Doamne ale Iașului și Sultani la porțile Levantului – o capuchehaie, o beizadea și un firman

La porțile Levantului – mic vocabular

Când eram la școală, la ora de istorie, rămâneam mereu visătoare în fața unor cuvinte de la porțile Levantului care mi se păreau atât de exotice, încât le vedeam întrupându-mi-se în fața ochilor în fel și chip, în culori pitorești și cu reprezentări dintre cele mai năstrușnice.

Evident, nu mă refer aici la cafea și ibric, la bragă sau ciubuc sau la atât de oropsitul și umilitul rahat lukum, nu la baclavale și șubereci – Doamne cât sunt de gurmandă! Nu mă gândesc nici la cuvinte banale precum giurgiuvea – care mi-a reapărut, vrăjitoresc, în numele personajului lui Călinescu – Giurgiuveanu, sau trivialele dușumea, lighean sau cearșaf. Cu atât mai puțin la măcelar sau mahala sau maidan sau manea. Nuuu. E vorba despre cuvinte care luminau porțile Levantului meu.

Erau ca într-un basm persan pe care mi-l citeam în copilărie înainte de a visa. Basm cu o tânără și preafrumoasă fată, binecuvântată la naștere de ursitoarele ei. Atunci când râdea, hohotele ei izvodeau cascade de trandafiri. Atunci când plângea, lacrimile i se prelingeau pe obraz în șiruri lungi de mărgăritare. Atunci când mergea cu pasul ei ușor, călca pepite de aur. Cine n-ar fi râvnit la așa o fată, spuneți voi?

Dar să revenim și să nu frecăm menta – vai, să nu vă fie cu supărare și să nu credeți că am spus ceva vulgar… Sensul acestei expresii venite chiar de la porțile Levantului e la fel de colorat ca al tuturor cuvintelor acelea încântătoare de mai sus… Să vă povestesc…

A freca menta

Pe vremuri, în hanurile zbârnâind de povești boccaciene, mesele, îmbâcsite de sosuri groase și vinuri ce te luau de cap, trebuie că nu miroseau prea plăcut. Așa că, pentru a repara această meteahnă alungătoare de mușterii, dar mult aducătoare de muște, exista un obicei foarte simplu, împrumutat chiar de la turci … Mesele se frecau cu mentă. Iar, cum cel care avea misiunea aceasta foarte înmiresmată era considerat un privilegiat, era, pe bună dreptate, și tare pizmuit de toți fârtații lui ospătari. ”Ia uite-l cum freacă menta”, îi ziceau ei în batjocură, dar cu mare oțărâre. Și așa, expresia a devenit una urât mirositoare !

La porțile Levantului, o capuchehaie în serai

Așadar, printre cuvintele pline de farmec fanariot, erau unele mai speciale, asupra cărora chiar trebuia să adăst mai mult – ce ascundeau, oare, sonorități precum cadână, serai, hijab, capuchehaie, beizadea, firman, eunuc, castrat, caravanserai… Pentru copilul curios care eram, se deschideau astfel porțile celor O mie și Una de Nopți…

Dar, vai, vorba lungă, sărăcia omului, așa zicea bunica, vă cer iertăciune și vă rog să ne întoarcem în clasă, la ora de istorie… Ca să vă spun mai întâi cum mi s-a întipărit afectiv în minte cuvântul capuchehaie….

Ruxandra, capuchehaia lui Vasile Lupu

Era la lecția despre Vasile Lupu, domnitorul cel nițel cam fioros, cu cușma lui înaltă, cu pană și pafta. Deodată, doamna noastră profesoară s-a așezat într-o bancă, printre noi, și, cu un glas ca mierea, a început să ne spună o poveste. O poveste cu o domniță, una dintre cele mai frumoase ale istoriei vechi a Moldovei, fiica cea mai mică a lui Vasile. Nu numai frumoasă, dar și foarte înzestrată, care știa scrie și citi, precum și vorbi mai multe limbi străine. Era sufletul înflorit al domnitorului… Capetele noastre se lăsaseră pe bănci, visătoare, când, deodată, ne-am trezit nedumeriți… Doamne, am înțeles noi bine sau am cam ațipit și am visat urât? Cum se poate așa ceva, ce trebuie să fi simțit bietul tată când și-a trimis copila preaiubită la Istanbul, capuchehaie?

Capuchehaie

Dar să pricepem mai întâi ce e aceea o capuchehaie… Zălog, garanție, gaj, ostatec, așa i-am spune astăzi…

Sau, în traducere liberă, ”Te-oi fi pus eu, Lupule Coci, domnitor peste Moldova, la Ieși. Dar ce știu eu despre ce ți-a trece prin mintea ta cea așa de întortocheată și de aprigă! Că, ce-mi aud urechile, te-ai făcut, din Coci, Vasile, te-i fi crezând deja un pui de basileu… Of, și nici băieți nu ai încă, Lupule dragă! Ce să mă mai fac cu tine? Uite, să ne-nțelegem, eu ți-o las acasă pe Maria, fata cea mai mare, că e numai bună de măritat. Dar să mi-o trimiți neîntârziat pe mezină-ta. O să stea frumos în serai, cu mama. Între noi fie vorba, îi cam plâng de milă… Până la un capăt, bagă bine de seamă, Lupule, că dacă-mi ieși din cuvânt și-mi dai pricină de îndoială, să știi că ți-o scurtez de cap, oricât de frumos ar fi el…”

Și uite-așa, Vasile Lupu i s-a supus smerit lui Murad al IV-lea și i-a încredințat-o pe Ruxandra lui sultanei sultanelor Kösem, în seraiul de la Topkapī. Nu știu cât de greu și de urât i-o fi fost prințesei noastre în spatele mușarabiehurilor haremului. O fi plâns perle sau o fi râs trandafiri. Sigur, însă, ea a continuat să învețe și să se cultive, în așteptarea destinului ei, care a luat înfățișarea lui Timuș Hmelnițki și a sfârșit prin împlinirea profeției lui Murad – decapitată pe pragul Cetății Neamțului…

• 

• 

• 

La porțile Levantului, două doamne și doi sultani, o beizadea și un firman

Să trecem acum la două povești, de iubire de data aceasta, cu alte două Doamne ale Iașului și alți doi sultani aflați la porțile Levantului. Doi sultani care le-au iubit, se pare. Mai mult sau mai puțin, dar le-au iubit. Două povești din care eu am învățat ce înseamnă beizadea și, apoi, firman.

Maria Ghica-Comănești Sturdza Roznovanu la porțile Levantului

Prima dintre ele o are drept protagonistă principală pe cea despre care, la început de secol 19, se vorbea în dulcele târg al Ieșilor ca despre Ileana Cosânzeana. Sau ca despre Elena lui Menelau și Afrodita reunite la un loc, rivale care făcuseră parcă pace în chipul perfect al acestei domnițe. Și cum s-ar fi putut altfel de vreme ce aduna ”toate grațiile mitologice”! Mândrețea aceasta de fată, pe numele ei Maria, sau Marghiolița mai pe moldovenește, are o istorie bună de scris un roman în mai multe capitole.

Beizadea

Primul capitol important e cel în care copila aceasta încă necrescută e căsătorită, fără voia ei, dar din porunca părinților, cu beizadeaua domnitorului Moldovei. Vă dați seama ce partidă! Ah, dar iată un alt cuvânt interesant – beizadea, care va să zică prințișorul, coconașul, fiul domnitorului. În povestea noastră, nu oricare domnitor, ci primul pământean la Iași de după epoca fanariotă – Ioniță Sandu Sturdza.

Doar că beizadeaua, Nicolae, era și capuchehaie – acum știți ce înseamnă asta. Deci zălog la Istanbul, la fel precum fusese în trecut și Ruxandra lui Vasile Lupu. Plină de năduf și bătând dintr-un picior, Maria noastră se urcă pe-un vapor. Dă ochii peste cap, of, să terminăm odată și cu trebșoara asta! Și merge drept la Biserica Sfântul Gheorghe din Fanar, unde se vede, în sfârșit, cununată cu beizadeaua capuchehaie de însuși patriarhul Constantinopolului.

• 

• 

Marghiolița nu luase, însă, în calcul cât de cosmopolit era Istanbulul acelui început de secol. Câți ambasadori și diplomați interesanți se preumblau prin palatul sultanului. Și cum vibra de iubire aerul constantinopolitan. Nu mai punem la socoteală că tânăra noastră nevestică era frumoasă ca ziua și zvârlugă cum numai moldovencele pot fi…

Și, ce să vedeți! După ce i-a stârnit unii împotriva celorlalți pe cei mai vestiți bărbați ai curții, doritori toți să muște din mărul Afroditei de la Istanbul, sultanul însuși află de o atare odaliscă. Și-o cheamă să-i viziteze seraiul. Iar ea e atât de Roxelană și Kösem la un loc! E-atât de mândră și cu limba ascuțită, încât Mahmud al II-lea, cu toate celebrele antecedente ale strămoșilor săi, îi cere să-și scuture zulufii în harem și să devină sultană.

Maria noastră avea, însă, alte planuri, și alte povești de trăit. Așa că s-a suit repejor la loc pe vaporul cu care venise, după care, la fel de repejor, avea să divorțeze și de biata capuchehaie. S-a întors frumușel în Moldova cea care încă îi rezerva nenumărate surprize.

Haricleea Haricli Hartulari Darclée la porțile Levantului

O să spuneți că celebra Haricleea nu e ieșeancă, ci brăileancă. Și aveți perfectă dreptate. Totuși Iașul e orașul desăvârșirii artistice a acestei excepționale cântărețe, Privighetoare a Carpaților. Mai mult, este orașul în care își face debutul. Și nu oriunde, ci, vezi Doamne bine, chiar în saloanele emancipate și aristocratice ale Marghioliței noastre, re-re-căsătorite Roznovanu. Adică în ceea ce foarte frumos numim astăzi Palatul Roznovanu.

Haricleea n-a avut o viață ușoară, chiar dacă a fost acoperită de gloria unora dintre cele mai mari scene de operă din lume. În schimb, a fost iubită cât cuprinde, chiar dacă nu de bărbații pe care ea i-a iubit.

Așa că, înainte de a vă spune povestea incredibilă a uneia dintre aceste iubiri, dați-mi voie să v-o împărtășesc mai întâi pe cea a lui Giaccomo Puccini. Compozitorul care i-a scris cu dedicație cea mai frumoasă arie cu putință din lumea operei – Vissi d’arte, vissi d’amore din opera Tosca, cea căreia ea i-a fost prima interpretă. Și, apoi, povestea regelui Carlos I al Portugaliei, care, după asalturi rocambolești și o cerere în căsătorie refuzată și demnă de un film mut, o așteaptă totuși 7 ani, doar-doar se va fi răzgândit.

Firman

Povestea la care vreau să mă opresc este, însă, exotică și parfumată. Și e legată de penultimul sultan al Imperiului Otoman – Abdul Hamid al II-lea. Sultan care, intrigat de tot ceea ce se povestea despre această minunată voce, dorește s-o aibă la nunta fiicei sale cu fiul lui Osman Pașa. Da, ați citit bine, acel Osman, din lecțiile de istorie. Abdul dă atunci un firman. Acesta decretează că, oricât va fi costat, muzica de operă și vocea divină a unei anume Haricleea aveau să devină darul cel mai de preț și mai potrivit pentru nunta unei fiice de sultan.

Pentru această ocazie eveniment, Haricleea se pregătește pentru două spectacole – Traviata lui Verdi și Faust al lui Gounod. Dar, îndrăgostit pe loc, Hamid nu o poate lăsa să plece. Și-i mai cere să joace și în Trubadurul, tot al lui Verdi. Rol al Leonorei pe care Doamna noastră nu-l avea neapărat în repertoriu, dar în care strălucește la fel de mult. Hamid ia foc și-i dăruiește o neasemuită floare de diamante. Semn al unei iubiri imposibile, semn al unei lumi romantice și elegante care apunea…

• 

• 

Harem, serai, odalisce și sultane… printre văluri, lalele și zambile, trei moldovence – trei povești – trei destine…

Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.

Surse fotografii:

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9