Vasile Lupu și Petru Movilă. Două nume de referință ale Europei răsăritene din secolul 17. O pagină de manual pe care, atunci când ești la școală, o întorci mai mult sau mai puțin grăbit. Și totuși ce oameni, în ce vremi mereu tulburi și nelinișitite!
Niciodată până la războiul cumplit și atât de aproape de noi din Ucraina nu am realizat cu-adevărat cât de complicată este istoria acestei fâșii enorme de pământ. Cuprinsă între Moldova, Polonia, Lituania, Ucraina și Rusia. Pe malul învolburat al Mării Negre și al undelor Nistrului, Prutului și Niprului. Dar mai ales la umbra mereu amenințătoare și râvnitoare a marilor imperii. Citind cu mintea ascuțită de durerea celor ce se întâmplă astăzi în jurul nostru, încep să înțeleg ceea ce Tata, bucovinean, îmi repeta deseori. Și anume cât de fracturată este această parte de lume. Cu frontiere mereu fluctuante și capricioase. În funcție de nevoile sau dorințele marilor puteri, pentru care aici a existat mereu o imensă tablă de șah. Cu multă violență și cruzime. O zonă de contact tectonic între Occident și Orient. Între catolicism și ortodoxie, islam și iudaism. Între nenumărate etnii și culturi extrem de diferite. Și politici neîncetat hulpave.
Imaginați-vă puțin fie și numai geopolitica secolului 17, secol al celor doi oameni despre care vreau să vă vorbesc astăzi – Vasile Lupu și Petru Movilă!
Lituanienii și polonezii
Pe de o parte, Uniunea polono-lituaniană. Dornică să pună mâna pe cât mai mult din partea de apus a Ucrainei – Galiția, în care, implicit, Moldova avea și ea ceva de spus, prin Bucovina și cetatea lui Ștefan – Hotinul, piatră de hotar.
Rușii
Țaratul rus, pe de altă parte. Care-și căuta încă, în familia Romanovilor, noii conducători și locul în marea istorie.
Ceea ce face că, dacă, la începutul secolului 17, a preferat un armistițiu înțelept cu polono-lituanienii și suedezii amenințători, la jumătatea veacului, a dobândit destulă îndrăzneală pentru a-i înfrunta. Și chiar a câștiga de la ei Smolenskul, Kievul și partea de răsărit a Ucrainei.
Otomanii
Turcii, omniprezenți. Împotriva cărora moldovenii au încercat diverse strategii și diverse alianțe. Ca, de pildă, cea din 1620, cu polonezii, într-o înfruntare care a ales drept câmp de luptă Moldova. Și când, în Bătălia de la Țuțora, tabăra învingătoare i-a făcut pe moldoveni să întoarcă armele și să se alăture cazacilor în chip de aliați ai turcilor. Care, victorioși, au asediat, în 1621, Hotinul ocupat deja de polonezii în retragere. Un Hotin și o bătălie ce vor trasa noi alianțe între cazaci, moldoveni și polonezi de data aceasta. Precum și granița polono-otomană suprapusă peste granița Moldovei. Scenariul se va repeta aproape identic în 1673. Când moldovenii, inițial de partea turcilor, au trecut de cea a lui Sobieski și a cazacilor zaporogi, care au ocupat din nou Hotinul.
Cazacii zaporogi
Cazacii, în sfârșit. Doritori ca hatmanatul lor să-și găsească, cu forța armelor, aliați în lupta împotriva polonezilor, dar și a rușilor. Așa a ajuns, de pildă, în 1650, vestitul Bogdan Hmelnițki să-și concentreze atenția asupra Iașului, capitală a voievodatului Moldovei, în care domn era Vasile Lupu. Și așa a ajuns fata cea mică a celui din urmă să fie dată, fără crâcnire, de soață lui Timuș Hmelnițki. Ruxandra cea frumoasă și cultivată, gaj, din nou, că Lupul nu avea să trădeze.
Povești îngrozitor de complicate! Dar care dau seama de complicatele situații și decizii pe care domnii, cnejii, hatmanii, țarii, regii trebuia să le ia sub presiunea evenimentelor în permanentă schimbare.
Abia acum înțeleg și admir, așadar, dibăcia lui Vasile Lupu, de departe cel mai important domn al secolului 17 moldovenesc, de a se fi descurcat iscusit în mijlocul unui cuib de vipere și viespi. Urmărindu-și, în același timp, propriile interese de putere. Și construind neobosit o Moldovă interesantă din punct de vedere politic. Cu o capitală frumoasă, strălucitoare și, chiar, aș spune, europeană. Căci, pentru a-și sluji orgoliile sale de basileu, albanezul Lupu Coci, devenit, simbolic, Vasile (Basileul) Lupu, este domnul care, timp de aproape 19 ani, a ctitorit la Iași cu rafinament și înaltă cultură. “Încă de a doua zi după urcarea pe tron și-a luat numele de Vasile și a pătruns în visul bizantin”, spunea Nicolae Iorga. Și avea dreptate.
Vasile Lupu în ochii lui Paul de Alep
„Cât despre modestia domnului, cunoștințele sale, desăvârșirea sa, agerimea minții sale, învățătura sa culeasă din cărți vechi și noi, păgâne, creștine și turcești, iscusința sa în discuție nu ar putea fi întrunite de nici o minte omenească. Într-adevăr, el ar putea fi asemuit cu primii regi ai Greciei și chiar îi întrecea, căci cuvântul lui era cu greutate în lumea întreagă din cauza mărinimiei și binefacerilor sale… El era cunoscut în toată lumea. Împărații și boierii de la Moscova primeau cu respect scrisorile lui și tratau cu toată cinstea pe acel care le aducea… Regele și nobilii din Polonia făceau la fel, ca și Hmelnițki și cazacii lui care i-au luat fiica […]” (Paul de Alep – Călătoriile lui Macarius, patriarh al Antiohiei)
Vasile Lupu și Petru Movilă
Curtea Domnească. Trei Ierarhii, lăcaș daurit al moaștelor Sfintei Parascheva, sfânta râvnită de toți Balcanii. Mănăstirile Golia și a Sfinților Atanasie și Chiril, cunoscută și ca Bisericuța dintre viile Copoului. Sunt ctitorii vasiliene vestite, care reprezintă, până astăzi, un element fundamental al identității Iașului. Dar nu despre ele vreau să vă povestesc. Ci despre o ctitorie la fel, dacă nu cumva încă și mai importantă. Pentru că a fost legată de școală și de nevoia de a crește tineri moldoveni care să înțeleagă lumea în care aveau să evolueze.
Vasile Lupu și Petru Movilă. Și Academia Vasiliană. Una dintre perlele domniei moldoveanului. Clădită și gândită după modelul Academiei din Kiev. La rândul ei clădită și gândită de un kievean moldovean, nepot și fiu al domnitorilor Ieremia și Simion Movilă.
Petru Movilă și ctitoriile sale kievene
Devenit, grație culturii și personalității sale, mitropolit al Kievului și reprezentant de seamă al ortodoxiei de prin aceste părți de lume, Petru Movilă este una dintre figurile emblematice ale Ucrainei și unul dintre marii prieteni ai lui Vasile Lupu, ai Moldovei natale și ai Iașului.
Refugiat în Uniunea polono-lituaniană, după ce unchiul și tatăl său fuseseră dați jos de pe tronurile Moldovei și Țării Românești, Petru avea să fie, rând pe rând, ofițer al oștii poloneze și, apoi, arhimandrit al Lavrei Pecerska din Kiev. Până când susținătorii săi l-au transformat în noul conducător al Ruteniei. Moștenitor și continuator al marilor cneji ai Rusiei Kievene, Vladimir cel Mare și Iaroslav cel Înțelept. ”Îți amintești ce faimoasă era Rusia Kieveană înainte, câți protectori avea? Acum au rămas puțini; Rutenia te vrea pe tine.”
Bisericile
Petru Movilă s-a dovedit a fi, așa cum se așteptau ortodocșii ucraineni, unul dintre marii reconstructori ai Kievului religios. Dar și unul dintre promotorii unor noi influențe, europene. Și mai înainte de toate, aceea a barocului în starea sa cea mai pură. Catedrala, Lavra Sfânta Sofia din Kiev este exemplul cel mai grăitor al amestecului de tendințe culturale pe care Petru Movilă le-a introdus în lumea kieveană. Stilul bizantin în interior și cel baroc occidental în exterior. Un stil care, de altfel, caracterizează și arhitectura Trei Ierarhilor și a Goliei la Iași. Două ctitorii vasiliene considerate, pe bună dreptate, ca întrupând barocul secolului 17 moldovenesc. Cu puternice influențe occidentale, alături de cele oriental bizantine.
Academia
Petru Movilă, însă, a făcut încă și mai mult la Kiev. Sub impulsul modelului colegiilor iezuite din Uniunea polono-lituaniană, el a înțeles că diferența între cele două biserici – catolică și ortodoxă – consta în puterea educației, pe care catolicii o cultivau trimițându-și tinerii să învețe la Roma și la toate colegiile importante iezuite din Europa Apuseană. Așa se face că progresistul Movilă a hotărât, în 1615, să pună bazele, la Kiev, ale primului colegiu superior ortodox, în care curricula colegiului iezuit era adaptată la nevoile și specificitățile ortodoxiei. Academia de la Kiev avea să devină, în scurt timp, cea mai pro-ocidentală universitate din Uniunea polono-lituaniană. Adică din Ucraina apuseană.
Tiparnița
Sub Petru Movilă, Kievul devine, în sfârșit, principalul centru de tipărire a cărților ortodoxiei. Între care strălucește, cu argumentarul său nemaivăzut până atunci, Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe. O culegere de discuții cu privire la fundamentele credinței ortodoxe, la o vreme în care Orient și Occident se străduiau să facă față unei noi provocări – cea a Reformei și a Contrareformei. Argumentar ce a stat la baza și a Sinodului de la Iași, din 1642, prima întâlnire, din întreaga istorie a Bisericii, a celor trei ramuri ale Ortodoxiei – greacă, slavă și română. Astfel, nu Moscova sau Constantinopolul, ci Kievul și Iașul, orașele de suflet ale mitropolitului, au jucat, chiar dacă abia vizibile la vremea aceea pe harta ortodoxiei, rolul principal în reforma acestei Biserici. Grație lui Petru Movilă, ale cărui ”reforme urmau să aibă un impact profund asupra lumii ortodoxe timp de încă un secol și jumătate.” (Serhii Plokhy – Porțile Europei – o istorie a Ucrainei)
Vasile Lupu și Petru Movilă la Iași
Moldovean de felul lui, Petru Movilă îl ținea la mare preț pe Vasile Lupu. Dincolo de alegerea Iașului vasilian ca loc al acelui Sinod fundamental pentru ortdoxie, el i-a făcut chiar cinstea de a i-o cununa, la Sfântul Nicolae Domnesc, pe fiica cea mai mare, Maria, cu vestitul principe lituanian Janusz Radziwill. O nuntă – alianță a Moldovei cu o mare putere. Un adevărat eveniment, căruia prezența mitropolitului i-a impus un fast cum rar se mai văzuse la Curtea Domnească din Iași. Un fast cu nimic mai prejos decât cel al marilor curți regale apusene.
Tot mitropolitul kievean va fi fost, poate, cel care l-a sfătuit pe domn să o dea pe fiica sa cea mică, Ruxandra, după Timuș, fiul lui Bogdan Hmelnițki, conducător cazac puternic, pe care nu ți l-ai fi dorit nici în ruptul capului dușman. Petru Movilă este, însă, mai ales sfătuitorul cultivat care-l ajută pe Vasile Lupu să dea strălucire și în alt fel domniei sale. Făcând din capitala Moldovei una cu adevărat europeană, în care spiritul elevat să fie mult prețuit.
Așa că, dacă Vasile Lupu este unul dintre domnii cei mai interesanți ai secolului 17 moldovenesc, aceasta e și pentru că, Basileu, orgolios, nesătul de putere și îndrăgostit de imaginea sa de monarh luminat, el a fost și înțeleptul întemeietor al primei școli de excelență din Moldova și Țara Românească. Întemeietorul, în 1641, cu ajutorul lui Petru Movilă, al Scholei Basiliana, altfel spus, al Academiei Vasiliene.
Trei Ierarhi, Schola Basiliana și tiparnița lui Varlaam
Era așezată, se pare, lângă Baia Turcească de pe strada din josul Trei Ierarhilor. Pe Ulița Ciubotărească, într-o casă cumpărată, cu 300 de galbeni, anume în acest scop. Casă în care Vasile Lupu a instalat o școală începătoare, dar mai ales una domnească, superioară. Anume ca feciorii Moldovei să nu mai trebuiască să ia drumul pribegiei pentru a dobândi luminile învățăturii și ale culturii. Petru Movilă îi trimite domnului drept profesori călugări de la Kiev, care predau la Iași retorică, dialectică, catehism, aritmetică. În limbile slavă, latină, greacă și moldovenească. O școală care n-a rezistat, probabil, mai mult decât domnia lui Vasile Lupu, după cum ne spune Nicoale Iorga. Dar a cărei valoare era dată de înșiși absolvenții săi, unul mai original și cu spiritul deschis decât altul. De pildă, călătorul Nicolae Milescu, Marco Polo al Moldovei. Sau viitorul Mitropolit Dosoftei, cel care va duce mai departe cultura scrisă și tipărită moldovenească.
Mai mult chiar, în 1640, Vasile Lupu primește de la Kiev, de la Petru Movilă însuși, prima tiparniță a Moldovei, pe care o instalează, cum altfel, în baroca Mănăstire a Trei Ierarhilor. Așa a început aventura cărții în Moldova. În 1643, cu Cartea românească de învăţătură sau Cazania lui Varlaam, bunul prieten al lui Movilă. Urmată, apoi, printre altele, în 1646, și de prima culegere de legi a voievodatului, cunoscută sub numele de Pravila lui Vasile Lupu.
Coda
Drept încheiere, vreau să vă spun că, în vremurile de azi, care pun din nou sub semnul întrebării spațiul acesta geografic ale cărui frontiere au fost dintotdeauna volatile și ale cărui bogății au fost mereu râvnite de mai marii din jurul său, mi se pare că a afla o poveste ca cea a lui Vasile Lupu și Petru Movilă este ca o rază de speranță. Anume că răul e mereu cu un pas în urma binelui. Și că, din suferințe, se nasc lucruri mărețe și lumi noi. Al căror sens nu-l vom afla decât după furtună, când talazurile istoriei se vor fi domolit.
Așadar, atunci când veți intra în Sala Gotică de la Trei Ierarhi, nu uitați să vă opriți în dreptul Cazaniei lui Varlaam, aducându-vă aminte că ea a fost tipărită grație generozității unui kievean moldovean. Atunci când veți admira brâiele măiastre ale bisericii Trei Sfetitelor, nu uitați că barocul acesta occidental-bizantin este, probabil, și influența, asupra lui Vasile Lupu, a unui mitropolit progresist. Iar când veți merge în vizită la Colegiul Vasile Lupu din Iași, amintiți-vă că acesta este urmașul unei Academii de vază, Vasiliene. Gândită după modelul celei de la Kiev, a unui excepțional moldovean pe nume Petru Movilă.
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Sursa foto
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
