Visuri dulci din Iaşul copilăriei…
Nu-mi aduc aminte ca, în copilărie, Mama să fi făcut prea des visuri dulci acasă, adică prăjituri. Era Crăciunul, când tata învârtea cremele – pentru fiecare ou 120 de tours de main –, apoi Paştele, cu cozonacii şi Păştile inegalabile. Nu era ca la cofetărie… era chiar mai bun. Dar nu prea des!
Cofetăriile de cartier Amandina
În rest, însă, eram trimisă cu regularitate la cofetăria din cartier. Cu cinci mese cu picioare de metal, cu câteva fotografii spălăcite pe pereţi şi un galantar îmbietor, cofetăria numită Amandina (cred că toate cofetăriile de cartier se numeau la fel) propunea câteva prăjituri. În ordinea descrescătoare a preferinţelor: Boema – un pătrat cu un ciuf boghet de cremă, Caraiman – un triunghi în straturi de blat cu ciocolată, Savarine – siropoase de ţi se năclăiau mâinile până la cot şi, uneori, Chanticlere – scuzaţi franceza adaptată…
COFETĂRIA AMANDINA
O sărbătoare adevărată era, însă, când eram anunţată că, dacă mă îmbrac frumos şi-mi pun şosetele albe cu pantofii cei de duminică, mergem la COFETĂRIA AMANDINA, visul dulce din colţul Pieţii Unirii. Era pe fostul loc al băcăniei lui Ermacov, dar nu chiar în fosta lui prăvălie plină de miresme, ci la parterul unui bloc mândru înălţat întru gloria socialismului.
AMANDINA era, totuşi, la vremea aceea (adică într-un alt secol şi într-un alt mileniu), o cofetărie elegantă, o replică oarecum provincială a Capşei de la Bucureşti. Cu separeuri şi mese de marmură stacojie, dar mai ales cu nişte doamne al căror balet printre mese cu tăvile pline de delicatese şi de pahare cu BemBem mă fascina, lăsându-mă cu gura căscată.
Joffre
Eram trup și suflet îndrăgostită mai ales de o prăjitură magică, ciocolată pură între doi năsturaşi de biscuit, ce se topea pe limbă spre deliciul papilelor care o reţineau cât mai mult, înainte s-o înghită hulpav gâtlejul nesătul. Joffre – prăjitura copilăriei mele, cu atât mai mitică cu cât era mititică şi puţină. Mama îmi lua două. Poate încă două pentru acasă.
Ce-a mai rămas din aceste visuri dulci la Iaşi?
Ei, și cu timpul, visurile dulci s-au spulberat – întâi prăjiturile, apoi eleganţa şi, în cele din urmă, şi doamnele acelea acrobate. Cred că se deprofesionalizaseră complet de nu mai şedeau de-acum decât cocoţate pe un scaun rotativ. Într-o imobilitate stâlpnică, se mișcau eventual pentru „Un baton de ciocolată de casă, vă rog!” (cu gust de carton şi paie amestecate) sau „Un Cico, se poate? Şi un nechezol, totodată!” Brrrrr… numai bunicul mai bea cafeaua aceea zoioasă de cofetărie, pretext să mai scape de cicăleala bunicii…
Multe Amandine
Galantare comuniste 
Visuri dulci comuniste
Ciudat e că, totuşi, comerţul multilateral dezvoltat făcea să apară cofetării ca ciupercile după ploaie. Erau în fiecare cartier sau, aşa zise de lux, la parterurile noilor blocuri, mândria comunistă. Nimeni nu-şi mai aminteşte de cofetăria Bucegi, aşezată acolo unde Independenţa dă în Sărărie. Memoria pietrelor spune, însă, şi azi „staţia de autobuz de la Bucegi”. Visuri dulci la Iaşi…
Artizanii de azi şi ale lor visuri dulci
Din fericire, astăzi o altă făină se macină la moară, pentru că, altfel decât în comerţul cu prăjituri trase la fotocopiatorul bunăstării socialiste, au reapărut artizanii pasionaţi de meserie. Au apărut reţetele uitate şi dorinţa de a învăţa meserie de înaltă calitate. Astăzi, cofetarii şi patisierii Iaşului par să se întreacă în a aplica deviza lui Anatole France – „Il faut avoir l’honneur de son art.”
Trei furnizori de visuri dulci pentru CityID Iași
De aceea, aş vrea să vă povestesc aici despre cei trei furnizori ai tururilor CityID, cerându-mi reverenţios iertare de la toţi ceilalţi artişti pe care nu-i amintesc aici.
Visuri dulci la Iaşi – varianta nr 1. Răzvan Cărare și Moft Copt
Ce nume năzdrăvan, nu? Moft copt trebuie să încerci experienţa prăjiturilor acestui cofetar care nu lucrează decât pe comandă şi nu are punct de desfacere propriu pentru bijuteriile sale. Şi ce visuri dulci face Răzvan Cărare, în laboratorul lui din Complexul Ciurchi din Iași. Răzvan, care s-a lăsat de fumat anume ca să-şi salveze papilele rafinate… Vă recomand din tot sufletul Choux Choux Tart, care vă chouchoutează, adică vă alintă cu cele mai neaşteptate texturi şi cele mai surprinzătoare arome. Răzvan, un adevărat Lenôtre al Iaşului.
Artizanul de la Moft Copt – Răzvan Cărare 
Choux choux tart
Visuri dulci la Iași – varianta nr 2. Ştefan Buraga şi Frateria
Un foarte nici nu ştiţi cât de tânăr alchimist al aromelor, culorilor şi formelor. Curajos, inventiv şi plin de entuziasmul tinereţii, pe care i-l invidiez din tot sufletul, tânărul acesta de nu mai mult de 25 de ani a pornit din bucătăria familiei pentru a ajunge astăzi la un brand cunoscut şi extrem de elegant – l’exquis L’Artisan Frateria. Trufele lui Ştefan cu care reanimăm tururile lungi sau ouăle surpriză din turul gurmand de Paşte au trezit întotdeauna visuri dulci celor care au ales plimbările CityID prin Iaşi!
Stefan Buraga – Frateria 
Stefan Buraga – Frateria
Visuri dulci la Iași – varianta nr 3. Fabrica de Fericire Marabou, a Irinei Hriapcă
Un loc într-un Iași mai puțin vizibil, un loc intim şi dulce feminin, în care să stai măcar jumătate de oră înseamnă să te reîncarci cu stare de bine, cu energie pozitivă şi cu… visuri dulci la Iași. Unde mai pui că aici au reînviat doamnele din copilăria mea, surâzătoare şi zvelte. Dacă nu cumva e și Petrina prin preajmă, cu tinereţea ei luminoasă. Petrina este fiica Irinei, iar Irina este zâna zânelor Marabou. Sau, poate, o magiciană care a ştiut ea ce a ştiut când a dat cofetăriei ei numele acesta de marabout – vrăjitor african! Pe Irina, însă, nu o vezi niciodată. Vezi, în schimb, în galantarul ca o operă de artă, prăjiturile ei – ce culori, ce forme, ce texturi, ce gusturi…
Irina Hriapca – Marabou 
Rețetele secrete ale Irinei
Şi mai am ceva de spus despre Irina – ea este marabout-ul CityID pentru că a acceptat o provocare unică în Iaşi. Este singurul cofetar al acestui oraş care, cu multă cercetare prealabilă şi căutări de produse de exepţională calitate, face, doar pe comandă, două prăjituri rare: Joffre ale copilăriei mele şi senzualele Capezzoli di Venere…
Dacă vreţi să le aflaţi gustul şi povestea – şi ce gust, şi ce poveste… vă aşteptăm, ghiduşi, la tururile CityID pline de visuri dulci!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Surse fotografii:
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
