Articolul de astăzi, dragii mei, vă va spune o istorie plină de enigme. Despre o gigantică atlantă, pe care sunt sigură că o cunoașteți – Uriașa din Eternitate. O istorie, însă, pe care nu de la mine o veți afla. Și aceasta pentru că, după cum bine știți, blogul și-a deschis paginile tuturor celor care au dorința și plăcerea de a-și povesti iubirea de Iași sau de a dezvălui lucruri rare și semnificative din istoria sa. Așa că, de data aceasta, condeiul îi aparține uneia dintre cele mai generoase Doamne ale Iașului. O Doamnă care, pentru început, a restituit orașului, pe fosta Uliță Albă, o preafrumoasă casă de patrimoniu, Casa Iosef Zoller. A bombonierului Iosef Zoller.
Cu grija și respectul ieșanului de azi față de ieșenii de ieri care nu mai sunt, aceeași Doamnă a preluat, în ultimii ani, pe speze proprii, trei morminte importante din Cimitirul Eternitatea. Cimitir intrat de curând în Patrimoniul Național. Dorința mărturisită a domniei-sale este una simplă. Aceea de a le reda celor care se odihnesc sub plăcile tombale, până mai ieri uitate și aproape părăsite, demnitatea și respectul pe care le merită cu asupra de măsură. Așa că o plimbare pe aleea Duducăi Otilia și a poetului florilor, Dimitrie Anghel, vă va dezvălui două locuri de veci în care doi poeți își odihnesc sufletul în frumusețe, pace și lumină.
Acum a venit rândul unui al treilea monument să reînvie cu moartea pre moarte călcând. Și să-și redobândească splendoarea și strălucirea. Un monument arhicunoscut și mult iubit de ieșeni. A cărui poveste este una plină de mistere, de superstiții, dar și de istorie. Istoria a două familii de boieri moldoveni – Rosetti și Beldiman.
S-o ascultăm pe Doamna Gianina Vera Poroșnicu…
Legenda Uriașei din Eternitate
Cei care își manifestă curiozitatea în fața acestui monument al Uriașei din Eternitate de cele mai multe ori pun întrebări personalului din cimitir. Răspunsul le dezvăluie o poveste ciudată, tristă și complet neverosimilă, dar pe care, intrigați, hotărăsc să o creadă.
Uriașa din Eternitate – rușinea familiei
Astfel, ceea ce află acești amatori de senzațional este că, în cavoul deasupra căruia se înalță o stelă de granit negru, de care se sprijină o tânără femeie dăltuită în marmură albă, s-ar afla fiica gigant a unui ofițer din Podu Iloaiei. Mai mult chiar, într-o variantă mai nuanțată, iscoditorii află cu groază că, la 9 ani fata având deja aproape 3 metri, tatăl ar fi ucis-o, pentru a feri familia de oprobriul public. Tot tatăl, însă, regretându-și gestul, i-ar fi ridicat statuia.
Uriașa din Eternitate – pericol public
Alții povestesc despre ea că ar fi trăit de trei ori mai mult. Adică 27 de ani. Dar că avea o forță atât de mare, încât, atunci când strângea, de mare drag, pe cineva în brațe, îl sufoca fără să-și dea seama, lăsîndu-l uneori de-a dreptul fără suflare. Oricum, în toate variantele, Uriașa din Eternitate este împușcată. Fie pentru a salva onoarea familiei. Fie, mai înduioșător, pentru a-i curma suferința de a fi fost astfel lăsată de Dumnezeu pe pământ.
Superstiții și fetișisme
Este evident că, în fața aplecării oamenilor pentru formidabil și ieșit din comun, adevărul ajunge în impas. Și totuși, o femeie gigant înmormântată sub o lespede pe care nu este înscris niciun nume feminin ? Cum se poate așa ceva? Până și nefericita Maria Obrenovici, hulită și dezmoștenită de familia Catargi, își are identitatea scrijelită pe aproape invizibilul său mormânt. Or, într-adevăr, pe stela de granit negru nu există decât numele a doi bărbați. Frații Răducanu și Lascăr Rosetti. Dovadă care ne spune fără tăgadă că statuia se înalță, ca poposită acolo din senin, pe parcela unei străvechi familii boierești. Familie care, însă, n-a lăsat în memoria urbei nicio urmă despre vreo descendentă uriașă. Pe care, altfel, cu siguranță, toată mica lume a Iașului ar fi cunoscut-o. Și pentru istorisirea poveștii căreia ar fi curs multă cerneală.
Un monument funerar în stil renascentist
Statuia în sine, datând de la sfârșitul secolului 19, este, conform specialiștilor în istoria artei, o ipostaziere clasică, după modele funerare renascentiste sau neo-renascentiste occidentale, a Fecioarei Maria în rugăciune pentru ridicarea la Ceruri și mântuirea lumii. Expresivitatea chipului personajului, precum și postura sa – îngenuncheată și cu mâinile împreunate, evocă, în mod dramatic, suferință, resemnare și multă curățenie spirituală. Ceea ce face că albul marmurei de Carrara strălucește ca o lacrimă alături de obeliscul din granit negru al familiei Rosetti.
La un moment dat, cu mai bine de o sută de ani în urmă, mormântul avea să treacă de la Rosettești în folosința unei alte vechi familii de boieri – Beldiman. Al cărei descendent, Radu Beldiman, iată ce povestea, în 1998, cu prilejul unei vizite la Iași.
Monumentul Uriașei din Eternitate fusese adus în țară, la sfârșitul secolului 19, de chiar Vasile Beldiman, bunicul povestitorului. Care, aflat la Viena, însărcinat cu probleme culturale, avea drept prieten un sculptor vienez. Înainte de revenirea în țară, Vasile i-a cerut artistului o lucrare dintre cele aflate în atelierul său, alegerea oprindu-i-se la sculptura pe care o vedem în imagini. Adusă în Iași, ea a fost așezată în cimitir pe locul cavoului familiei Rosetti. Mărimea pe care o avea Uriașa din Eternitate, albeața, atitudinea, apariția sa insolită pe acel mormânt au făcut, din chiar momentul amplasării sale, ca lumea să fie incitată de ineditul ei și să nască tot felul de mituri și de ritualuri fetișiste, care au intrat în mentalul colectiv al orașului și s-au înrădăcinat acolo cu îndărătnicie.
Uriașa din Eternitate ne provoacă la puțină istorie
Familia boierilor Rosetti, deținători de drept ai locului funerar
Membrii familiei Rosetti au ocupat, de-a lungul timplui, funcţii importante în stat, bucurându-se de multă influenţă. În mormântul Rosettesc din Eternitate își dorm somnul de veci doi frați – Lascăr și Răducanu Rosetti, copii ai hatmanului Răducanu din Căiuți.
Răducanu tatăl, ispravnic, apoi postelnic, a devenit, în 1804, hatman al domnului Alexandru Moruzzi. Lascăr, fiul cel mai mic al boierului, trebuie că i-a dat mult de furcă. Cunoscut printre congenerii săi ca ”Robespierre aux lunettes”, tânăr cu vederi progresiste și cu dorința de reforme sincronizate cu ceea ce se petrecea în lumea occidentală, acesta a nutrit de devreme aspirații revoluţionare şi unioniste. Ceea ce face că, la Iași, în vâltoarea anului 1848, el a fost organizatorul Adunării de la Hotel Petersburg. Și tot el cel care i-a prezentat Domnului Mihail Sturdza un prea îndrăzneț program de revendicări. Avea să fie arestat, alături de alţi tineri boieri bonjuriști, şi exilat. Anul 1859 îl va găsi în primele rânduri ale partidei unioniste, în luptă contra reacționarilor lui Vogoridi și Catargi, alături de întreaga elită a Moldovei progresiste.
Fiul cel mare al hatmanului, numit tot Răducanu, după tată, s-a căsătorit, în 1852, cu Aglae, fiica cea mai mare din a doua căsătorie a ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica al V-lea, și este tatăl lui Radu Rosetti. Celebru genenalogist și autor a trei excepționale volume de Amintiri, sursă inepuizabilă de documentare și de învățare a unei istorii vii și factuale.
Familia boierilor Beldiman, care a preluat monumentul funerar
În documente, neamul Beldimanilor este menționat de la 1412, în timpul lui Alexandru cel Bun și, mai târziu, pe vremea lui Petru Rareș, la 1527, primul mare boier cunoscut cu acest nume fiind, la 1581, marele vornic Gligorie Beldiman. Întemeitorul familiei ar fi Nichifor Beldiman, fiu al lui Gligorie, mare logofăt.
Alecu Beldiman și Tragodia sa
Alexandru, mai bine cunoscut ca Alecu Beldiman, la rândul său mare vornic al Moldovei, a rămas în amintirea posterității mai ales pentru că a scris Jalnica Tragodie, descriere veridică și amănunțită a suferințelor moldovenilor în timpul și după mișcarea Eteriei care, după cum se știe, a început la Iași.
Alexandru Beldiman și Adeverul său
Un alt Alexandru Beldiman, născut la 1826, partizan al Unirii Principatelor și bun prieten, susținător necondiționat al lui Cuza Vodă, a fost întemeietorul ziarului ieșean Adeverul. Strămoș al Adevărului de azi. Adept al ideii de perpetuare a domniilor principilor pământeni, a făcut o opoziție feroce ideii de instalare a unei dinastii străine pe tronul Principatelor Unite.
În Iași, urmele Beldimanilor se găsesc în două frumoase clădiri. Una găzduiește Fundația „Apollonia” din șoseaua Păcurari. Cealaltă, ruinată, este unul dintre localurile „Palatului Copiilor ” din strada Săulescu.
Autor – Avocat Gianina Vera Poroșnicu
Pentru încă 100 de ani de acum încolo…
Astăzi, Uriașa și-a pierdut patina și mesajele disperate ale îndrăgostiților nefericiți. Dar și-a regăsit nimbul de lumină, soarele alunecând radios pe curbele sale atât de feminine. Devenită simbol care intermediază în Ceruri împlinirea iubirilor și fetiș al superstițiilor noastre, această fată frumoasă și copleșitoare prin mărimea ei și-a reînnoit puterile miraculoase. Grație iubirii de trecut și de istorie a unei Doamne. Al cărei nume Iașul îl va înscrie în ceaslovul amintirilor aurite.
Fotografii din arhiva Doamnei Avocat Gianina Vera Poroșnicu
Sursa foto 1
Sursa foto 2
Sursa foto 3
Sursa foto 4
Sursa foto 5
Sursa foto 6
Sursa foto 7
Continuă să descoperi orașul! Vezi și restul poveștilor.
