Iașul aristocratic melancolic
Muntenimea Iașului este epicentrul ființei mele.
Casele familiei
Cu siguranță pentru că, aici, familia Mamei a ales să-și așeze viața ieșeană – trei surori, trei case, toate trei în Muntenime… și toate trei pierdute.
Mormintele familiei
Cu siguranță pentru că, în Muntenime, își dorm somnul de veci Bunica și Străbunicii Cernăianu, o familie pe care nu am cunoscut-o niciodată decât acolo, în fața crucii din cimitirul Munteni, în care intram cu Mama de mână, într-o plimbare magică pe care v-o voi povesti altă dată.
Mama, Tata și cu mine
Cu siguranță pentru că, în Iașul aristocratic, nu în altă parte, Tata a ales să-și afle jumătatea – o fată frumoasă, care, cu cozile ei împletite și încolăcite pe vârful capului și ochii de un albastru îngeresc, dar tăios, era definiția prin excelență a frumuseții. Cel puțin pentru el. Cucerirea codanei care lumina Strada Română, mai târziu Karl Marx, astăzi Lascăr Catargi, merita orice sacrificiu. Chiar și pe cel de a sta ore lungi în ploaie sub teii de sub ferestrele tristului spital Caritatea, ce se întâmpla să fie exact vizavi de ferestrele casei ei. Doar doar chipul neasemuit de frumos se va fi arătând, privind în deal sau în vale, dar niciodată în față, sub copacii încărcați de floare.
Cu siguranță pentru că, după ce Tata o va fi cucerit, în cele din urmă, pe Mama. După ce vor fi așteptat 13 ani sosirea mea într-o lume ”nouă”, anapoda, plină de întuneric și spaime, Muntenimea mi-a fost primul cuib. O mansardă rece și neîncălzită într-una dintre casele familiei devenite komunalka. Ralet colț cu Karl Marx, la vremea aceea. O cameră improvizată, despărțită de ceilalți ocupanți ai ei cu mobile și panouri și în care curentul sufla cu toată puterea crivățului acelei ierni cumplite în care m-am născut.
Liceul familiei noastre
Cu siguranță, în sfârșit, pentru că, timp de 30 de ani, sau chiar și mai mult dacă punem la socoteală și pe cei vreo 50 de dinainte, ai Mamei și ai Tatii, Muntenimea a fost locul nostru de muncă. În care am pătruns în fiecare zi cu bucuria descoperirii școlii noastre, a copiilor ei și a tuturor celor care ne-au învățat să fim profesori convinși că ”il faut avoir l’honneur de son art”.
Pentru toate acestea, azi, cu drag, vă invit să dați o raită prin Muntenime și, după ce veți fi obosit, să vă opriți în trei cafenele pline de eleganță, mărturii vii ale Iașului aristocratic. Un Iași neașteptat – parcă desprins din alte vremuri, cosmopolit, artistic, distins și foarte șic. Haideți cu mine!
În Casa Kogălniceanu – Arte Cafe
Sunt sigură că lui Mihail Kogălniceanu adolescentul, cel îndrăgostit de Niceta, nu i-ar fi displăcut defel să-și invite iubita în locul acesta atât de tainic și de romantic, care a apărut de acuși 20 de ani în subsolul casei care a fost cândva a lui, pe strada ce astăzi îi poartă numele.
Oglinzile
Iluziile sale ar fi fost poate mai puțin pierdute dacă ar fi așezat-o pe preafrumoasa lui iubită în mijlocul tuturor tinerilor pe care-i putem întâlni astăzi adunați aici în jurul unui ceai sau al unei cafele. Împărtășindu-și idealurile, uitând de grijile examenelor, de suferințele iubirii, dar, mai ales, zâmbind frumos în oglinzile sufletelor celor pe care-i iubesc.
Jocurile și poezia
Ba chiar, dacă, la vreme de seară, ar fi trecut pragul acestei seducătoare cafenele, poate că Mihail și Niceta ar fi ieșit din atât de prețiosul și artificialul lor joc de-a Telemah și Calypso, pentru a încerca alt fel de jocuri. Exotice și provocatoare, în oglinzile lui Harry Potter, pe drumurile Catanului sau în meșteșugul Dixitului. Și, în unele seri, ar fi putut să-și mărturisească iubirea în cadențe de poezie, proaspătă și plină de înflăcărare. Cum numai vârsta tinereții o îngăduie.
Arta Valentinei Druțu, în Iașul aristocratic
Și apoi clavirul, cafeaua, delicatesele, grija cu care ești cuibărit în spațiul acesta ca niciunul altul. Care clipește în lumini savant potrivite, reflectate în formele vălurite ale podelelor și refractate de străvechiul tavan. Și care mustește de culoare și de artă. Nu orice fel de artă, ci dintre cele mai înalte. Și aceasta grație spiritului tutelar al acestei cafenele minunate – Valentina Druțu. Unul dintre cei mai buni pictori ai zilelor noastre. Ale cărei tablouri sunt o permanentă mirare, o bucurie a ochiului și sufletului, o țâșnire de energie și de bucurie de a trăi, de care eu una sunt iremediabil îndrăgostită.
„Am simţit nevoia unui spaţiu frumos care să fie încărcat de artă. Eu am decorat și muzeul de sus (al lui Mihail Kogălniceanu) şi muzeul Unirii. Or spaţiul de aici era gol, pentru depozitare. Mi-a plăcut mult ideea şi am zis să ne facem cafenea. Acest spaţiu ţine de asemenea loc de sală de expoziţie. Au fost constant vernisaje de-ale mele în cafenea, dar mă gândesc acum să fac o serie de expoziţii de top. Am dorit să expun lucrări ale unor artişti din Bucureşti, sau ale celor mai tineri, dar şi lucrări ale lui Liviu Suhar, Gonceariuc sau Gânju. Noi, prin cafeneaua asta, am încercat să educăm oarecum oamenii.”
Pe bună dreptate, Arte cafe în Iașul aristocratic…
Mai sus de unde m-am născut – Retro café
În jur, numai case ca în Iașul aristocratic de altădat. Cu fațade dantelate, pline de detalii uimitoare, ascunse deseori de trecerea timpului sub straturi de uitare. Timid camuflate printre vrejurile îndărătnice ale unei vegetații la fel de vechi ca și frontoanele și măștile. Un cartier atât de pe măsura omului și a nevoii lui de intimitate și frumusețe, încât te și miri că a rămas în picioare în fața tăvălugului uniformizator-proletar.
Casa lui Ionel Brătianu din timpul refugiului la Iași al României, înfrățită cu terenul pe care se afla nu demult casa consulului de Saint-Aulaire, reprezentant al Franței în aceleași vremi vitrege. Casa cu inflexiuni brâncovenești de pe srada Pinului a secretarilor de partid de altădată, casa lui Petre Andrei, cel mult hulit de legionari, casa boierească a doctorului Scully, casele Art Nouveau – a doctorului Haimovici sau a familiei doctor Rusu. Toate înșirate ca perlele de-a lungul acestei miraculos salvate străzi a Muntenimii. Aristocrație a spiritului.
Într-o astfel de casă stă bine tăinuită una dintre cele mai colorate și vesele cafenele ale Iașului. Respirând aerul nobleței medalioanelor de deasupra ferestrelor sale, este, pe bună dreptate, numită Retro café. Multicoloră, aceasta ar fi definiția pe care i-aș da-o acestei lumi în care am făcut unele dintre cele mai interesante experiențe din Iași.
Marghilomana
Mai întâi o marghilomană. Nu știți ce e o marghilomană? Fenomenala cafea născută din greșala valetului domnului Alexandru Marghiloman care, aflat la vânătoare cu stăpânul, și-a dat seama că nu are apă pentru cafea și atunci, simplu, a hotărât s-o facă, nici mai mult, nici mai puțin, decât cu coniac? De cea mai bună calitate… Da, la Retro café am băut prima mea marghilomană, însoțită de povestea ei năstrușnică.
”Puneți la fiert într-un ibric 100 ml de coniac sau rom, adăugând două lingurițe de zahăr. Când începe să fiarbă, adăugați trei lingurițe de cafea. Opriți focul, acoperiți ibricul și lăsați-l așa 2-3 minute. După aceea, savurați cât încă este fierbinte!”
Literatură, muzică și pisici în Iașul aristocratic
După-amiezele și serile Filit, apoi. Literatura trăită încă de la intrare, înscrisă pe pereții casei zugrăviți în toate nuanțele curcubeului. Literatura și muzica, din cea care-i place atât de mult generației mele – cu Zeppelin și Bon Jovi și Pink Floyd. Și Coltrane. Cu un pick-up descins direct din copilăria mea, și cu un aparat de fotografiat alb-negru cum nu mai știm folosi. Cu un lămâi neverosimil în mijlocul uneia dintre încăperi. Și cu o pisică-odaliscă, ubicuă, mai ales atunci când se ascunde îndărătul perdelelor haremului de pe fereastră.
Experiența cea mai autentică, însă, este cea a oamenilor care dau sens acestui spațiu din altă lume. Sclipirea din ochii lor atunci când, asemeni unor magicieni, fac și aduc cafeaua, cocktailurile, limonadele stării de bine ca acasă.
Pe bună dreptate, Retro café în Iașul aristocratic…
La Universitate, librăria-cafenea. Art Deco. Orest Tafrali
Orest Tafrali, hmmmmm, nu, numele acesta nu-mi spune nimic… Cum, nu știți cine e Orest Tafrali? Și totuși, el este unul dintre marii intelectuali ai Iașului – cu studii de artă bizantină la Paris și un doctorat în istorie la Sorbona, arheolog, profesor de limbi clasice, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din Iași, repetitor de limba română la École des Langues Orientales din Paris, membru al Academiei Române și al Societății Numismatice Române.
Orest Tafrali este, însă, mai cu seamă, cel căruia îi datorăm înființarea Muzeului de Antichități al Iașului. Început mai întâi într-o casă oarecare, mutat mai apoi într-unul dintre corpurile Universității, de la Bulevardul Carol, și pe care astăzi îl puteți vizita în frumoasa clădire de pe strada Titu Maiorescu, Muzeu al Univesității ieșene. O găsiți voi, e prea chipeșă ca să n-o remarcați!
”La venirea la Iaşi, profesorul observase, cu surprindere, că nu exista un muzeu de antichităţi, care să servească studiului şi lucrărilor practice ale studenţilor şi să fie un institut de cultură istorică şi artistică pentru popor. Văzând în ce condiţii improprii erau păstrate numeroasele artefacte de la Cucuteni, îngrămădite prin depozitele şi dulapurile facultăţii de istorie, la discreţia amatorilor de bibelouri, nefiind păzite de nimeni şi neputându-se asigura studiul acestora în condiţii optime cerute de rangul instituţiei, profesorul a făcut cereri repetate la rectoratul Universităţii pentru găsirea unui spaţiu adecvat cerinţelor de mai sus, atât pentru tezaurul de la Cucuteni, cât şi pentru alte artefacte descoperite prin Moldova.
Ca atare, profesorul Orest Tafrali a făcut stăruitoare intervenţii până şi la ministrul I.G.Duca. Acesta a alocat 3.000 de lei pentru închirierea unui local. Bucuros, profesorul a mai adaugat încă 2.000 din veniturile proprii şi a reuşit să închirieze imobilul de pe Str. Paladi, nr.6.”
Cafeneaua lui Orest în Iașul aristocratic-universitar
Dacă nu ați știut până acum cine este O.Tafrali, poate cunoașteți, totuși, minunea care, acum câțiva ani, a apărut sub scările monumentale cu lei ale Universității din Iași, în plină Muntenime de Sus. Una dintre cele mai frumoase librării-cafenea din Iași. Numită, în onoarea și amintirea acestui entuziast profesor, Tafrali.
Eleganță Art Deco
O librărie-cafenea? O, da, o librărie de-o eleganță cu adevărat universitară, de care sunt sigură că Tafrali ar fi fost fericit, căci probabil așa și-ar fi dorit să-i fie și Muzeul de Antichități. O cafenea Art Deco? Da, un Art Deco epurat, profitând de bolțile en berceau ale subsolului palatului lui Louis Blanc. Cu ferestre ce corespund unor panouri cu linii îndrăznețe și rafinate. Cu un mobilier minimalist, în culori contrastante – abanos și culoarea untului. O atmosferă dichisită și distinsă, în care nu te-ai aștepta să găsești atât de multă tinerețe. Atât de multă energie și bucurie de viață. Grupuri de studenți printre care cineva ca mine distonează mult, căci până și profesorii care coboară aici sunt tineri. Doar puțin mai vârstnici decât studenții lor.
Ciocolata caldă și parfumată
Peste toate, aș vrea să vă vorbesc nu despre cafeaua care parfumează această cafenea. Nu, Doamne!, ci despre ciocolatele ei calde – o explozie de parfumuri fierbinți și onctuoase, o exaltare a papilelor și un balsam care alunecă pe căile întortocheate ale gâtului ca o lavă bună și dătătoare de viață. O ciocolată adevărată, de care nu te saturi și de ale cărei mustăți delicioase nu te sfiești să-ți lingi cu voluptate buzele.
Stăpânele locurilor
Dacă mai pui alături și o patiserie din acelea făcute ca la mama acasă, adică la cantina Universității, de bucătărese cu mâini puternice și bune, care știu ce le place copiilor, vei avea imaginea desăvârșită a unui univers în care, la sfârșit, sub privirile surâzătoare ale stăpânelor locului, afli cu stupoare că nu ai de plătit decât 4.5 lei ciocolata și 2.5 melcul. 4.5 și 2.5 lei, ați mai auzit așa ceva? O.Tafrali pare că a rămas la fel de generos în lumea de dincolo, precum a fost și în lumea aceasta. Chapeau, Monsieur!
Pe bună dreptate, libărira-cafenea Tafrali, în Iașul aristocratic…
Final de plimbare
Dragii mei, vorba multă, sărăcia omului. A venit clipa în care trebuie să închei acest articol. Întrebându-vă nu dacă știați aceste locuri surprinzătoare, ci dacă ele nu cumva vă îmbie la o plimbare prin Muntenime. În acest cartier, al cărui fiecare metru pătrat de caldarâm păstrează întipăriți pașii unor oameni atât de mari, încât i-am închis în paginile cărților și faptelor lor. Dar pe care-i putem redescoperi în aerul Muntenimii, încărcat de distincția și noblețea spiritului.
Nu uitați, însă, că, în acest Iași aristocratic de ieri, vă puteți odihni trupul și sufletul în câteva oaze de frumusețe, cultivate de oameni ai Iașului aristocratic de azi… Aș putea veni oricând cu voi…
Iași mirabilis!
Fotografii personale
Fotografii de pe paginile de FB ale celor trei cafenele. Mulțumesc!
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
