De la vlădică la opincă – Paștele la Iași !

Flori, soare, primăvară, Paștele la Iași …

E un truism deja să spunem că povestea Patimilor lui Isus este, de fapt, cea a renașterii naturii și a vegetației, a noastră a tuturor, după încotoșmănata iarnă, cu alaiul ei de nori și ninsori, frig și zloată, nopți lungi și zile scurte. De Paștele acesta eu aș vrea să vă povestesc despre altceva – despre vremi apuse, în care omul integra în viața lui rituri străvechi și obiceiuri molcome, aducătoare de bucurie și de energie înviorată. De la vlădică la opincă – Paștele la Iași!

Mi chiamo Antonio Maria del Chiaro. E voglio raccontarvi la Pasqua a Jassy, alla corte di Constantino Mavrocordato. Sau Paștele la vlădică

1735. Paștele la Iași. Săptămâna Mare – cernită, sobră, plină de rituri triste, lipsite de veselia ce stă să explodeze, odată cu miraculosul ”Hristos a înviat!” Nu tu cântec, nu tu râsete, nu tu veșminte colorate, doar post și rugăciune. Niciodată această vorbă românească nu-și trăiește mai intens semnificația.

Vlădica Mavrocordat, care nici nu mai știi pe unde-i domnitor – când în Țara Românească, când în Moldova (egli gira come una trottola, ma adesso è qui, a Jassy, vi assicuro) – dimpreună cu boierii lui se supun cu smerenie unei austerități rituale. Ea-i duce, din Duminica Floriilor și până în Marțea Săptămânii Mari, la utrenie, pentru slujba care urmărește pas cu pas povestea lui Hristos. După care, în Miercurea sfântă, înainte de postul cel negru, primesc maslul – miruirea cu ulei sfințit. Prilej care deschide baierele pungilor domnești și boierești. Galbeni ca un soare sunt împărțiți cu dărnicie preoților și călugărilor întru iertarea păcatelor lumești.

La Iași, în Săptămâna Mare, toată protipendada Curții îngenunchează, așadar, pe pietrele bisericilor domnești. Mai întâi la Sfântul Nicolae Domnesc, acest Reims al Moldovei. Apoi la Trei Ierarhii lui Vasile Lupu. În tot acest timp, familiile boierilor, rămase acasă, se închină la icoanele bisericilor ctitorite. Fie ele în oraș ori pe moșie, întotdeauna bogat înzestrate și primenite acum, în așteptarea sărbătorii luminate.

Joia Mare

Vine Joia Mare, a Cinei celei de Taină, Joia pocăinței, așa menită încă de pe vremea Bizanțului lui Constantin cel Mare și al Elenei, mama sa. Vodă se închină adânc la icoane. Asistă la vecerniile Cinei celei de Taină și la utreniile Vinerii Patimilor. Și respectă obiceiul spălării picioarelor. 12 preoți desemnați de mitropolit înmoaie picioarele într-un lighean de argint. Și Domnul îngenunchează să le spele tot așa cum Iisus le-a spălat pe cele ale Apostolilor. Questo è un momento di grande umilità!

În Vinerea mare, Domnitor și boieri scot la vecernii Aerul sau Epitaful și trec pe sub masa simbolizând mormântul lui Isus. După care toată lumea se retrage acasă – în liniște și reculegere, până în noaptea Sâmbetei Învierii.

În Duminica Paștelui, în sfârșit, toate se luminează și ”jupânesele obișnuiesc să dea o năframă și două ouă, ciudat încondeiate cu flori de aur” – bizzaramente lavorate a fiori d`oro…

Mein namen ist Wilhelm de Kotzebue. Und bin fasziniert von beliebten Gewohnheiten in Moldawien und Jassy. Sau Paștele la opincă

1850. Paștele la Iași. Pentru oamenii simpli, Săptămâna Mare este încărcată de rituri și superstiții străvechi, de care e bine să ții seama, mai ales când ești femeie. Deja de marți, trebile casei trebuie să fie aproape gata. Miercuri nu se mai pune mâna pe mătură sau, ferească Domnul, Got bewahre, nu se spală rufe murdare.

Joia Mare sau Joimărița vine, apoi, cu grijă mare ca nu cumva să prindă fetele cu caierele netoarse. În ziua asta, spovedania e momentul principal. După care se merge acasă, iar, seara, se aprind focuri pe morminte. Ele prevestesc morților că moartea Fiului lui Dumnezeu le va aduce tuturor reînvierea întru Domnul. Dar tot Joia, în plin post negru, se înroșesc ouăle, wundervolle. Uneori, dincolo de urmele sângelui Fiului Domnului, ele se acoperă de semne încifrate, numai de femei știute. Iar, dacă ești cu stare, le încondeiezi cu aur… haben wir noch nie gesehen…

Vinerea, când nu se face nimic altceva decât să te lăiezi, femeile frământă și coc Pasca și cozonacul cel bun și parfumat. Și, în coșul lor cel nou, sub ștergarele mirosind a levănțică, așteaptă Sâmbăta când vor fi sfințite. Dimpreună cu toate celelalte bunătățuri ce vor sta frumos pe masa Duminicii Învierii. Ich habe Lust…

Noaptea Învierii

În noaptea Învierii, oamenii se îndreaptă, curați și ferchezuiți, cu haine noi abia scoase din lăvicere, către bisericile simple, dar spoite deja de-o săptămână cu var și strălucitoare. La Sfânta Vineri, din mijlocul medeanului Sfintei Vineri. La Sfântul Nicolae cel Sărac, de la poalele dealului Copoului. La Mânăstirea Sf. Atanasie și Chiril din mijlocul Muntenimii de Sus, pentru podgorenii de pe dealuri. La Biserica Izvorului Tămăduirii, pentru mahalaua Nicolinei. Sau la Zlataustul lăutarilor și al zarzavagiilor. Precum și La Sfântul Haralamb al rascolnicilor vizitii. Sau la Bisericuța cât un degetar numită Albă după morarii târgului, prăfuiți din cap până-n picioare cu făină.

Je suis Édouard Grenier. Le secrétaire particulier de Grégoire Alexandre Ghica Vodă, et aujourd`hui je vais faire la fête – Joyeuses Pâques. Sau Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

1850. Paștele la Iași. Încep trei zile de bucurie, de parcă toată lunga reținere și constrângere de dinainte ar exploda în mii de culori și miresme. Cele ale ouălor, ale florilor, ale luminii irizate. Cele ale bucatelor, ale primăverii, ale trupului care exultă.

Să vă spun cum văd eu Paștele în Iașul acesta care pare că înflorește dintr-odată. Mon Jassy!

Mai întâi, dimineața spre amiază, se umplu Strada Mare și Copoul. Trăsuri peste trăsuri, de te-ai crede în Bois de Boulogne. Domnițe și cavaleri își dau binețe și ciocnesc ouă dintr-un cupeu în celălalt. În astă vreme, cozonacii și păștile se împart și se schimbă de la unul la celălalt, întru lauda măiestriei gospodinelor. Stropite din belșug cu vin! Viața și-a reluat ritmul alert, iubirile înfloresc, se pun la cale nunțile și deja plecările la moșie.

Vin apoi mesele îmbelșugate – on ne sait même plus où donner de la tête. Gazdele își doresc cât mai multă lume la masă, semn de belșug și de noblesse. Et, à chaque fois, il faut manger sans rouspéter, quitte à mourir d’indigestion. Autrement, quel incident diplomatique… Ferestrele caselor de peste tot din preajma Curții Domnești, dar și din Copou, strălucesc de lumina candelabrelor. Și valsurile lui Strauss tatăl se revarsă în valuri neobosite. Trebuie să ai picioare bune ca să reziști la trei zile de baluri necontenite.

Să mai ieșim și la aer, că ce-i prea mult e prea mult…

Dar mai sunt și grădinile din afara orașului. Pesther mai ales, cea dintre vii. În locul căreia se va ridica, nu peste mult timp, clădirea primei Școli preparandale din Principatele Unite, conduse de Maiorescu. Deocamdată, însă, fierarul Pesther ne primește cu eleganță și zâmbitor sub mustața lui prusacă. Știe că vinul bun de Uricani, mielul fraged și poate alt fel de dulciuri, ca să mai schimbăm puțin monotonia, fac deliciul oaspeților săi.

Sunt Rudolf Suțu. Și sunt ieșean get beget, așa că știu bine nu numai grădinile protipendadei, dar și bâlciurile și iarmaroacele Iașului popular. De Paște…

1910. Paștele la Iași. Cât despre ieșeanul simplu și modest – el nu-și dorește decât să mănânce cât n-a mâncat tot Postul. Să dănțuie, să simtă că e sărbătoare. Și mai ales să uite că, după trei zile, grijile vor scoate capul din nou, ronțăind bruma de bună dispoziție adunată cu atîta osârdie în cele trei zile de sărbătoare!

Se încinge hora prin toate tăpșanurile și toloacele Tătărașului, Nicolinei, Țicăului sau Păcurariului. Lăutarii din mahalaua Bucșinescului nu-și mai dau rând la cântat. Se deschid iarmaroacele, stați să vă povestesc! Cele din Nicolina, de la Perjoaia sau Leagănul Fluturilor. Sau cel de la Chirilă, din buza Tătărașilor, unde acum e piața lui Chirilă – cine mai știe azi cine a fost Chirilă…

Se bea bere, vin ghiurghiuliu, se cântă, se dă lumea în leagăn și-n roata mare. Căci scrânciobul și roata imită mersul soarelui pe cer. Bărbații mai cu seamă se-ntrec la ”încercarea de forță”. ”Dacă cel care lovește de trei ori cu ciocanul într-un cui de lemn ce izbește o verigă de fier, ce se urcă pe-un băț, până la o înălțime unde se află o petiță, reușește s-o facă să pocnească”, s-a procopsit. Cu un pachețel de alune americane sau, lucru extraordinar, cu o cutiuță cu bomboane drops sau chiar cu ciocolată. Dar mai ales cu zîmbetul luminos și fudul al mândrei sale. Copiii joacă Scărița cu ouăle – joc complicat, o competiție ca și ciocnitul, dar mai puțin aspră și aprigă.

Așa se petrece la iarmaroc la Iași, printre femei uriașe și pitici năzdrăvani, ghicitoare în bobi și iluzioniști șugubeți.

Spre seară, tramvaiul culege, puțin câte puțin, pe toată lumea care, obosită, se adună pe la casele cui le are.

Sunt Sorina. Prietena voastră din fiecare săptămână și, de acest Paște, îndrăznesc să vă fac câteva sugestii…

Un vin bun? Mergeți la DiVino! Un vin roșu rubiniu pentru miel sau un roze pentru pește, un licoros pentru păști și cozonaci? La Liviu Spiridon sigur vei afla tot ce-ți dorește sufletul.

Un miel bun? Meat Concept ți-l dă gata asezonat, căci băcănia lui Răzvan Harabagiu e plină de arome și mirodenii. Și nu numai…

• 

• 

O pâine sănătoasă, cu maia? Andreea e cea care ți-o poate frământa și coace. Numai bună s-o iei în ștergar acasă și s-o pui pe masă.

O Pască sau un cozonac cu gustul cuptorului și ouălor și untului bunicii? Cu nucă multă, și ciocolată, și smântână? La Cofetăria Pelerinul a Mitropoliei găsești savori uitate, într-o rețetă cu o alchimie veche minunată.

• 

• 

Și nu uitați de cafeaua aromată de la Jassyro, de prăjiturile de la Marabou, Moft Copt sau Frateria… Delicii dulci pentru zile mari!

Acestea fiind spuse, am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Nu v-au mai rămas decât ouăle de înroșit. Dar, înainte să vă spun Paște fericit!, vă rog să nu uitați că tot ce puneți pe masă de această sărbătoare e simbolic. Mai bine s-o ascultăm pe Martha Bibesco povestind Paștele în Izvor, țara sălciilor. Grâul – „cinstea mesei“, face pasca dintr-o făină tot aşa de albă „ca şi faţa lui Christos“. Amestecată cu ouă „tot aşa de galbene ca şi floarea-soarelui“. Și de forma „lunguiaţă a mormântului lui lisus“. Se presară cu mirodii, „cari amintesc mirodeniile aduse de Nicodim“ şi „cu cuişoare, care înfăţişează cuiele adevărate ale crucii.“

Hristos a înviat! Paște fericit!

Hai să descoperi orașul alături de CityID! Vezi și restul poveștilor.

Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9