, în dezbateri incitante și pline de miez. Una peste alta, iertat să-mi fie iconoclasmul, numele acesta, deci, de Palat al Culturii, mie nu-mi place.
Intrând, însă, zilele trecute, în holul său inegalabil, ”reîmbrăcat”, ”revizitat” de Jassy’s RCW, am avut o senzație de ieșire din spațiu și timp. Pentru că am avut subit și cert impresia că m-am întors cu două săptămâni în urmă, la Paris. Unde am vizitat, într-o neobosită încântare, Musée des Arts Décoratifs.
Oh, misticul mozaic al grifonilor și himerelor lui Berindey era ascuns sub greutatea unor vitrine imense, ca în muzeul parizian. Vitrine formate din celule luminate, din care te privesc orb nenumărate manechine, în posturi diverse și părând a participa la un paradoxal defileu de modă. Prizoniere, de fapt, ale unui imobilism nefiresc, ele se replichează în diverse ipostaze, spunându-ne, cred eu, că lumea și viața sunt deseori o carceră. A cărei cheie este, pentru mulți dintre noi, reprezentarea noastră exterioară. Interfață esențială, în zilele de azi, a raporturilor pe care încercăm să le întreținem unii cu alții. Un balet, o perindare prin diversele compartimente ale vieții, o înfățișare suprapusă a imaginii noastre destructurate. Holul grifonilor face intrarea într-un alt Palat, al Artei contemporane.
În curtea interioară
În austera curte interioară a Palatului acestuia neașteptat, a crescut, din rădăcinile Jassy’s RCW, un copac ciudat, torsionat sub puterea devastatoare a vânturilor. Prăbușit sub propria-i durere. Sângerând păcură neagră. Pierzându-și florile. Flori care, până când nu se vor fi ofilit în această grădină secretă, vor încânta, cu luminiscența lor, nopțile neștiute de nimeni ale fostei Curți Domnești. Maëlstrom, vârtej ce suflă astăzi și asupra Iașului nostru patriarhal.
În Muzeul de Artă
În Muzeul de Artă, de data aceasta, ideea Jassy’s RCW de a continua frumoasa colecție de pictură clasică românească cu două săli de artă ieșeană contemporană e ca un râu care ne poartă până în portul lumii noastre. Suntem uimiți de ce ne este dat să trăim, uimiți și speriați. Chipurile ni se preschimbă în măști înspăimântătoare. Îndărătul cărora, totuși, ne regăsim noi înșine, femei și bărbați, copii și adulți, veseli și triști, serioși și șugubeți. Pentru ca, într-un sfârșit, să ne urcăm înapoi pe corabia fantasmelor, care plutește pe acest râu către tărâmul viselor. Nepreschimbate, identice cu ale omului dintotdeauna.
Jassy’s RCW – Baia Turcească
În sfârșit, pentru prima oară în viața mea de ieșeancă, am călcat zilele acestea în Baia Turcească. Cea despre ai cărei fanarioți cu ișlic și comanac, cu iminei și felegele se povestea că te priveau din înaltul pereților de altădată. Baia ale cărei arce în potcoavă, maure, mă făceau să visez de pe stradă la Alhambra și Istanbul. Și ale cărei povești ca în La Paradis general al lui Cezar Petrescu îmi deschideau înaintea ochilor minții lumi pierdute în fumul pătrunzător aromat al narghilelor.
Ce contrastantă experiență să-l descoperi pe ieri și, apoi, să-i descoperi pe azi, chiar și pe mâine ținându-se prietenește de mână, într-o frăție imposibilă, și totuși reală. Sub arce, instalații dintre cele mai complexe și sincretice. În căușul cămăruțelor de masaj și de abur pentru trupuri lucind de sudoare, neliniștitoare imagini ale hăurilor noastre, în care moartea pândește la fiecare pas. Sub privirea nemiloasă a unui mic demon știrb, grădini secrete, mirodenii și ape ale vieții. Oglinzi, metal, piatră, lemn, catifea, căutându-și perechea potrivită în ecrane și retroproiectoare savant instalate. Ce lume! Ce viziuni asupra lumii! Ce viziune progresistă și îndrăzneață pentru Iașul nostru conservator, devenit, totuși, pentru zece zile din acest preaplin an 2022 post-pandemic și războinic, Jassy’s RCW. Nici nu mi-am dat seama că, de-a lungul întreg acestui parcurs incredibil, am zâmbit întruna!
Spectacolul continuă
Pe deplin entuziasmată, chiar și sub ploaie, mă pregătesc acum să caut mai departe oazele de modernism care se pregătesc să încânte orașul. Pe bulevarde, în galerii, ba chiar și pe malurile bâhlitului nostru Bahlui. Mă pregătesc cu nesaț și bucurie exaltantă. Căci, la Iași, am regăsit Parisul Beaubourgului, Londra și Veneția Guggenheimului sau New Yorkul Momei.
Jassy’s RCW Catwalk
Exravaganzza, imaginație debordantă, curaj al formelor nemaivăzute, al materialelor și motivelor păstrate de la bunice sau mame, invoalt al mersului aerian, fluturare a celor mai incredibile năzuințe, îndrăzneală, uneori de-a dreptul curaj. Aceasta a fost pentru mine prima experiență de Fashion pe care am trăit-o ca un copil trăind într-un film.
Jassy’s RCW – epilog
Iașul este stră-tânăr și ferice, modelându-și mai departe viața într-un fel cum numai el știe închipui. El și oamenii care-l iubesc, care-l vor viu, mereu viu. Capitală și a culturii care se face, preface, evoluează și vorbește despre noi, cei de azi.
La ieșirea din universul creat cu îndrăzneală la Baia Turcească, am îmbrățișat-o strâns și cu sufletul plin pe Irina Păcurariu. Căreia-i spun aici că iubesc, ca și ea, necondiționat, acest oraș care ține pasul mersului lumii. Împotriva inhibițiilor pe care le trezește trecutul lui aurit. Și cu tinerețea celor pe care i-a crescut, i-a trimis înspre orizonturi îndepărtate și, apoi, i-a adus înapoi. Nu pentru că e un părinte egoist și speriat de bătrânețe. Ci, dimpotrivă, pentru că e însetat de aventura și de experiențele tinereții. Ca un mare oraș ce este!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
