Un unchi și un nepot. Viena – Iași – Freud
Iași – Freud. O frântură ieșeană din arborele genealogic al unui vast clan de evrei din acest est al Europei. Atât de amestecat și de divers. O familie ale cărei rădăcini ucrainene se vor întinde, încetul cu încetul, către Mitteleuropa și către Occident. Dacă nu cumva se vor fi împiedicat mai înainte în prea multele cazuri de nebunie.
Unchiul Josef, fratele cu zece ani mai tânăr al tatălui lui Sigmund, trăiește, până în 1865, la Iași. Unde-și întemeiază o familie alături de Rebekka. Un unchi despre care nepotului nu i se prea vorbește. Nu știe decât că ”Tata, a cărui suferință (pricinuită de Josef) l-a făcut să înălbească în numai câteva zile, spunea că unchiul Josef nu era un om rău, era doar idiot”.
Într-adevăr, Josef Freud este rușinea familiei lui Jacob Freud, care, în 1865, pentru nu se știe ce motive, îl oploșește, împreună cu toți ai săi, la Viena. Nefericirea face că, de-abia sosit, mai tânărul Freud este descoperit cu bancnote false. Aduse de la Iași. Fraudă pentru care e condamnat la 10 ani de închisoare. O umilință peste care familia trece cu greu. Cât despre nepot, relația acestuia cu unchiul ieșean fusese, încă din copilărie, ”o sursă de ură, dar și de prietenie”. Una care a lăsat, însă, după toate aparențele, urme adânci în visele adultului Freud – visul unchiului cu barba galbenă. ”… prietenul R. are trăsăturile unchiului meu – am o mare tandrețe pentru el. Mi se înfățișează cu chipul complet schimbat. E ca și cum cineva i l-ar fi lungit mult, în vreme ce o barbă galbenă l-ar încadra, într-un contrast evident.” (Elisabeth Roudinesco – Sigmund Freud; https://www.le-gout-de-la-psychanalyse.fr/psychanalyse/le-reve-de-loncle-joseph/)
Altfel, unchiul Josef rămâne un mister, a cărui viață ieșeană nu o mai știe nimeni.
Doi prieteni. Viena – Iași – Freud – Silberstein
Iași – Freud. Și un tânăr evreu ieșean, pe nume Eduard Silberstein. Al cărui tată, mutat din Iași cu afacerile la Brăila, ajunge suficient de bogat pentru a-și trimite fiul la Viena, la studii. Aici Eduard îl întâlnește, la gimnaziul real superior Leopoldstadt, pe Sigmund. Pentru care devine, timp de exact 10 ani, prietenul desăvârșit. Confesorul, jumătatea adolescentului închipuit și plin de frustrări care era Freud la vremea aceea. O camaraderie specială, materializată în nenumărate scrisori pe care cei doi tineri și le-au trimis în acel deceniu de aur. Chiar dacă, așa cum și-a dorit Freud în 1895, posterității i-au parvenit doar cele în care expeditor era el însuși. Și numai el.
Din această interesantă corespondență, una dintre cele mai consistente din întreaga viață epistolară a psihanalistului, aflăm că, nedespărțiți, cei doi tineri își trăiau prietenia într-o exaltare totală. Izolată de restul lumii prin tot soiul de bariere menite a o transforma într-un adevărat roman cavaleresc. Un roman al primelor treziri ale trupului puber într-o societate în care a vorbi despre sexualitate este un tabu. În care experiențele se fac prin descoperire solitară, sau prin împărtășire a trăirilor și senzațiilor cu un prieten alter-ego.
Academia Castellana
Sigmund și Eduard ”întemeiază”, doar pentru ei doi, o academie – Academia Castellana. Construită în jurul figurii străluminate a lui Cervantes. O academie a cărei limbă de exprimare este spaniola, devenită limbaj codificat. Dar și un semn al unei legături profunde, secrete și tainice. Țesute pe gusturi, înclinații, preferințe, lecturi, bucurii și suferințe adolescentine comune. După cum spun psihanaliștii, această prietenie dobândește, foarte probabil, toate atributele unei iubiri incipiente. Periculoasă, interzisă, seducătoare totodată, pe care și unul și celălalt nu și-o pot pune în cuvintele banale și terne. Dar, mai ales, pe care nu și-o pot reprima, dar nici permite. Și-atunci o sublimează.
Armonia și exclusivitatea existenței în acest cocon ciudat se văd, însă, la un moment dat, dez-vrăjite. Și anume de descoperirea pe care Eduard o face, la Leipzig, unde urmează cursurile facultății de drept, a atracției, pe care nu și-o cunoscuse până atunci, pentru ”principii”. Numele de cod conferit fetelor în scrisorile celor doi prieteni. Eduard se simte ușor, jucăuș, liber în compania domnișoarelor pe care le întâlnește la Leipzig, Ichtiosaurele, cum le numește Sigmund. Simte că respiră alt aer. Poate mai oxigenat față de cel încărcat al cavalerismului viril, virginal și donquijotesc de până atunci.
O prietenie psihanalizabilă
Or această cădere în vulgar a lui Eduard, această trădare a idealurilor elevat masculine este de natură să-l indigneze pe Freud. Care-și moralizează prietenul cu o ciudată radicalitate plină de prejudecăți: ”faci o mare greșală”, te expui la ”grave dificultăți” și ”mari griji”, e ”o înclinație lipsită complet de rațiune”, o libertate ”periculoasă și ilicită”,”un capriciu romantic”.”La ce servește ca tu să te afunzi în minciună și ca ea să se piardă în visul unei pasiuni?” ”Rușinea mea ar fi imensă dacă, odată întors la Viena, ar trebui să trec sub tăcere față de cunștințele noastre și părinții mei un astfel de episod al vieții tale de la Leipzig.” ”Sincer, aș prefera să te văd dezbărându-te cât mai repede de acest nedemn Sturm und Drang”.
Pare că Sigmund e cumplit de gelos și temător în fața posibilității de a-l pierde pe Eduard. Sau poate că, astfel, adolescentul își reprimă propriile dorințe sexuale legate de Gisela Fluss, în vârstă de numai 11 ani. Una dintre celebrele figuri ichtiosauriene declanșatoare ale mecanismelor psihanalitice de mai târziu. Oricum, Freud își impune mereu prezența în viața prietenului-jumătate. Îi reproșează lipsa de asiduitate în corespondență, se îndoiește dramatic de sentimentele lui în ceea ce-l privește. Iar febra cu care așteaptă o scrisoare sau un pachet de la el dovedește o dependență tiranică.
Astfel, Eduard Silberstein se află, timp de 10 ani, în centrul ciclonului relației pasionate cu Freud. Relație traversată ”de o intensă mișcare de identificare cu prietenul său Eduard, care reprezintă un alter ego, dacă nu chiar un dublu.” (Florian Houssier et Jean-Yves Chagnon – Accompagner son fils adolescent : Freud entre père et fils) Sau, folosind propriile cuvinte ale lui Freud: „Ne-am legat într-un moment în care nu privești prietenia ca pe un sport sau ca pe un avantaj, ci ai nevoie de un prieten ca să trăiești lângă el.”
1871 – 1881
10 ani miraculoși care-și pierd brusc magia. Ne putem întreba de ce Silberstein părăsește brusc nu numai această prietenie, ci și viața departe de România… De ce Freud arde, ca într-un autodafé de fapt, toate scrisorile prietenului lui… Căci ruptura este brutală, definitivă și iremediabilă.
Final de poveste
În 1889, Eduard se căsătorește cu Paulina Theiler, de doar 18 ani, născută la Iași în chiar anul începerii prieteniei cu Freud. Dar care, odată ce cuplul se instalează la Brăila, dă tot mai mult semne de nevroză și devine puternic instabilă psihic. În 1891, după alți 10 ani, de tăcere, Eduard îi scrie prietenului lui vienez. Și-l roagă să-i consulte și trateze soția. Care, ajunsă pe Berggasse, urcă la ultimul etaj al clădirii unde Freud își are cabinetul și se aruncă în gol. Înainte de a-l fi consultat, înainte de a-l fi cunoscut.
Sfârșit simbolic al unei legături pe care, din foarte multe privințe, psihanaliștii o cataloghează ca fundament al psihanalizei freudiene. „Suntem indisolubil legați unul de celălalt… ca niște rude cosangvine.” Două jumătăți, doi tineri care, având Mame de care erau, într-un fel sau altul, dependenți, trebuia să se descotorosească de imaginea Tatălui castrator.
„Mai mulţi ani din perioada copilăriei şi a tinereţii mele i-am trăit în intima prietenie, ba chiar în frăţească comuniune cu el. Am învăţat împreuna, fără profesor, spaniola, l-am citit pe Cervantes. Împărtăşeam, desigur, şi interese mai serioase. Mai târziu, viaţa şi distanţa ne-au separat, dar prietenia timpurie nu poate fi uitată nicicând.
A avut o inimă foarte bună şi un uşor simţ al umorului, care l-a ajutat, cu siguranţă, să suporte mai uşor vicisitudinile vieţii.
Al dumneavoastră, Freud”
(Scrisoare datată 22 aprilie 1928, trimisă Comunității evreiești din Brăila, la trei ani după moartea lui Eduard Silberstein)
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Surse fotografii:
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
