Ieșencele atotcuceritoare
Nu există călător străin care să fi venit în Iași și care să nu fi rămas cel puțin impresionat, dacă nu chiar profund marcat de frumusețile Iașului. Nu cumva să mă înțelegeți greșit. Nu de cele neînsuflețite, ci de frumoasele femei ale acestui oraș, pline de personalitate, inteligente și cultivate. Care știu, într-un fel sau altul, cum să nu-și rateze viața, impunând ca libertatea ființei lor să fie respectată. Femei pline de nuri și pline de vino-ncoace – astăzi i-am spune sex-appeal. Frumusețile Iașului, o încântare.
Femei emancipate
Trebuie să știți că, în ciuda îndelungatei dictaturi a taților, fraților, bărbaților și chiar fiilor lor întâi născuți, ieșencele nu au pregetat să-și găsească hotărât calea spre fericire. E drept că-l chemau în ajutor pe neasemuit de răbdătorul Sfânt Mina, cu icoana lui făcătoare de minuni. Care despărțea și unea inimi, pitrocindu-le până ce-și găseau perechea. Dar, oricare-ar fi fost prețul – oprobriul public, moartea chiar, iubirea era mai presus de toate. Precum leoaica lui Nichita, tânără, iubirea le sărea în față… aproape întotdeauna.
Așa se explică de ce călătorii aceștia străini sunt mirați și uneori chiar indignați de libertatea moravurilor pe care societatea moldovenească o tolerează, precum și de încuviințarea divorțului, practicat cu multă dezinvoltură.
Multe dintre aceste femei au brodat povești nemuritoare de dragoste, de ură, de ambiție, de suferință, de reușită și de mărire. Și au rămas, astfel, în istoria nescrisă și dulce-amărui parfumată a orașului – Marghiolița, Cocuța, Zulnia, Smaranda, Pulcheria, Antimia… numai cât șoptești numele lor și deja ți se deschid porțile Raiului.
Frumuseți de vis
Ceea ce vreau, însă, să vă povestesc în această zi de duminică este cum unele dintre femeile acestea, frumoase, în dulceața lor molcom moldavă, dar nu mai puțin aprige în patimile pe care le iscau, au întrupat imaginea frumuseții universale. Ca o dovadă că lumea-ntreagă intră uneori într-un degetar, care-o revarsă înapoi, mai bogată și mai luminoasă. Da, frumusețile Iașului, o încântare!
Frumusețe oriental fanariotă – Elena Suțu
Mihail Suțu, tatăl acestei frumuseți a Iașului, nu a fost un domnitor de care să ne aducem aminte. N-a domnit decât trei ani la Iași, atât cât să înlesnească lui Ipsilanti și mișcării Eteriei să pună piciorul în Moldova. Dar, chiar și numai pentru atât, Suțu era urmărit cu interes de puterile occidentale, care trimiteau tot felul de iscoade, ascunse sub diverse măști nevinovate. Una dintre acestea se numea Louis Dupré și era pictor, elev al napoleonianului David.
Louis Dupré
Ajuns în Iași pe la 1820, pictorul nostru nu avea de unde să știe că, pe lângă informațiile prețioase despre intențiile grecului Soutzo și subiectele de tablouri care vor umple caietele intitulate Voyage à Athènes et Constantinople, își va afla mai ales marea iubire. Pentru care va face o pasiune sublimată într-una dintre cele mai admirate pânze ale picturii franceze a începutului de secol 19.
De la bun început, călătoria aceasta exotică, oricât de prozaică ar fi fost ea, l-a cucerit pe Dupré prin farmecul oriental al oamenilor, al obiceiurilor lor, al atitudinii și ținutei lor. Cât despre femei, acestea luau formele rotunjite și senzuale ale Șeherazadei. Învăluite în parfumuri grele și ascunse sub sulemeneli provocatoare, odaliscele sau sultanele sau cadânele erau cu atât mai atrăgătoare cu cât nu se lăsau văzute.
La Iași, femeile, multe dintre ele încă fanariote în port și obiceiuri, erau, însă, deja mușcate de dorința de emancipare, ceea ce face că saloanele lor erau deschise musafirilor și tuturor pericolelor pe care aceștia le puteau aduce cu ei. Ca, de pildă, iubirea…
Așa a cunoscut-o Louis pe Domnița Elena – nespus de gingașă, de suavă, de ireal de frumoasă, dar și rafinat cultivată. La Belle Hélène nu era defel nici lascivă, nici domoală ori ignorantă. Era un ideal de perfecțiune întrupat. Pe care Louis l-a așternut întocmai pe pânză.
O nouă modă – exotismul oriental
Grație acestui tablou al îndrăgostitului Louis Dupré, expus la Musée Royal în 1824, nu numai că pictorul și-a alinat dorința și neputința de a o avea pe frumoasa Elena. Mai mult decât atât, Domnița aceasta de la Iași avea să devină pentru întregul Paris simbolul frumuseții orientale, iscând o adevărată modă.
Astfel, les Parisiennes se piquaient d`orientalisme. Pictorii, între care Ingres va străluci neegalat, descopereau bogăția unui subiect neîncercat până atunci și extrem de original. Însuși Alexandre Dumas tatăl mărturisea a fi picurat în portretul misterioasei Haydée din Contele de Monte-Cristo trăsături ale frumoasei Elena, prințesa domnitorului Suțu de la Iași, considerată astăzi ca fiind primul pictomodel (!) al lumii… Frumusețile Iașului, o încântare!
Jean François Portaels – Tânără cu trandafiri
Alexandre Gabriel Decamps – Tânără orientală așezată pe un divan
Frumusețe devastatoare – Renée Perle
Un salt în timp și ajungem la Renadi Pârlea. Una dintre frumoasele fete ale comunității evreiești din Târgul Cucului care, după shabbat, duminica, se plimbau alene pe strada principală a cartierului, cunoscută pe atunci ca Ulița Albă, astăzi Elena Doamna. O frumoasă anonimă, plecată, prin anii 20, ca mulți alții, în lumea largă, unde viața poate că avea să fie mai îngăduitoare, mai puțin sordidă și mai prietenoasă. O iluzie, cu siguranță… Peu importe, Renadi, această frumusețe a Iașului, ajunge la Paris. Orașul tuturor viselor, oraș al modei, oraș al lui Coco Chanel și al Elsei Schiaparelli. Oraș al iubirii. Oraș în care orice răsturnare de destin era posibilă.
Renée Perle
Cu siguranță așa a fost și pentru Renadi. Căci, rebotezată Renée Perle, ea reușește să-l cucerească neîntârziat pe celebrul Georges Doeuillet, primul creator de modă instalat în Place Vendôme, primul care va fi făcut din acest cartier al Parisului punctul de gravitație al luxului și modei lumii. Grație Casei Doeuillet, Renée Perle devine, la rândul ei, primul model acreditat din lume, imagine desăvârșită a anilor nebuni, a eliberării femeii de corsetul prea strâmt al unei mode prea puțin emancipate.
Încetul cu încetul, ea va fi cucerit lumea cu tricourile sale dungate, cu pantalonii largi și unduitori, cu brațele-i încărcate de bangels colorate, cu pălăriile extravagante și cu pieptănăturile atât de senzuale ale anilor 20. Ca atare, cum s-ar fi putut ca Renadi a noastră să nu atragă privirile oricui, ca un magnet încins ? Privirile oricui? Nici pe departe… Ea le-a atras mai ales pe ale unuia dintre cei mai mari fotografi francezi ai secolului XX – Jacques-Henri Lartigue.
Jacques-Henri Lartigue 
Jacques-Henri Lartigue
„E răvăşitoare, înaltă, subţire, are o gură mică şi buze pline şi ochi negri de porţelan. Îşi strânge pe corp haina de blană şi răspândeşte o boare de parfum cald. O să dansăm. Pe ritmuri mexicane, cubaneze…? Capul ei mic stă pe un gât lung, iar gura ei ajunge la bărbia mea. Când dansăm, gurile noastre aproape se ating. Părul ei se încurcă în trupurile noastre. E delicioasă. Îşi scoate mănuşile albe şi îmi spune «Sunt româncă. Mă cheamă Renée Perle şi am fost model la Doeuillet»”. Așa își va aminti fotograful întâlnirea devastatoare cu cea care-i va sta alături doar doi ani. Doi ani, însă, de pasiune înflăcărată, în care Jacques-Henri Lartigue o va surprinde în peste 300 de clișee. Căci ”în jurul ei văd magie”.
Sunt fotografii care vorbesc despre tandrețe, pasiune, iubire, gelozie și nebunie. Astăzi, ele sunt considerate imagini cult. Răvășitoare, într-adevăr. Cu parfum din alte vremuri, nebune. Frumusețile Iașului, o încântare!
Renadi Pârlea, alias Renée Perle 
Frumusețe pur și simplu – Catrinel Menghia
Mi-o aduc aminte din cartier, învăța la Liceul ”Dimitrie Cantemir” și, ca pe mulți alți elevi ai acestui liceu, era imposibil să n-o remarci pe aleile din jurul casei noastre. Mai târziu, dirigintele ei, Profesorul de geografie Florin Dăscălescu, avea să ne povestească discreția, modestia și normalitatea acestei fete. „La şcoală am fost un copil exemplu, nu aveam probleme, nu eram machiată, nu veneam vopsită, eram cea mai neutră fată din toată şcoala”, confirmă ea însăși caracterizarea dirigintelui.
Sportiv de performanță, știind ce înseamnă să ai vise ambițioase, tatăl îi încuviințează lui Catrinel visul de aur – acela de a încerca să devină fotomodel. Cunoștea patru limbi, era tenace, avea un farmec cu totul aparte… Știa foarte bine ce vrea și care este drumul… Și Catrinel a reușit.
Catrinel Merlon
Este astăzi unul dintre fotomodelele despre care se vorbește cel mai discret, deși este imaginea unora dintre cele mai mari case de produse de lux din lume. Este în continuare frumoasă natural. Senzuală fără vulgaritate. Firească. Încearcă să-și construiască o viață nu neapărat glamour, cât normală, chiar dacă frumusețea ei îți taie deseori respirația. Frumusețile Iașului, o încântare!
Catrinel Menghia, alias Merlon 
Cum am putea încheia să vorbim despre frumusețeile Iașului altfel decât, atât de potrivit, amintindu-ni-l pe neasemuitul vrăjitor al cuvintelor, Nichita?
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă,
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari,
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
Surse fotografii:
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3,4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Sursa foto 8
Sursa foto 9
Sursa foto 10
Sursa foto 11
