Pentru că e tare cald și sufocant, copiii mei mi-au spus așa: „Mama, dacă mai continui așa, ai să-ți pierzi toți patinatorii de pe patinoar!” (Dacă n-ați înțeles, să vă spun eu – patinatorii sunteți dumneavoastră, iar patinoarul e blogul ăsta plin de povești… Să revenim, însă, la critica constructivă!) „Schimbă și tu măcar puțin registrul. Și din toate punctele de vedere, prego – să fie ceva colorat, vesel, scurt, haios și răcoros. Hai că poți!„
Așa că, după îndelungi negocieri cu poveștile mele, le-am spus că, pentru duminica asta, le convoc să mi se înfățișeze cât mai grabnic doar pe cele colorate, vesele, scurte și haioase. „Voi capite chi è il capo di tutti capi?” După care m-am așezat confortabil, cu o limonadă plină de gheață în față și un ventilator salvator în spate, și am așteptat. Măi să fie, să vezi că le-am dat prea mulți itemi de respectat – și vesel, și colorat, și haios, și scurt, și răcoros, unde mai pui….
Patine și patinaj
În aburul asudător tropical, apare, șovăitoare, o povestioară. „Pot să îndrăznesc?” zice ea timid. „Cum să nu? De altfel, ești și singura… ce ai să-mi propui?” „Ăăăăăăă, să scrii despre… iarnă? Mai precis despre patine și patinatori, la Iași… Crezi că ar fi ce trebuie?” „Păi, ia să vedem… bag seamă că ești suficient de colorată, și mai ai și role pe deasupra. Bănuiesc că ești și veselă, că altfel nu ai fi îndrăznit să vii la așa o convocare. Scurtă și haioasă ești, se vede de la o aruncătură de triplu lutz. Deci, patine, ziceai, și patinaj? Nice, ești clar răcoroasă.”
Și uite-așa a început povestea casei Reinecke și a patinoarului de la Iași.
Casa Reinecke
În fundacul astăzi numit Veronica Micle, vizavi de Universitate, locuia cândva unul dintre cei mai originali arhitecți ai Iașului, unul care a lăsat multe urme, și nu numai în orașul nostru, dar asta-i altă poveste! Reinecke era numele lui, Iulius Reinecke. Pe lângă că era pasionat de medievalitate, de blazoane și simboluri, Reinecke era și un aprig patinator. Era chiar Președintele Patinatorilor din Iași, asociație ale cărei reuniuni aveau loc, noblesse oblige, în cofetăria cochetă a lui Tuffli, Richard, de pe vestita stradă a lui Lăpușneanu. Mai precis, la parterul Jockey Club.
Primul patinoar adevărat la Iași
De atâta pasiune, Iulius (nu Mall, vă rog!) hotărăște că orașul ar avea nevoie, pe cale de consecință, de un patinoar. Unul adevărat, nu ca acela, de prin 1879, al lui Balassan, improvizat pe Ulița Nemțească. Căci un patinoar în Iași nu poate fi așezat oriunde, ci în cel mai șic cartier al orașului, nu-i așa? Adică în Copou, acolo unde protipendada iubește să se facă văzută și, totodată, să vadă ce mai poate lua în colimator pentru bârfele suculente din saloanele cu ștaif ale urbei. Toate bune și frumoase, dar unde? Grea întrebare…
Prevăzând, parcă, lungile tratative cu edilii Iașului, conservatori și înceți tare la luat hotărâri ”controversate”, Reinecke cel pasionat hotărăște că patinoarul va lua ființă nici mai mult nici mai puțin decât în curtea casei lui, din fundacul care, pentru o bucată de vreme, îi va purta chiar și numele – trecătoarea Reinecke. Așa se face că, în 1881, chiar de Crăciun, ziarele Iașului anunțau cu mare mândrie: „Astăzi, duminică, 25 decembrie curent, la 2 ore p.m., va avea loc marea deschidere a patinajului cu concert instrumental dat de muzica militară. Intrarea la concert – 20 de bani, iar la patinaj – 1 leu nou. La bufet se găsește bere străină, vin, ceaiu… Patinajul se află pe strada Carol, vis-à-vis de Theatrul Național.”
Pitorescul patinoar sau, dacă doriți, skating ring Reinecke
Și ce patinoar – elegant, vesel, luminat, care, minune a minunilor, vara se putea acoperi pentru a deveni un ultramodern ring de role – skating ring, wow! Ca atare, la 31 mai al anului următor, un alt anunț trâmbița: „Duminică, va avea loc deschiderea unui nou soiu de petrecere de vară, a Skating Ringului, adică patinaj pe rulete… Localul patinajului pe rulete – în strada Carol, vis-à-vis de Theatrul Național. Pe lângă această petrecere, s-a aranjat o grădină cu diferite jocuri amuzante… Intrarea pe locul de patinaj – 1 franc. Pentru spectatorii de clasa I – 50 de bani, clasa a II-a – 20 de bani. Ruletele se găsesc la intrare cu prețul de 1 franc.” Ia te uită! Oare ce-o fi însemnat spectatori de clasa I și II? Or fi fost și gradene? Ca să nu dea patinatorii peste tine și să faci huștiuliuc cu picioarele-n sus? Sau mai degrabă ca să nu te dai singur cu posteriorul de pământ de atâta râs? Una peste alta, așa se deschidea la Iași primul patinoar de role din Principate. Trăiască Reinecke!
Punctul de atracție al Ghețăriei sau Skating Ring-ului din Copou era, însă, fără doar și poate, întrupat, după cum ne povestește bunul domn Mitican, de un bătrânel în opinci băgate în șosete de lână, înzestrat cu o „leică cu gurlui” – adică o porta-voce, prin care avertiza pe cuconițele prea îndrăznețe să fie atente și „să nu se crăcăneze așa tare c-a să se desghine!”
Patinoare, patinoare…
Încetul cu încetul, patinatorii și-au dat drumul și au început să facă tot felul de giumbușlucuri pe gheață, și nu numai. Ba chiar și concursuri care mai de care mai periculoase, cum ar fi, de pildă, cursa de „mică iuțeală” – înconjuri ringul o dată. Să zicem că asta mai merge. Cursa de „vânătoare a drapelului” – înconjuri ringul de două ori, fără să ți se ia drapelul din mână. Frate, parcă am fi la război, zău așa! Și cursa „de fond” – înconjuri ringul de trei ori. Acum e acum, să te văd dacă izbândești…
Cu siguranță, bunicul meu, Teofil, ar fi fost foarte bucuros dacă ar fi fost ieșean, căci era un aprig patinator, spre disperarea bunicii care nici patine nu avea, darămite să se dea în spectacol pe ghețușul improvizat pe heleșteul din Ilișești. Bunicul, în schimb, făcea tot felul de figuri, se rotea, ridica piciorul cumpănă, uneori chiar sărea, spre spaima unora și-a altora. Și asta numai și numai pentru că, pe ghețuș, evolua Brunhilda, cea mai frumoasă Sonja Henie a Ilișeștiului. Măiastră și toată îmbujorată, delicată și grațioasă. Vă las singuri să vi-o închipuiți pe bunica dând roată patinoarului întru spionarea perechii buclucașe, să nu cumva să-i scape bunicului vreun oftat, vreo privire plină de înțelesuri tainice sau, Doamne ferește, vreun sărut furat pe obrazul înghețat! Ce vremuri!
Astăzi…
Astăzi, Reinecke ar fi fericit tare să vadă cum Copoul lui drag e străbătut în viteză, în sus și-n jos, de role, trotinete și biciclete, cum n-a mai văzut Iașul de când e el. Acuma eunucul în târlici” de la ghețăria de altădată ar striga, probabil disperat, „aveți grijă, Domnițelor și Domnilor, că, de vă desghinați voi e una, da` parcă văd că mai dați de-a dura pe Copou la vale și niscai trecători lipsiți de vină, bate-v-ar pe voi norocul să vă bată!” La care, sigur, replica ar veni neîntârziat – „Bădie, păi nu pentru asta avem piste speciale?”
P.S. Vedeți ce face un text răcoritor? Aduce răcoarea și afară :))) Enjoy, până nu vine canicula din nou!
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
